Când ar fi mai Bine să fie Acordat Mandatul de Începere a Negocierilor Privind Noul Acord Juridic RM-UE, Înainte sau După Alegerile din 2009? Comentariu de Oleg Cristal.

132

Chișinăul va insista ca mandatul de începere a negocierilor privind noul acord juridic R.Moldova-Uniunea Europeană să fie acordat până la viitoarele alegeri parlamentare, în timp ce Comisia Europeană a dat de înțeles că acest lucru se va produce după scrutinul din 2009. Argumentul părții moldovenești în ce privește necesitatea obținerii acestui mandat până la alegerile parlamentare este ca în campania electorală nimeni să nu pună la îndoială obținea europeană a R. Moldova. Este logic acest lucru, la fel de firești sunt și demersurile pe care Chișinăul le va intensifica în acest sens, inclusiv în raport cu actuala președinție a UE, Franța. Totuși, când ar fi mai bine pentru perspectiva europeană a R. Moldova obținerea acestui mandat? Cred că după alegeri, pentru că atunci vom putea obține un conținut al mandatului mai favorabil pentru R. Moldova.

Textul proiectului Acordului de Asociere (denumire propusă de Chișinău), definitivat de MAEIE, conține accesul treptat al R. Moldova la cele patru libertăți (deplasarea persoanelor, a mărfurilor, a capitalului și a serviciilor), precum și stabilirea unei perspective de aderare. Sunt obiective îndrăznețe și salut formularea acestora. Însă la moment UE nu este pregătită să ofere aceste perspective R. Moldova. Aici se înscrie criza internă prin care trece iarăși această comunitate, după votul negativ dat de irlandezi Tratatului de la Lisabona, precum și situația incertă în legătură cu ratificarea acestui document de către Cehia. Se pare că problema Poloniei (de aceiași natură) a fost soluționată. Actuala președinție a UE, Franța, deși a dat de înțeles că sprijină aspirațiile europene ale R. Moldova, este concentrată în sudul Europei, în special asupra proiectului Uniunii Mediteraniene. Ea se mai confruntă cu probleme ce țin de majorarea prețurilor la carburanți și alimente.

Viitoarea președinție simetrială a UE va fi a Cehiei, care susține plenar integrarea europeană a R. Moldova, în speță extinderea spre Est a UE. Prin urmare, în prima jumătate a lui 2009 vom avea un aliat puternic în persoana președinției UE – Cehia. Până după alegerile parlamentare din 2009, sper să fie depășită situația de impas cu ratificarea Tratatului de la Lisabona, astfel că poate spori optimismul și deschiderea birocraților europeni față de vecinătatea Estică. Până în primăvara anului viitor Comisia Europeană urmează să definitiveze concepția Parteneriatului Estic (lansată de Polonia și Suedia) care prevede o integrare a UE cu vecinii din est. Acest Parteneriat prevede accesul treptat a unor state din estul Europei (care nu sunt membre ale UE) – R. Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan și Armenia la câteva libertăți comunitare (liberul schimb, un regim facilitar de deplasare a persoanelor etc.). Prin urmare, în primăvara viitoare UE va fi mai deschisă spre Est.

Totuși, principalul argument pentru ca mandatul Comisiei Europene privind negocierile cu R. Moldova să fie unul cât mai favorabil țării noastre este organizarea democratică a alegerile parlamentare. Acest lucru a fost subliniat de către oficialii europeni, inclusiv președintele APCE. Având un astfel de atu (alegeri libere și corecte), precum și ținând cont de o deschidere mai mare a UE față de Est (implicit R. Moldova), putem asista la negocierea unui text a Acordului de Asociere (care ar putea fi acceptat și de UE), luându-se în calcul toate cerințele ambițioase ale Chișinăului. Până la viitoarele alegeri parlamentare mai avem timp și pentru aprofundarea reformelor în domeniile problematice. Iar faptele contează mult pentru europeni.

Spuneam că insistențele părții moldovenești sunt la fel de firești. Este bine să fim activi și să cerem cât mai mult. Însă există un risc, în cazul în care mandatul de negocieri va fi acordat până la viitoarele alegeri parlamentare (deși nu prea cred în această perspectivă, din mai multe considerente). Conținutul acestui mandat va fi limitat, astfel ca obiectivele formulate de Chișinău să nu fie luate în calcul integral. Să nu repetăm greșeala din perioada negocierii Acordului privind facilitarea regimului de vize (2007), când Comisia Europeană a obținut un mandat de negocieri în anumite limite, iar Chișinăul cerea mai mult decât oferea acel mandat. Astfel, Comisia Europeană a subliniat că în cazul în care R. Moldova nu acceptă oferta Bruxelles-ului (formulată în mandat), atunci ea va fi nevoită să încerce să obțină un alt mandat de la cele 27 de state-membre, procedură care este anevoioasă și de lungă durată, și care nu înseamnă că va fi o reușită. În acele condiții, Chișinăul a renunțat la solicitările ambițioase (renunțarea la regimul de vize) și a semnat un text al Acordului pe care-l avem astăzi. Trecutul trebuie să ne învețele!

http://oleg-cristal.blogspot.com/2008/07/cnd-ar-fi-mai-bine-s-fie-acordat.html