Moldova Încearcă să Forțeze Reglementarea Conflictului Transnistrean. Comentariu de Andrei Popov. Radio Free Europe/Radio Liberty. www.rferl.org.

84

Traducere din engleza de APE

Andrei.jpgLa 21-23 iulie, reprezentanții tuturor părților implicate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean s-au reunit în Moldova pentru consultări informale. Mai întâi, formatul 3+2 (OSCE, Rusia, Ucraina, Uniuntea Europeană și Statele Unite) a avut întrevederi separate la Chișinău cu Președintele Moldovei, Vladimir Voronin, și la Tiraspol cu vice-presedintele” Alexandr Koroliov (liderul de facto al regiunii, Igor Smirnov, în mod demonstrativ a optat să absenteze de la această întâlnire). Mai apoi, același grup a participat la ședința conducătorilor grupurilor mixte de experți pentru probleme socio-economice, grupuri create între Chișinău și Tiraspol. În final, la 23 iulie, pe un vapor pe râul Nistru, au avut loc consultări informale în formatul complet 5+2, cu participarea negociatorilor-șefi ai Chișinăului și Tiraspolului, care au fost dedicate exclusiv propunerilor de avansare a măsurilor de sporire a încrederii.

Cum aceasta a fost numai cea de-a doua astfel de reuniune informală a formatului 5+2 de la suspendarea negocierilor în februarie 2006, însuși faptul că toate părțile implicate s-au reunit pentru a face un schimb de opinii i-a făcut pe mulți să aprecieze evenimentul drept o evoluție pozitivă și un pas înainte spre reluarea formală a negocierilor (preconizată să aibă loc în a doua jumătate a lunii septembrie).

Deși în cadrul întrevederilor nu au fost realizate niciun fel de înțelegeri formale sau semnate protocoale, Chișinăul și Tiraspolul au manifestat anumită flexibilitate în vederea avansării către o soluție de compromis privind modalitățile de deblocare a activității grupurilor mixte de experți, în particular în domeniul mediului înconjurător, transportului și asistenței umanitare. Întrebat de jurnaliști despre principalele rezultate ale acestor discuții, Heikki Talvitie, Reprezentantul Special al Președintelui-în-Exercițiu al OSCE, i-a strâns în brațe pe Ministrul moldovean al reintegrării Vasilii Sova și negociatorul-șef transnistrean, Vladimir Iastrebciak, spunând că întrevederea acestora și voința demonstrată de părți de a relansa activitatea grupurilor de experți” constituie realizarea cea mai importantă.

O asemenea apreciere corespunde cu spiritul general al așteptărilor modeste. Înainte de aceste consultări, nimeni – cu excepția conducerii moldovenești – nu și-a exprimat speranțe că reuniunea ar fi putut aduce rezultate substanțiale și cu atât mai puțin – progrese spectaculoase. Atmosfera predominantă în cadrul formatului 3+2 pare să favorizeze o abordare pragmatică a pasilor mici”, propunându-și să avanseze cât de mult posibil pe agenda măsurilor de sporire a încrederii și lăsând pentru mai târziu controversatele subiecte politice și de securitate.

Cu toate acestea, Chișinăul suspectează că Tiraspolul este interesat doar de anumite măsuri de sporire a încrederii și doar în măsura în care acestea îi vor permite soluționarea unor probleme social-economice presante și, astfel, îi va crea condiții mai favorabile pentru a menține status quo-ul. Din perspectiva conducerii moldovenești, măsurile de sporire a încrederii pot apropia soluția doar în cazul în care ele sunt promovate ca parte integrantă a unui proces mai larg de reglementare a conflictului, și nu decuplate de acesta.

Timp de aproximativ un an de zile, Moldova în mod energic promovează ideea convocării unei sesiuni extinse a formatului 5+2 a cărei obiectiv principal ar fi discutarea și poate chiar aprobarea așa-numitelor Propuneri de Pachet.

Aceste propuneri au fost elaborate la sfârșitul anului 2006 de către negociatorii moldoveni, care au încercat să identifice un numitor comun ce ar corespunde intereselor Moldovei, dar ar ține seama și de principalele preocupări ale Rusiei. Totuși, propunerile elaborate nu prevedeau subminarea viabilității viitorului stat reintegrat sau legalizarea prezenței militare rusești.

În esență, Pachetul se baza pe logica barterului. În schimbul reconfirmarii statutului de neutralitate al Moldovei, demilitarizării și recunoașterii necondiționate a proprietăților rusești din Transnistria (care constituie circa 80 la sută din potențialul industrial al regiunii), Moldova aștepta ca Moscova să fie de acord să-și retragă forțele armate și să promoveze o reglementare viabilă. Alte elemente-cheie ale unei astfel de reglementări prevedeau acordarea Transnistriei a unui stătut de autonomie largă, delimitarea clară a competențelor dintre Chișinău și Tiraspol, crearea de instituții centrale funcționale și reprezentarea proporțională a Transnistriei în Parlamentul de la Chișinău.

Acest ultim punct constituie piesa de bază a Planului. În conformitate cu acesta, alegerile din martie 2009 în Parlamentul moldovenesc ar urma să fie organizate împreună cu Transnistria. În calitate de circumscripție electorală separată, regiunea ar avea dreptul la o cotă de deputați în Parlament proporțională cu populația Transnistriei (estimată la 13 %), dar poate chiar mai înaltă decât aceasta.

Însă, pentru a face posibilă desfășurarea unui astfel de scrutin comun, ar fi fost nevoie mai întâi de adoptarea unor amendamente la Codul electoral cel puțin cu câteva luni înainte de alegeri, iar înainte de aceasta (dar nu mai târziu de mijlocul toamnei), de aprobarea acordului de soluționare a conflictului de formatul 5+2.

Apropierea rapidă a acestui termen limită – după care nici măcar teoretic nu se vor putea organiza alegeri parlamentare comune cu Transnistria – ar putea fi cheia care ar explica nerăbdarea Președintelui Voronin de a relua negocierile, dar și frustrarea lui crescândă legată de faptul că formatul 3+2 nu se grăbește să susțină această idee.

De altfel, Uniunea Europeană și Statele Unite au salutat demult Propunerile de Pachet, apreciind că ele oferă o bază bună pentru o soluție viabilă. Însă Rusia este acea care până în prezent nu a reacționat în niciun fel, în pofida eforturilor insistente ale Chișinăului de a stoarce” din ea un răspuns pozitiv. Președintele Voronin a recurs la tactici diferite pentru a convinge Rusia de meritele Pachetului și de faptul că se poate avea încredere în Chișinău. A solicitat recunoașterea internațională a statutului de neutralitate permanență, a promovat adoptarea unei Concepții de securitate națională lipsită de substanță dar în care neutralitatea este făcută piatră de căpătâi, a transmis diverse semnale și dovezi ale disponibilității Chișinăului de a acomoda și mai departe preocupările Kremlinului, chiar și cu prețul propriilor interese (cum de exemplu atunci când a acceptat întâlnirea umilitoare cu Smirnov în aprilie, a sabotat activitatea GUAM, a redus cooperarea cu NATO, a escaladat conflictul cu România etc.).

Președintele Voronin, însă, nu a renunțat încă la speranța că Moscova va răsplăti Chișinăul pentru o asemenea politică prudenta” (astfel, indirect demonstrând și avantajele” acesteia asupra liniei dure” promovate de Tbilisi). El așteaptă cel puțin un răspuns clar din partea Moscovei referitor la oferta Pachetului, dar ar prefera o susținere activă a Rusiei pentru relansarea neîntârziată a negocierilor și promovarea unei soluții rapide.

Cu toate acestea, până în prezent nu sunt niciun fel de semnale că oferta Chișinăului și argumentele prezentate sunt suficient de apetisante pentru ca Moscova să renunțe la vechea sa politică a cărei eficiență a fost verificată în timp – de a utiliza conflictul transnistrean că o pârghie pentru a restrânge opțiunile de politică externă a Republicii Moldova și a o menține în sferă sa de influență.

Din contra, crește numărul de indicii care vorbesc despre faptul că din perspectiva Moscovei condițiile pentru a accepta reglementarea formală a conflictului de fapt nu s-au schimbat de la Memorandumul Kozak din 2003: legalizarea prezenței sale militare și acordarea Transnistriei a unui drept de veto asupra principalelor decizii din Parlamentul moldovenesc.

Or, Pachetul nu oferă Moscovei aceste pârghii, ceea ce explică de ce Rusia nu se grăbește să-l susțină. În același timp, Chișinăul nu mai are marja de manevră pentru concesii suplimentare fără a compromite viabilitatea statului și a provoca o criză politică internă de proporții.

Totuși, de parcă sfidând realitatea, Președintele, în timpul întâlnirii sale cu 3+2 la 22 iulie, din nou și-a reafirmat convingerea că sunt întrunite toate premisele pentru reglementarea conflictului până la sfârșitul anului 2008. Mai mult, deja după aceasta întâlnire, el a declarat că Rusia realizează avantajele pe care le-ar putea obține dintro astfel de soluționare și de aceea foarte curând își va arăta susținerea pentru Planul de reglementare propus de Chsinau.

Mai devreme ori mai târziu, însă, Președintele Voronin va trebui să confrunte realitățile și să se debaraseze de iluzii, acceptând să pornească de la o abordare realistă a naturii intereselor Rusiei față de Moldova. Care însă va fi reacția lui atunci când va fi nevoit să se resemneze cu faptul că în circumstanțele actuale Pachetul nicidecum nu poate fi susținut de Moscova? Ori el va continua să promoveze ideea reglementării conflictului înainte de alegeri și, pentru aceasta, va accepta să plătească prețul unor noi concesii masive care vor merge mult dincolo de liniile roșii de astăzi? Ori, el va accepta faptul că o soluție în 2008 cu sustinera Moscovei este posibilă doar cu prețul subminarii viabilității statului și, în consecință, va face o reevaluare fundamentală a întregii abordări a Chișinăului față de reglementare: va renunța la ideea soluționării rapide și, fără a renunța la Transnistria, se va concentra pe pregătirea metodică a terenului pentru o reglementare peste câțiva ani de zile?

Dar încă nici măcar nu este clar dacă Rusia, în genere, va hotărî să ofere Chișinăului posibilitatea de a face această alegere. Pe moment, Moscova pare a fi destul de confortabilă cu status quo-ul creat și nu pare să fie convinsă că ar putea acum obține ceva mai bun în schimb. Ea fie nu are certitudinea că după alegerile parlamentare oferta Chisiaului nu va fi retrasă și Moldova își va înăspri poziția la negocieri, așa cum cu regularitate avertizează Președintele Voronin. Fie ea nu crede că Voronin este pregătit să accepte condițiile Moscovei care seamănă cu Kozak 2, sau nu-l crede capabil să transpună în viață o asemenea soluție în ultimile luni ale mandatului său.

Totodată, ar fi greșit să concluzionăm că Moscova a abandonat definitiv speranțele să obțină reglementarea conflictului în baza propriilor condiții. Mult ar putea depinde de rezultatele discuțiilor pe care Președintele rus Dmitrii Medvedev le va avea după vacanța de vară separat cu Vladimir Voronin și Igor Smirnov.

Și atunci, dacă Moscova totuși va decide că există o fereastră de oportunitate și că ea trebuie folosită – ceea ce este în continuare posibil, dar nu e foarte probabil – întrebarea mare este dacă Voronin va fi capabil să se mențină pe pozițiile sale de astăzi și să refuze oferta”. Și ceea de-a doua întrebare este: dacă el totuși nu va fi în stare să reziste tentatiei” – ceea ce nu este foarte probabil, dar nu poate fi exclus cu desăvârșire – vor fi oare reacțiile interne și externe la o asemenea evoluție a evenimentelor capabile să prevină semnarea și realizarea unei formule neviabile a reglementării? Traducere de APE.