Prin Reunificarea Germaniei s-a Reușit Unificarea Europei”. Interviu cu Ambasadorul Germaniei Nikolaus von der Wenge Graf Lambsdorff. Timpul.

139

Întrebare: Dle Ambasador, cu ce sentimente serbează poporul german cea de-a 18-a aniversare a reunificării țării?

Răspuns: Pentru noi, germanii, 3 octombrie a fost și rămâne o zi în care ne bucurăm de reunificarea celor două Germanii. Acest sentiment de bucurie este fortificat și de convingerea că, prin reunificarea țării noastre, s-a reușit unificarea Europei. Pentru mine, căderea Zidului berlinez simbolizează sfârșitul definitiv al divizării Europei. Tocmai de aceea, este o onoare să pot sărbători Ziua Unității Germane de cealaltă parte a fostei Cortine de Fier – nu și de cealaltă parte a Europei însă, căci sunt convins că aici, în R. Moldova, suntem în Europa.

Întrebare: În anii care au trecut de la căderea Zidului berlinez, Germania unită a cunoscut vremuri mai bune și mai puțin bune. Germanii din Est, bunăoară, au trăit nostalgia pentru viața de până la 90 – ci, dar și frustrarea că nu se pot adapta la noile realități. Astăzi, mai pune cineva la îndoială necesitatea reunificării?

Răspuns: Nu cred că este vreun om serios în Germania, care să spună că reunificarea a fost o greșeală. Bineînțeles că au existat anumite decepții și, poate, niște perdanți individuali” ai reunificării, pentru mulți dintre germanii din Est fiind dificil să se obișnuiască cu realitățile din Vest, în special, din punct de vedere economic. Dar, în Germania reunificată funcționează un sistem social foarte generos, grație căruia au fost depășite problemele de adaptare. Faptul că am realizat reunificarea pe cale democratică este și un merit al germanilor din Est, căci nu întotdeauna schimbarea totală a unui sistem se face în mod pașnic.

Întrebare: Germania este unul dintre cei mai importanți actori ai Europei unite. În 2007, deținând președinția UE, cancelarul Angela Merkel a reușit să deblocheze criza constituțională a UE, prin adoptarea Tratatului de la Lisabona. Iată însă că astăzi acest Tratat este blocat de referendumul irlandez. Vedeți vreo soluție?

Răspuns: UE a fost creată ca un învățământ care să vină de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial – nu trebuia să mai existe niciodată un război între Franța și Germania. De aceea, pentru noi, UE este cel mai mare și mai de succes proiect european care a existat vreodată. Dovadă e și faptul că multe state care au aparținut blocului de Est sunt, astăzi, membre ale UE. Votul irlandez nu trebuie privit ca o prăbușire a UE – ea continuă să existe și să funcționeze. Acest lucru nu a schimbat nimic nici în ceea ce privește atractivitatea Uniunii, iar noi suntem deciși să ducem la bun sfârșit reformarea instituțiilor europene.

Întrebare:Totuși, atunci când țări ca RM abordează subiectul aderării la UE, ni se spune că nu putem vorbi de extindere atâta timp cât nu a fost ratificat acest Tratat. Și aici, vine întrebarea-obsesie a moldovenilor: ce perspective de integrare avem?

Răspuns: Cred că ambele lucruri nu sunt nici corecte și nici foarte actuale. Atunci când va veni ziua aderării RM la UE, Uniunea va arăta altfel. Și, bineînțeles, și RM va arăta altfel. Este adevărat că noi, europenii, ne facem griji privind capacitatea UE, în forma ei actuală, de a asimila noi membri. Dar aceste discuții există de aproape 20 de ani, perioadă în care UE s-a schimbat și se va mai schimba încă. Eu, în locul Moldovei, nu mi-aș face mari griji în această privință, ci m-aș strădui să devin atât de atractivă, încât UE însăși să-mi propună să devin membră a Uniunii.

Întrebare: Cum este văzută Moldova în țara dvs.? Atât la nivel politic, cât și la nivel socio-economic? Care sunt relațiile moldo-germane?

Răspuns:Acum câteva luni Bundestagul german a prezentat o nouă moțiune asupra RM și asta vorbește despre faptul că Moldova există în vizorul politicienilor de la Berlin. Acest lucru se datorează, în mare parte, și faptului că mai mulți deputați germani sunt preocupați de RM. Printre ei se numără, înainte de toate, deputatul Manfred Grund, care se află în această săptămână la Chișinău. Germania își dorește să aibă grijă de vecinii săi din Europa de Est. Este în interesul nostru ca RM să se dezvolte și să facă progrese în drumul ei spre Bruxelles. În ceea ce privește relațiile noastre bilaterale moldo-germane, acestea sunt bune. Dacă și există vreo problemă, ea ține de necunoașterea RM în Germania. Chișinăul are un ambasador extraordinar la Berlin, dar știu din propria experiență că doar eforturile unui ambasador nu sunt suficiente. Totuși, lucrurile se îmbunătățesc. Avem mai multe vizite din Germania la Chișinău și este important să vezi pe viu ceea despre ce vorbești.

Întrebare: Putem vorbi de o îmbunătățire a sectorului investițional?

Răspuns: Aici lucrurile sunt mult mai interdependente – investești mai puțin într-o țară pe care o cunoști mai puțin. Și pentru că un potențial investitor se informează despre o țară de la un investitor mai vechi”, este important ca investitorii care există deja să fie tratați corect în RM. Sunt tot mai mulți oameni de afaceri germani care vin să se intereseze despre starea lucrurilor de aici. Unii doresc să investească direct, alții – să-și extindă investițiile din România, aici forța de muncă fiind ceva mai ieftină.

Întrebare: Cum funcționează, în cadrul Ambasadei Germane, Acordul privind facilitarea regimului de vize pentru moldoveni?

Răspuns: Este o întrebare ce mi se pune foarte des. Noi nu putem anula în totalitate regimul de vize, dar putem simplifica și îmbunătăți procedura de acordare a vizei. Astfel, în prezent nu mai e necesar să aștepți ore în șir în fața consulatului – depunerea dosarului se face prin programare la telefon. Încercăm să oferim cât de bine putem consultații solicitanților de viză, ca să evităm cazurile de refuz. În principiu, ne confruntăm cu două probleme: 1 – solicitările, de regulă, se depun prea târziu și 2 – trebuie să fim în permanență atenți, ca să nu ni se prezinte documente falsificate, ceea ce de asemenea se întâmplă. Dar, Acordul funcționează, am început să acordăm și vize pe un termen mai îndelungat anumitor categorii de persoane.

Întrebare: Cum ați caracteriza starea actuală de lucruri din RM? Ce ne împiedică să avansăm – criza transnistreană, guvernarea comunistă, mentalitatea sovietică?..

Răspuns: Bineînțeles că există câteva piedici evidente și obiective în acest sens, între care divizarea țării. Sunt convins că problema transnistreană este o piedică și în calea investițiilor. De asemenea, e păcat că foarte mulți tineri, energici și dinamici, părăsesc țara, căci tocmai dinamismul și energia îi lipsesc RM. Sunt ferm convins, însă, că RM are cu mult mai multe de oferit decât se cunoaște despre ea în străinătate și asta o va ajuta pe drumul ei spre UE.

Întrebare: Cum vedeți soluționarea crizei transnistrene după evenimentele din Georgia, când tot mai mulți analiști susțin că vom asista la o nouă mpărțire a lumii”?┘

Răspuns: Vreau să vă spun că și eu am trăit într-o lume divizată și am avut nevoie de ceva timp ca să învăț că această divizare a trecut. Noi nu ne dorim o divizare a lumii și o divizare a Europei. Tocmai de aceea, reacția autorităților moldovenești vizavi de criza din Georgia o consider exemplară și, cu siguranță, pretinsa soluționare a acestei crize, prin recunoașterea celor două republici separatiste caucaziene, nu este un exemplu de urmat pentru conflictul transnistrean. Pentru acesta, cred, va trebui găsită o soluție proprie, inclusiv cu ajutorul Rusiei. Și mai cred că nimeni nu poate spune din timp când se va întâmpla acest lucru. De aceea, un sfat bun pentru RM e să întreprindă eforturi de reformare, să-și continue drumul spre Bruxelles și să devină cât mai atractivă atât pentru Europa, cât și pentru Transnistria. Atunci, poate, vom putea face și o paralelă dintre reunificarea celor două Germanii.

Întrebare: Ce sfaturi le-ați da politicienilor, dar și electorilor din RM, în situația în care am intrat deja, fie și neoficial, în campania pentru parlamentarele din 2009?

Răspuns: Aceste alegeri sunt foarte importante pentru cetățenii RM și UE a vorbit nu o dată despre asta. Și este important nu doar rezultatul și urmările acestui rezultat, ci și modul în care se va desfășura scrutinul. Noi suntem interesați în organizarea unor alegeri corecte și libere. Deci, singurul sfat e ca scrutinul să se desfășoare liber și corect. Asta va fi în beneficiul și al politicienilor, și al oamenilor, și al țării dvs.