Victor Chirilă: „UE are instrumente de a ne ajuta, mingea este în ograda politicienilor de la Chișinău”

77

Interviu cu directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă despre vizita noii președinte la Bruxelles.

Aflată la Bruxelles, președinta Maia Sandu a primit asigurări din partea șefului diplomației europene, Josep Borrell, și a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că UE își va menține și întări toate angajamentele asumate în cadrul Acordului de Asociere semnat cu R. Moldova. Între altele, diplomații europeni au precizat că vor oferi sprijin și în procesul de reforme, inclusiv în sistemul judiciar și în lupta împotriva corupției, dar și în lupta cu COVID-19 și redresarea post-pandemie. Ce soluții are la îndemână președinta Maia Sandu pentru ca asistența promisă în capitala UE să nu se „piardă” acasă, pentru că va trebui să fie gestionată de un parlament neprietenos și un guvern instabil? Diana Răileanu a stat de vorbă cu directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă.

Victor Chirilă: „Lista întrevederilor este impunătoare, acest lucru demonstrează că la Bruxelles există o deschidere foarte mare pentru țara noastră. Este o dorință de a ajuta țara noastră și, în particular, pe dna Maia Sandu, care reprezintă o agendă destul de reformatoare.

Este un mesaj adresat societății întregi, dar și clasei politice de la Chișinău, în special acelei clase politice care este atașată ideii de integrare europeană și este decisă sau, cel puțin, se declară decisă să implementeze acele reforme agreate cu Uniunea Europeană în cadrul agendei de integrare europeană și Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Președinta Sandu s-a întâlnit la Bruxelles cu procurora-șefă a Parchetului European, Laura Codruța Kövesi. Maia Sandu spune că ar vrea să colaboreze cu această instituție europeană pentru a impulsiona reformele din sistemul justiției. Din punctul Dvs. de vedere, cum poate ajuta, la modul practic, Parchetul European Republica Moldova în reformarea justiției?

Victor Chirilă: „În primul rând, Parchetul European, pe care dna Kövesi îl reprezintă și îl conduce, este o instituție tânără, și-a început activitatea abia în toamna anului trecut. Deci, deocamdată, nu cred că sunt definite bine procedurile de cooperare cu actorii terți din afara Uniunii Europene. Totuși, jurisdicția Parchetului European este Uniunea Europeană, și nu toate statele membre ale Uniunii Europene, până în prezent doar 22 de state au semnat acest acord de creare a acestui Parchet European. Deci, Parchetul European presupune combaterea unor fraude financiare, bancare din cadrul Uniunii Europene, a unor crime transfrontaliere care își au originea în afara Uniunii Europene sau au legături cu țările din afara Uniunii Europene, dar trebuie să înțelegem că Parchetul European nu va combate corupția în Republica Moldova. Parchetul European poate asista procuratura din Republica Moldova în investigarea unor anumite cazuri, poate exista o cooperare în acest sens, poate furniza anumite informații, dacă există un acord, dar, deocamdată, un acord nu există.

Probabil că în viitorul apropiat se va lucra la un astfel de acord, nu doar cu Republica Moldova, dar și cu celelalte state din cadrul Parteneriatului Estic, și nu doar. Pentru a avea o cooperare cu Parchetul European este nevoie de un acord așa cum există acorduri, de exemplu, între Republica Moldova și EUROJUST, care la fel are misiunea de a combate terorismul, crimele cibernetice, de asemenea, spălarea de bani etc., etc., inclusiv crima organizată din transfrontaliere. De asemenea, Republica Moldova are acord de cooperare, mai bine zis, Serviciul Vamal și Centrul Anticorupție au acorduri de cooperare cu OLAF (Oficiul European Antifraudă), o instituție europeană care are misiunea de a combate delapidările financiare, care vizează bugetul Uniunii Europene. Deci, pentru a exista o cooperare cu noua instituție, Parchetul European reprezentat de dna Kövesi, va trebui să existe un acord de cooperare cu țara noastră, dar altă idee care trebuie reținută de noi este că, pentru a avea o colaborare eficientă cu acest parchet, este nevoie de o procuratură reformată, independentă, funcțională, angajată să combată corupția și crimele în Republica Moldova.”