Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Evenimente
Evenimente
Toate / 2010 / 2009 / 2008 / 2007 / 2003
 
Masa Rotundă cu Dr. Hans Martin Sieg, Consilier pe probleme de Politică Externă şi de Securitate: „Evoluţia relaţiilor R. Moldova cu UE: perspective de integrare europeană” 01.04.2010
La discuţie au participat membrii staff-ului şi board-ului APE, experţi de politică externă, jurnalişti.
 
Masa rotundă cu cercetătoarea de la Berlin, Anneli Ute Gabanyi: „Presidential Prerogatives and Political Regimes in a European Perspective” 16.03.2010
La discuţie au participat membrii staff-ului şi board-ului APE, experţi de politică externă, jurnalişti.
 
Lansarea Studiului "Dimensiunea Umană a Politicii Externe a Rusiei faţă de Statele CSI şi Statele Baltice" 30.10.2009
Studiul a fost iniţiat şi coordonat de către Centrul de Studii de Politici Est Europene (Letonia). Proiectul a avut drept scop creşterea gradului de conştientizare, în rândul factorilor de decizie politică şi grupurile-cheie din statele CSI şi statele Baltice, în ceea ce priveşte necesitatea unei cooperări aprofundate, a unei politici coordonate referitor la politica Rusiei faţă de compatrioţii ruşi care trăiesc în străinătate.
 
Conferinţă de presă la APE (Audio) 23.03.2009
Subiecte abordate:1. Aprobarea Parteneriatul Estic de către Consiliul European de la Bruxelles din 19-20 martie 2009 şi poziţia R.Moldova faţă de această iniţiativă; 2. Semnificaţia şi posibilul impact al întâlnirii Voronin-Medvedev-Smirnov, din 18 martie 2009, asupra procesului de reglementare a conflictului transnistrean.
 
Agenda Conferinţei Internaţionale "Soluţionarea Conflictului Transnistrean în Contextul Europenizării Republicii Moldova" 23.02.2009
 
Masa Rotundă cu Louis O'Neil, fost şef al Misiunii OSCE la Chişinău. 20.02.2009
La discuţie au participat membrii staff-ului şi board-ului APE, experţi de politică externă.
 
„Moldova şi UE: Spre o Strategie Concertată şi Cuprinzătoare de Soluţionare a Conflictului Transnistrean”. Masă rotundă cu experţi şi diplomaţi moldoveni şi europeni. 18.02.2009
Drept continuare logică a discuţiilor de la Conferinţa Internaţională "Reglementarea Conflictului Transnistrean în Contextul Europenizării R.Moldova" dar ca un eveniment sepearat, la 18 februarie APE a organizat o reuniune informală cu participarea a circa 40 diplomaţi şi experţi moldoveni şi europeni pe tema „Moldova şi UE: Spre o Strategie Concertată şi Cuprinzătoare de Soluţionare a Conflictului Transnistrean”. Concluziile şi recomandarile făcute în cadrul acestei discuţii vor fi prezentate într-un raport separat.
 
Cea de-a III-a Conferinţă internaţională „Soluţionarea Conflictului Transnistrian în Contextul Europenizării Republicii Moldova” organzată de Asociaţia pentru Politică Externă (APE) cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii în Republica Moldova. 17.02.2009
Printre subiectele abordate în cadrul conferinţei: Lecţiile practice ce pot fi deduse din eforturile anterioare de soluţionare a conflictului şi cum pot fi ele incorporate în viitoarele politici şi strategii? Care sunt factorii principali care împiedică progresul în negocieri şi cum pot fi ei depăşiţi? Cum poate fi îmbunătăţit contextul intern pentru identificarea unei soluţii viabile a conflictului? Care sunt oportunităţile şi impedimentele contextului internaţional? În ce domenii Chişinăul poate juca un rol central şi unde progresul depinde de factorii ce nu ţin de influenţa Moldovei? Cum poate fi depăşit impasul în procesul de reglementare fără a submina aspiraţiile europene ale Moldovei? Cum poate Moldova progresa pe calea integrării în UE fără a se îndepărta ireversibil de regiunea transnistreană? Cum poate fi asigurat echilibrul dintre necesităţile imediate şi priorităţile pe termen lung? Poate UE să joace un rol mai mare în procesul de soluţionare sau chiar să devină forţa motrice a acestuia? Cum poate Moldova şi UE să avanseze spre o strategie mai concertată şi cuprinzătoare de soluţionare a conflictului?
 
Masa Rotundă cu Ambasadorul William Hill, fostul Şef al Misiunii OSCE în Moldova. 13.02.2009
La discuţie au participat membrii Board-ului şi staff-ul APE, experţi şi analişti de politică externă. Printre subiectele abordate: "lecţiile" ce pot fi desprinse din eforturile anterioare de reglementare a conflictului transnistrean, interesele principalilor actori implicaţi în procesul de negocieri, perspectivele de reglementare a coflictului transnistrean, elementele unei abordari integrate privind o posibilă strategie de reglementare a coflictului, posibilele reajustări în politica noii Administraţii SUA faţă de Europa de Est şi Rusia, problematica Tratatului FACE etc.
 
Masa rotundă cu Wolfgang Behrendt. "Parteneriatul Estic şi viitoarele negocieri cu Bruxellesul asupra noului cadru juridic UE – Moldova". 18.12.2008
Masă Rotundă cu participarea dlui Wolfgang Behrendt, Şeful Secţiei Politice şi Economice a Delegaţiei Permanente a Comisiei Europene la Chişinău. La discuţie au participat membrii echipei APE şi experţi de politică externă. Discuţia s-a axat pe două subiecte "Parteneriatul Estic şi viitoarele negocieri cu Bruxellesul asupra noului cadru juridic UE – Moldova".
 
Masa rotundă cu Şefii Misiunilor UE acreditaţi la Chişinău. "Libertatea mass-media din Republica Moldova în contextul electoral". 17.12.2008
Tema principală a mesei rotunde a fost "Libertatea mass-media din Republica Moldova în contextul electoral". La discuţia cu Şefii misiunilor UE în Moldova au participat membrii Consiliului de Administraţie şi staff-ul APE, experţi şi analişti de politică externă. Aceasta a fost a treia masa rotundă organizată de APE în acest format.
 
Masa rotundă la tema “Perspectivele reglementării transnistrene după războiul din Caucaz: privire din Ucraina”, cu participarea lui Grigori Perepelitsa, Directorul Institutului pentru Cercetări în Domeniul Politicii Externe (Kiev). 28.11.2008
Este puţin probabil ca Rusia să poată aplica în Republica Moldova, prin intermediul regiunii transnistrene, un scenariu militar de felul celui pe care Kremlinul l-a aplicat în Georgia, consideră directorul Institutului pentru politică externă de la Kiev, Grigori Perepelitsa.
 
Masa rotundă, Andrei Zagorskii "Doctrina Politicii Externe a lui Medvedev" 14.11.2008
Masa rotundă traditională, cu participarea Dr. Andrei Zagorski, Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova, cu tema “Doctrina politicii externe a lui Medvedev”. 14 noiembrie 2008.
 
Masa rotundă, Thomas de Waal „Mass-media şi conflictele: mesager sau instigator?” 31.10.2008
Masa rotundă cu Thomas de Waal, Institute for War and Peace Reporting, Londra, pe tema : „Mass-media şi conflictele: mesager sau instigator?” 31 octombrie 2008
 
Masă rotundă cu Wolfgang Zellner, Centrul de Cercetari în domeniul OSCE, Hamburg, la tema "Rolul OSCE într-un Mediu de Securitate Schimbător". 24.10.2008
Profesorul Zellner este considerat unul dintre cei mai buni experti europeni in problema OSCE. El vine in Moldova la invitatia Misiunii OSCE pentru a sustine lectii publice la Chisinau si Tiraspol cu privire la "Rolul OSCE intr-un mediu de securitate schimbator".
 
Dezbatere publică la tema "Uniunea Europenă şi Rusia în spaţiul post-Sovietic: Competiţie sau Cooperare? Posibilele Implicaţii pentru Republica Moldova." 13.10.2008
Vorbitori:· Evghenii Kojokin, Directorul Institutului rus pentru Studii Strategice, Moscova. www.riss.ru· Nicu Popescu, Expert Cercetător, Consiliul European pentru Relaţii Externe, Londra. www.ecfr.eu. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Dialoguri Transnistrene” realizat de APE cu susţinerea Ambasadei Marii Britanii la Chişinău
 
A Doua Conferinţă a Absolvenţilor Programului "Dialoguri Transnistrene" 10.10.2008
A Doua Conferinţă a Absolvenţilor Programului "Dialoguri Transnistrene", 10 Octombrie 2008, orele 15:00-18:00, Palatul Republicii, str. M.Cibotari 16.
 
Masa Rotundă cu Ambasadorul William Hill, fostul Şef al Misiunii OSCE în Moldova. 26.09.2008
În prima parte a discuţiei găzduită de APE Ambasadorul Hill a făcut o prezentare sub genericul "Politica SUA faţă de Rusia şi conflictele îngheţate după august 2008", după care particpanţii - staff-ul, membrii Boardului APE şi experţii de politiă externă - au făcut un schimb de
 
Masa rotundă cu privire la impactul crizei georgiene asupra Republicii Moldova 15.08.2008
La discuţie au participat: Arcadie Barbăroşie (IPP), Igor Boţan (ADEPT), Viorel Cibotaru (Centrul NATO), Victor Chirilă (APE), Natalia Corobcă-Ianusevici (APE), Iulian Fruntaşu (Soros Moldova), Lina Grâu (APE), Iurie Leancă (APE), Vlad Lupan, Dumitru Mânzărari (IDIS-Viitorul), Igor Munteanu (IDIS-Viitorul), Oazu Nantoi (IPP), Iurie Pintea (IPP), Eugen Revenco (APE), Ion Sturza (APE), Anatol Ţăranu (ISPM), Liliana Viţu, Radu Vrabie (APE).
 
Programul “Dialoguri Transnistrene”, ediţia 2007. 07.12.2007 - 09.12.2007
Urmatorul ciclu de seminare în cadrul ediţiei 2007 a programului “Dialoguri Transnistrene”.
 
Pagina
12
Prima / Evenimente
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Studii  |  Multimedia  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Particpant la concursul WebTop
Copyright © 2010 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 59378
ultima actualizare: 24.08.2010