La 10 septembrie, în discuțiile avute la Bruxelles cu dna Benita Ferrero-Waldner, Comisarul European pentru Relații Externe, ministrul de Externe Andrei Stratan a reiterat dezideratul RM de a negocia un Acord de Asociere cu UE. Mai mult, el a solicitat ca țării noastre să i se acorde statutul de candidat pentru aderarea la UE. În răspuns, dna Ferrero-Waldner l-ar fi asigurat pe șeful diplomației moldave că UE va analiza atent și cu o atitudine binevoitoare solicitările sale.
În opinia ministrului Stratan, doleanțele de mai sus nu sunt deloc prea ambițioase”, dimpotrivă, el consideră că RM a parcurs deja prima etapă de aprofundare a relațiilor cu UE și, în prezent, UE este gată să treacă la o nouă fază în relațiile sale cu țara noastră. Optimismul afișat de ministrul de Externe este de înțeles, dacă ne gândim la faptul că, până la sfârșitul acestui an, Comisia Europeană ar putea să fie mandatată pentru a demara negocierile cu RM asupra noului cadru juridic bilateral – în acest caz, Chișinăul trebuie să se poziționeze de pe acum pentru viitoarele tratative cu Bruxellesul. Totodată, nu trebuie să uităm că, începând cu această toamnă, RM va aluneca tot mai mult în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 2009 și, prin urmare, electoratul trebuie alimentat cu știri și așteptări pozitive, optimiste și, de ce nu, uneori chiar suprarealiste de pe toate fronturile, inclusiv de pe frontul de Vest.
Nu excludem însă că obiectivele enunțate de dl Stratan fac parte dintr-o tactică a diplomației noastre de a maximaliza mizele, pentru a obține de la UE cedările mult dorite. Aceasta tactică e una logică, dar ea poate avea șanse de izbândă numai dacă tinerii noștri diplomați nu vor uita că arta diplomației constă în a valorifica țintele posibil de atins – desigur, ținând cont de realitățile existente în UE și, mai cu seamă, în RM. De altfel, în februarie 2007, Chișinăul a aplicat aceeași tactică în timpul negocierilor sale cu Bruxellesul asupra Acordului privind facilitarea regimului de vize cu UE. Atunci, Chișinăul a venit la masa negocierilor cu o poziție maximalistă, solicitând UE nici mai mult, nici mai puțin, liberalizarea totală a regimului de vize cu țara noastră. În consecință, prima rundă de negocieri a eșuat lamentabil, Comisia Europeană refuzând să discute acest subiect cu guvernul nostru atâta timp, cât acesta din urmă nu-și va fixa niște obiective realiste, lucru ce s-a și întâmplat în cele din urmă.
Ca și în cazul de mai sus, realitățile actuale nu coincid întocmai cu agenda ambițioasă trasată de diplomația de la Chișinău în vederea aprofundării relațiilor contractuale ale RM cu UE. Realitățile sunt mai degrabă prielnice pentru formularea unei abordări moderat-optimiste, circumspecte și clarvăzătoare. În caz contrar, riscăm să alimentăm cetățenii cu așteptări exagerate și nefondate, care ulterior se pot transforma în deziluzii față de politica noastră de integrare europeană. Cred însă că experiența negocierii Acordului privind facilitarea regimului de vize cu UE nu a trecut fără ca diplomația noastră să tragă lecțiile de rigoare. Acest lucru poate fi dedus și din modul în care au fost formulate prioritățile de integrare europeană ale RM de către ministrul Andrei Stratan în interviul acordat, la 11 septembrie, pentru Radio Europa Liberă. Din cele declarate de dl Stratan, conchidem că prioritatea numărul unu pentru țara noastră ar fi semnarea unui Acord de Asociere cu UE, iar scopul maxim – obținerea statutului de candidat pentru integrarea în UE.
Șansele RM de a încheia un Acord de Asociere cu UE sunt realiste, mai ales, după ce la 9 septembrie UE a confirmat că în 2009 va semna cu Ucraina un asemenea document. De altfel, Chișinăul ar trebui să fie recunoscător diplomației de la Kiev pentru cadoul făcut, căci diplomații ucraineni au realizat ceea ce ar fi urmat să facă ai noștri… Acordul de Asociere pe care Bruxellesul este gata să-l semneze cu Kievul nu oferă, însă, Ucrainei perspectiva integrării în UE, ci doar îi recunoaște aspirațiile europene. Prin parametrii săi, viitorul Acord de Asociere cu Ucraina se încadrează în limitele Politicii Europene de Vecinătate (PEV), și ea lipsită de perspectiva europeană pentru statele beneficiare, printre care se numără și RM. Acum întrebarea este dacă în următorii ani diplomația noastră va reuși ceea ce n-au făcut ucrainenii, și anume, să negocieze un Acord de Asociere ce ar oferi RM o perspectivă clară de integrare, depășind astfel limitele PEV. În mod cert, mult va depinde aici de eficiența și dexteritatea diplomației noastre, însă factorul cel mai important va fi, cu siguranță, disponibilitatea UE de a merge în întâmpinarea obiectivelor ambițioase ale RM.
Disponibilitatea UE este, însă, direct proporțională cu progresele înregistrate de RM în implementarea angajamentelor asumate în Planul de Acțiuni convenit cu UE. În prezent, RM încă mai șchiopătează la capitole precum libertatea mass-media, independența justiției, combaterea corupției sau asanarea mediului de afaceri, iar, între timp, în capitalele europene apar îngrijorări vizavi de maniera în care (nu) are loc respectarea normelor și practicilor democratice obligatorii pentru desfășurarea corectă a alegerilor din 2009. Disponibilitatea Bruxellesului de a discuta despre eventuala aderare a RM la UE va depinde și de modul cum va derula în următorii ani procesul de reformare instituțională a UE. În prezent, acest proces este în pericol de a fi întârziat ca urmare a respingerii de către Irlanda a Tratatului constituțional de la Lisabona, conceput să eficientizeze activitatea principalelor instituții ale UE: Consiliul UE, Comisia Europeană și Parlamentul European. Or, atâta timp cât soarta Tratatului de la Lisabona va rămâne incertă, UE va continua să rămână refractară față de ideea unei noi extinderi spre Est.
Cât privește șansele RM de a deveni în următorii ani candidată pentru aderarea la UE, aici lucrurile se prezintă mai puțin optimiste. Pornind de la obiectivele urmărite de diplomația noastră, se creează impresia că RM dorește să i se acorde statutul de candidat pentru aderare la UE înainte ca ea să obțină recunoașterea perspectivei sale de integrare europeană de către Bruxelles. După cum și diplomații noștri știu foarte bine, între noțiunea de perspectivă de integrare europeană și cea de stat candidat pentru aderare la UE există o mare diferență de conținut, ele nu sunt nicidecum sinonime. În timp ce recunoașterea perspectivei de integrare europeană echivalează cu o promisiune dată de UE că, într-o zi, țara ar putea deveni membră a Uniunii, obținerea statutului de candidat echivalează cu invitarea respectivei țări să demareze procesul propriu-zis de aderare. De exemplu, UE a recunoscut perspectiva de integrare europeană a Țărilor Baltice în 1995, dar le-a oferit statutul de candidat pentru aderare abia în decembrie 1999, după patru ani de la semnarea Acordurilor Europene de Asociere. La fel, statelor din Balcanii de Vest perspectiva de integrare le-a fost recunoscută încă în 2003, dar până în prezent doar Croația și Macedonia au reușit să devină țări candidate. Astfel, dacă oficialii de la Chișinău ar analiza cu atenție experiența altor state, ei ar descoperi că statutul de candidat la UE nu se negociază – el se câștigă, se merită. Și se câștigă nu prin retorică, ci prin reforme și acțiuni concrete, chemate să alinieze statul și cetățenii săi la valorile, normele, practicile și politicile UE.
http://europa.timpul.md/Article.asp?idIssue=181&idRubric=2169&idArticle=5529
