Moscova Va Continua să Demonstreze că Poate Controla Zonele pe Care le Considera Aflate Sub Influența Sa, Fără a Ține Cont de Poziția Occidentului”. Interviu cu Radu Vrabie, Expert la Asociația pentru Politică Externă. Timpul.

64

Dle Vrabie, tăcerea oficialilor de la Chișinău în cazul conflictului din Caucaz este cea mai bună opțiune a R. Moldova?

R. Moldova s-a aliniat la poziția Președinției franceze a UE, deci nu putem spune că a fost o tăcere. Conflictul din Georgia este destul de complex, a apărut pe neașteptate și vedem cât de variate sunt reacțiile comunității internaționale. Ceea ce e clar la momentul dat este că Rusia a încălcat mandatul care-l avea și, răspunzând disproporționat și brutal, a devenit din mediator parte în acest conflict. Însă, nu cred că acum este posibil de condamnat o parte sau alta, căci greșeli s-au făcut din ambele părți.

Dar iată că Tiraspolul a cerut Chișinăului o poziție fermă de condamnare a Georgiei.

Este o atitudine oarecum așteptată. Tiraspolul a mai avut declarații provocatoare la adresa Chișinăului, vor fi și altele. Mai degrabă este vorba de nedorința Tiraspolului de a rezolva problema transnistreană. De aceea el încearcă să caute mai multe motive formale ca să zădărnicească începerea negocierilor pe care și le dorește Chișinăul. Apoi, Tiraspolul este îngrijorat de faptul că acum, deja este clar, Rusia va avea o altă strategie față de conflictul de pe Nistru. În cazul Georgiei, Rusia nu mai respectă integritatea teritorială și, cel mai probabil, va încerca să obțină pentru Abhazia și Osetia un statut de independență, lucru care nu se prevede în R. Moldova. Un alt motiv ar fi că, în ultima vreme, Transnistria a cam dispărut din mass-media rusești, iar Tiraspolul prin această declarație a vrut să se facă auzit. Este îmbucurător faptul că Chișinăul a reacționat la declarațiile Tiraspolului, a reiterat încă o dată ideea că modelul de rezolvare militară a conflictului nu este și nici nu a fost pe agenda de lucru a RM.

Totuși, mulți dintre moldoveni urmăresc desfășurarea războiului din Georgia cu îngrijorare. Este posibilă o repetare a scenariului din Caucaz și la noi?

Dincolo de faptul că toate trei au fost conflicte înghețate, ele sunt totuși diferite. În Osetia și Abhazia există și componenta etnică, mai există și o graniță directă dintre Rusia și regiunile secesioniste, lucruri care lipsesc în cazul conflictului transnistrean. În plus, în Georgia a existat o strategie militară de rezolvare a conflictului. Evenimentele au demonstrat că georgienii erau totuși pregătiți de o asemenea evoluție a situației, în timp ce în RM opțiunea militară n-a fost și nu este văzută ca o soluție de soluționare a conflictului transnistrean.

Se vorbește intens în presa rusă de genocid și epurare etnică. În ce măsură aceste acuzații sunt adevărate?

Termenii genocid” și purificare etnică au fost utilizate atât de Georgia, cât mai ales de Rusia. Lucrul acesta face parte dintr-un război informațional. Ultimele date arată că n-au fost atâtea victime câte a anunțat reprezentantul Rusiei la ONU, Vitalii Ciurkin. Deci nu cred că se poate vorbi de două mii de oameni uciși și nici de ștergerea orașului Țhinvali de pe fața pământului, așa cum s-a vehiculat în presa rusă. Chiar ministrul rus pentru Situații Excepționale, Serghei Șoigu, anunța în mass-media rusești că populația se poate întoarce deja în Țhinvali, unde există condiții bune de trai. Era nenatural pentru Georgia, în condițiile în care ea tinde spre NATO și UE, să utilizeze metode care ar îndepărta-o de cursul proeuropean. Este nevoie de o comisie internațională, care să investigheze la fața locului, și abia după aceea vom putea spune ce s-a întâmplat de fapt.

Cum credeți că vor evolua lucrurile în Georgia?

Este cert că am intrat într-o nouă etapă a relațiilor internaționale, mă refer la relațiile dintre actorii mari Rusia – UE, Rusia – SUA. Pe de o parte, Moscova va continua să demonstreze că poate controla zonele pe care le considera aflate sub influența sa, fără a ține cont de poziția Occidentului. Ca prim pas, Rusia va încerca să scoată Abhazia și Osetia de Sud de sub controlul Georgiei. În același timp, Occidentul va fi un pic mai precaut în relațiile cu Rusia. Putem spune că unul din primele semnale ale acestei schimbări este Acordul dintre Polonia și SUA referitor la scutul antirachetă, or, până acum, SUA a întimpinat dificultăți în implementarea lui.

În presa internațională au apărut mai multe voci care susțin că, dacă Rusia nu va fi oprită, vor urma și alte țări, prima fiind Ucraina.

Într-adevăr, putem să ne așteptăm că Rusia, după acest succes tactic, va fi mai brutală în relațiile cu vecinii. Moscova a demonstrat că poate să utilizeze toate mijloacele pentru a controla anumite zone, inclusiv cele militare. Dar să nu uităm că, în același timp, Rusia a intrat într-o izolare diplomatică, ea n-a avut susținerea nici măcar a tradiționalilor săi aliați – Kazahstan și Belarus.

Prezența celor cinci șefi de state la Tbilisi nu arată îngrijorarea acestora față de ceea ce se va întâmpla ulterior în Estul Europei?

UE este, de fapt, împărțită în două tabere: o parte încearcă să promoveze o politică mai agresivă față de Rusia – este vorba de țările nou-intrate plus Marea Britanie – și alta-i reprezentată de țările din vechea Europă, care sunt mai atente și mai diplomatice cu Rusia. Să nu uităm că Rusia este încă un actor important în relațiile internaționale. Nu este vorba numai de aspectul strict energetic. Franța, de exemplu, este una din țările care depinde puțin de gazul și petrolul rusesc, dar are o poziție destul de favorabilă Rusiei, pe când Țările Baltice și Polonia, care sunt mai dependente energetic de Rusia, au o altă poziție. Sunt anumite chestiuni de ordin diplomatic care-i fac pe europeni să fie mai atenți în a acuza Rusia. Totuși, este important că a existat o unanimitate în ceea ce privește recunoașterea faptului că Rusia este parte din război. Ar fi bine ca, de aici încolo, UE să aibă o poziție clară și coerentă față de Europa de Est – se vede clar că Rusia nu este dispusă să cedeze și să meargă la compromisuri.

Lipsa de reacție a Chișinăului nu se va răsfrânge negativ asupra relațiilor de mai departe cu partenerii RM? Mă refer la relațiile cu GUAM.

Și în trecut au existat mai multe voci care cereau ieșirea din CSI, alte voci care cereau ieșirea din GUAM. Important e ca acum RM să nu facă mișcări rapide, bruște, să nu încerce să forțeze o soluționare rapidă a conflictului transnistrean. Acum, după experiența georgiană, trebuie să înțelegem că avem nevoie de o coeziune a întregii societăți, trebuie să continuăm calea noastră europeană, să lucrăm la implementarea reformelor la care suntem restanțieri, în același timp trebuie să lucrăm activ și cu populația de pe malul stâng al Nistrului, să cooperăm cât mai strâns cu partenerii și vecinii noștri. În acest sens, GUAM este o platformă importantă și prezența noastră în această organizație este benefică.

Dar la Chișinău nu există o coeziune a întregii societăți. Opiniile sunt divergente și, mai mult ca sigur, la prima ședință a legislativului unii deputați vor propune ieșirea din CSI. Cum ar trebui să răspundă RM la invitația lui Saakașvili?

Războiul din Georgia a decredibilizat foarte mult autoritatea acestei organizații pentru că, de jure, a fost un război între doi aliați. Ieșirea Georgiei poate crea un precedent, de aceea CSI va avea nevoie de o anumită reformare. În Rada ucraineană a fost depus deja un proiect de lege în actualul sens. Este clar că, în acest format, organizația va supraviețui greu. Pentru R. Moldova ieșirea din CSI ar fi un pas grăbit. Este important să intensificăm relațiile bilaterale cu țările vecine, inclusiv cu statele din CSI, or, dacă RM va continua calea spre integrarea europeană, așa cum o declară toate forțele politice, la un moment se va vedea că statutul de membru al UE și cel de membru al CSI sunt incompatibile.

Ați pomenit de relațiile bilaterale cu vecinii. Ce notă ați da actualelor relații cu România?

RM este singura țară din Europa care are doi vecini și, din păcate, cu ambii avem relații nesatisfăcătoare. Cu Ucraina avem câteva dosare neîncheiate: proprietatea, stația de la Dnestrovsk, Palanca, probleme locale, care pot fi rezolvate, obținând în schimb un succes pe termen lung, pentru că avem nevoie de Ucraina și ca piață, și ca partener în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. O situație asemănătoare este și în relația cu România. Avem nevoie de experiența ei în cursul proeuropean, avem nevoie de o relație politică bună, iar declarațiile pe care le fac atât oficialii de la Chișinău, cât și cei de la București sunt contraproductive.

Cum vedeți rezolvarea ecuației celor două tratate și a Convenției?

Trebuie să separăm totuși Convenția privind micul trafic la frontieră de tratatele de bază și cel de frontieră. Convenția nu este un document politic propus de România exclusiv pentru RM, ci o prevedere europeană, pentru toți vecinii țărilor care au aderat la UE. Cât privește cele două tratate, este nevoie de o voință politică a ambelor părți, de renunțarea la învinuiri reciproce și de o intensificare a dialogului între cele două țări la toate nivelele.