miercuri, august 13, 2025

Asociaţia pentru Politică Externă din Moldova (APE) a fost înființată în anul 2004 de un grup cunoscut de experți moldoveni, personalități publice, foști și actuali înalți oficiali guvernamentali, precum și diplomați uniți prin angajamentul lor de a contribui cu expertiza și experiența lor la dezvoltarea și implementarea unei politici externe credibile, eficiente și pragmatice care să sprijine democratizarea Moldovei, reintegrarea teritorială, modernizarea economică și integrarea sa europeană. De la înființare, Asociația pentru Politica Externă a implementat numeroase proiecte menite să: promoveze dialogul cu regiunea separatistă transnistreană a Moldovei; să sporească expertiza și capacitățile instituționale ale partidelor politice și ale organizațiilor societății civile în domeniul integrării europene; încurajeze și susțină cercetarea și dezbaterile pe probleme de politică externă; să faciliteze legăturile de rețea și parteneriat între organizațiile neguvernamentale și instituțiile guvernamentale; promoveze și apere drepturile omului și egalitatea de gen; consolideze capacitățile de combatere a discriminării autorităților locale și centrale; susțină obiectivele, reformele și perspectivele de integrare europeană ale Moldovei, precum și să contribuie la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Drept o organizaţie independentă, non-partizană şi non-profit APE are drept scop:

• Să îmbunătăţească calitatea dezbaterilor în domeniul politicii externe din Moldova;
• Să stabilească o platformă de discuţii şi analize privind subiecte de politică externă;
• Să fortifice comunitatea experţilor în domeniul politicii externe din Moldova;
• Să dezvolte o interacţiune viabilă între experţii organizaţiilor non-guvernamentale şi sectorul guvernamental;
• Să prezinte Moldova auditoriului internaţional şi să analizeze procesele internaţionale pentru publicul din Moldova;
• Să furnizeze oficialilor şi diplomaţilor interesaţi, precum şi publicului larg, o analiză independentă de înaltă calitate pe subiecte majore de politică externă şi procese internaţionale care afectează interesele Republicii Moldova;
• Să contribuie la o mai bună înţelegere de către publicul moldovean a unor aspecte ale opţiunilor de politică externă a Republicii Moldova precum şi a metodelor de atingere a scopurilor acesteia pe arena internaţională;
• Să stimuleze interesul cetăţenilor în domeniul politicii externe şi o mai bună înţelegere a afacerilor europene şi a relaţiilor internaţionale.

Pentru aceasta echipa APE:

• Organizează evenimente care au drept subiect de bază politica externă (conferinţe, mese rotunde, discuţii publice, şcoli de vară, vizite de studii);
• Organizează lecţii publice, vizite ale experţilor şi oamenilor de ştiinţă internaţională;
• Participă la conferinţe internaţionale, reţele şi iniţiative ale think tank – urilor regionale;
• Publică studii, analize şi comentarii;
• Face comentarii în mass-media;
• Pregăteşte şi difuzează săptămânal programe radiofonice privind politica externă a Republicii Moldova (“Dezbateri și Sinteze de Politica Externa”, în română);
• Menţine pagina web www.ape.md drept o sursă viabilă de informare pentru toţi cei interesaţi în politica externă a Republicii Moldova

Președintele Asociației pentru Politica Externă:

Ion Sturza

Vice-președintele Asociației pentru Politica Externă

Radu Vrabie

Directorul Executiv al Asociației pentru Politica Externă

Natalia Stercul

Membrii Consiliului de Administrație sunt:

Ion Sturza, Președinte APE;

Radu Vrabie, Vice-președinte APE, Fostul Director Adjunct, Programul USAID Reforme Structurale în Moldova;

Ștefan Gorda, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Kazahstan;

Victoria Roșa (Bucătaru), Ambasadoarea Republicii Moldova în Republica Austria și Republica Slovacia, Reprezentanta Permanentă a Republicii Moldova pe lângă OSCE și organizațiile internaționale la Viena;

Galina Corman, Profesor asociat, Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.

Membrii Asociației sunt:

Alina Raețchi (Lina Grâu), Jurnalistă, Radio Europa Liberă;

Anatol Ţăranu, Expert, ex-Ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă;

Andrei Popov, Ambasadorul Republicii Moldova în Grecia;

Arcadie Barbăroșie, Director executiv, Institutul pentru Politici Publice (IPP);

Eugen Carpov, Director, Agenția Națională de Reglementare Energetică a Republicii Moldova;

Eugen Revenco, Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Spaniei;

Galina Corman, Profesor asociat, Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova;

Igor Botan, Director Executiv, Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT);

Igor Corman, Ex- Președintele Parlamentului Republicii Moldova;

Iurie Leancă, Președintele Partidul Popular European din Moldova (PPEM);

Ion Sturza, Președintele Asociației pentru Politica Externă (APE), ex-Prim Ministru al Republicii Moldova;

Ion Stăvilă, Fostul Ambasador Republicii Moldova în Estonia;

Mihai Popșoi, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova;

Nicolae Chirtoacă, Expert, Ex-Ambasador al Republicii Moldova în SUA;

Nicu Popescu, Fostul Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a Republicii Moldova;

Oazu Nantoi, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova;

Oleg Serebrian, Viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova;

Radu Vrabie, Vice-președinte APE, Fostul Director Adjunct, Programul USAID Reforme Structurale în Moldova;

Ştefan Gorda, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Kazahstan;

Victor Chirilă, Ambasadorul Republicii Moldova în România;

Victoria Roșa (Bucătaru), Ambasadoarea Republicii Moldova în Republica Austria și Republica Slovacia, Reprezentanta Permanentă a Republicii Moldova pe lângă OSCE și organizațiile internaționale la Viena.

Echipa APE:

  • Președinte, Ion Sturza
  • Director Executiv, Natalia Stercul
  • Expertă asociată în politică externă, securitate și apărare, Victoria Roșa
  • Expertă asociată, Alla Roșca
  • Asistentă de proiect, Mihaela Mihai
  • Contabilă, Natalia Rusu