Cum ar putea arăta viitoarea cooperare între SUA și Uniunea Europeană; SUA și Rusia? Și care ar putea fi impactul pentru Republica Moldova? Interviu realizat de Lina Grâu pentru emisiunea săptămânală „ Sinteze și Dezbateri de Politică Externă”cu experții Nicu Popescu și Victor Chirilă.

102

Victor Chirilă: Ce asteaptă Europa de la noua administrație Americană? – Foarte mult se vorbește că se așteaptă o schimbare de tactică în atingerea obiectivelor, care oricum rămân aceleași pentru politica externă americană. Problemele Irakului, Iranului sau Koreei de Nord rămân aceleași. La noi în zonă, conflictele rămân, evident, în continuare nesoluționate. Mai sunt problema securității energetice, problemele din Caucaz. Cum ar putea arăta viitoarea cooperare între SUA și Uniunea Europeană, pentru că în trecut, cel puțin în timpul primului mandat al lui Bush, parteneriatul trans-atlantic nu a funcționat prea bine. Au existat nemulțumiri mari în Uniunea Europeană. Se așteaptă îmbunătățiri în acest sens, odată cu venirea lui Obama? Și care ar putea fi impactul pentru Republica Moldova?

Nicu Popescu: Fără îndoială se așteaptă o îmbunătățire. Barak Obama este extrem de popular în Europa, este fără doar și poate candidatul Europei la alegerile din Statele Unite, dacă putem utiliza această formulă. Ne aducem aminte că Obama a fost aclamat în timpul vizitei sale la Berlin și cred că în acest sens, faptul că anume Barack Obama a fost ales președintelele Statelor Unite, fără doar și poate, creează un nou context pentru relațiile trans-atlantice, în condițiile în care diviziunile dintre administrația președintelelui Bush și majoritatea statelor europene, cauzate de războiul din Irak în 2003, cred că au marcat foarte mult președinția lui Bush. Și iată că acest bagaj al unor diviziuni și chiar tensiuni foarte seriose dintre Europa și Statele Unite este într-un fel aruncat la coșul de gunoi. Un al doilea element, care are potențialul de a facilita relațiile trans-atlantice, ține de faptul că administrația președintelui Bush a fost extrem de discreditată în lume, inclusiv în Europa, din cauza abuzurilor din Guantanamo Bay și Abu Ghraib, și în acest context, o ruptură drastică cu abuzurile din timpul administrației președintelui Bush, fără doar și poate, iarăși va facilita acest context nou trans-atlantic. În același timp, trebuie să ne dăm seama că o bună parte din problemele structurale din relația trans-atlantică nu vor pleca nicăieri. Una din ele ar fi faptul că majoritatea aliaților europeni ai Statelor Unite nu sunt suficient de implicați în soluționarea problemelor din Irak și Afganistan. Barak Obama a promis că se va concentra mai mult pe câștigarea războiului din Afganistan și că, eventual, va retrage trupele din Irak. Și în acest instinct al său este mult mai aproape de majoritatea liderilor europeni. În același timp trebuie să ne dăm seama că majoritatea statelor europene sunt destul de reticente să trimită mai multe trupe, atât în Irak, cât și în Afganistan. Și faptul că Barak Obama devine președintele Statelor Unite nu înseamnă că Germania, de exemplu, este gata să își mărească prezența sa în Afganistan sau să ajute America mai mult în stabilizarea situației din Irak. Deci, venirea lui Barak Obama la președinție, creează un nou context, o nouă atmosferă, mai mult confort psihologic pentru relația trans-atlantică. Potențial, aduce Statele Unite și Europa mai aproape una de alta, în rezolvarea unor probleme ca Iranul sau ca Afganistanul, dar nu soluționează automat existența unor anumite divergențe sau nuanțe diferite în abordarea de către Uniunea Europeană a relațiilor cu Rusia sau disponibilitatea statelor membre ale Uniunii Europene de a fi implicate în Afganistan.

Lina Grâu: Care vor fi relațiile Statelor Unite cu Rusia, după aceste alegeri, în ce măsură criza economică ar putea aibă un impact asupra acestor relații? De ce natură ar putea fi acest impact?

Nicu Popescu: Deocamdată nu știm cât de serioasă și cât de lungă va fi criza. Și cred că la această etapă nu putem presupune cum vor ieși Rusia și Statele Unite din această criză. Cert este că această etapă Rusia este într-o anumită măsură șocată de faptul că piața financiară rusă s-a aflat în liberă cădere și, de fapt, piața financiară rusă a avut cea mai pronunțată cădere din lume, inclusiv cu piețele financiare din Statele Unite, China sau Brazilia. Într-un fel sau altul, elitele din Federația Rusă se află într-o stare de reconsiderare a poziției lor. Rusia, cel puțin pe termen scurt, se mișcă spre o poziție ceva mai puțin ambițioasă și ceva mai puțin zgomotoasă în relațiile internaționale, pentru că încearcă să înțeleagă care vor fi consecințele pe termen lung a crizei și care va fi impactul asupra Rusiei. Deci, dacă doriți, astăzi Rusia intră într-o nouă fază de incertitudine, în condițiile în care acei 7 ani de ascensiune clară a Federației Ruse, mai mult sau mai puțin se află într-o stare de pauză sau chiar într-o stare de recul, cel puțin pe termen scurt.

Lina Grâu: Domnule Victor Chirilă, credeți că această criză financiară mondială ar putea avea vreun impact asupra relațiilor ruso-americane?

Victor Chirilă: Ce aș putea să spun despre criză? Evident că-i va face pe ruși mult mai atenți formularea obiectivelor și în alegerea instrumentelor de atingere a acestor obiective. Evident că tonalitatea ar putea să se schimbe în timp. Pentru că iată, ieri, președintele Medvedev a ținut acel discurs în fața națiunii și din discurs nu tragem concluzia că Rusia ar fi fost influențată de criza economică și de scăderea pieței financiare, de scăderea prețurilor la petrol. Rusia este în continuare destul de agresivă în discurs și se pare că este gata să fie și agresivă în acțiuni. Pentru că așa cum știm deja, președintele Medvedev a anunțat că Rusia va instala în regiunea Kaliningrad o stație electronică, ce va fi o contrabalanță pentru sistemul antirachetă pe care SUA vor să-l instaleze în Europa, mai bine zis acele elemente ale scutului anti-rachetă pe care SUA vor să le instaleze în Cehia și Polonia. Iarăși, nu exclud că acesta ar fi un mesaj transmis noului președinte ales al SUA, un fel de ridicare a tonului, ridicare a mizei pentru ca mai apoi să se obțină de la Washington concesiile dorite. V-om vedea. Cred însă că ambele capitale, atât Washingtonul, cât și Moscova au nevoie una de alta, pentru a-și atinge obiectivele strategice în diferite probleme. Probleme comune pentru ambele state, care ridică anumite riscuri la adresa securității ambelor state. Fie este vorba despre neproliferarea armelor de distrugere în masă, fie este vorba despre terorismul internațional, fie că este vorba despre extremismul ideologic de origine musulmană. Deci, toate aceste lucruri afectează ambele state. Chiar și problema securității energetice, este o problemă de interes comun. Și se pare că am putea să ne așteptăm la diferite tatonări, la anumite încercări de a găsi modalități de a depăși actualele probleme, actualele tensiuni. Problema georgiană, de fapt, a ridicat la maximum tensiunile între Washington și Moscova, dar iată că perspectivele de integrare în NATO ale Georgiei și Ucrainei s-au îndepărtat cu câțiva ani. Deci, perspectiva integrării lor în NATO nu mai este atât de aproape, cum se credea în aprilie 2008, la Summitul de la București. Și acest lucru creează, consideră unii analiști internaționali, o anumită atmosferă, o fereastră de oportunitate pentru ambele capitale, pentru a depăși tensiunile acumulate între ele în ultimul timp.

Lina Grâu: Cu aplicație pentru Republica Moldova, mai mulți politicieni de la Chișinău au declarat ieri, după victoria lui Obama că speră că aceasta înseamnă o mai mare susținere a Statelor Unite pentru Republica Moldova, inclusiv în dialogul cu Rusia pe segmentul transnistrean, dar și pentru democratizarea societății din Republica Moldova. Alții au spus că această democratizare trebuie să vină din interior și atunci și partenerii occidentali vor fi mai dispuși să ofere un sprijin. Cum vedeți aceste aspecte?

Nicu Popescu: Fără doar și poate, calitatea relațiilor dintre Republica Moldova și SUA sau dintre Republica Moldova și UE, va depinde în primul rând de calitatea reformelor din Moldova. Nivelul sprijinului oferit Moldovei va depinde în mare parte de procesele de democratizare, de calitatea alegerilor de anul viitor și, din această perspectivă, nu cred că președintele Obama se gândește sau s-a gândit vreodată anume la Republica Moldova pentru că în cazul unui stat precum Republica Moldova, politica este decisă în mare parte de oficialii din Departamentul de Stat, care nu se schimbă. Și cred că politica SUA față de Moldova va avea un nivel destul de înalt de continuitate. Totodată, nu știm care va fi noul ton al relațiilor dintre SUA și Rusia, și acest lucru ar avea un impact indirect asupra Moldovei. Dar, dacă doriți, două tendințe structurale vor determina care va fi noul ton al relațiilor ruso-americane. Multe lucruri vor depinde de acea echipă de politică externă pe care și-o va alege Barak Obama și, în același timp, foarte multe vor depinde de impactul crizei financiare asupra Rusiei.

Lina Grâu: Să trecem la subiectul cooperării economice la Marea Neagră sau în cadrul altor structuri regionale. În ce măsură credeți că această calitate a Republicii Moldova de membru în structuri de acest fel este de natură să impulsioneze integrarea europeană sau ancorează Republica Moldova în continuare în spațiul euro-asiatic. Este și aceasta o punte care poate fi folosită pe calea spre integrarea europeană?

Nicu Popescu: Cred că adevărata cale spre integrarea europeană este mai degrabă necesitatea de a utiliza astfel de organizații pentru a promova reformele și de a rezolva acele probleme de care se ciocnește Republica Moldova. În acest sens, cooperarea regională, inclusiv cu statele de la Marea Neagră este un pas înainte spre integrarea europeană. Însă trebuie să ne dăm seama că participarea într-o organizație sau alta, indiferent de simbolismul unei sau altei organizații nu soluționează în sine problema apropierii de Uniunea Europeană, pentru că acest tip de organizații trebuie să servească, de fapt, drept instrumente de reformare și europenizare a țării. Or, în această perspectivă, organizația pentru cooperare la Marea Neagră presupune anumite instrumente, care pot facilita aceste reforme, inclusiv prin cooperarea cu statele din regiune, însă acest lucru nu se face automat.

Victor Chirilă: Aici, fără îndoială, nu putem să nu menționăm implicarea Uniunii Europene prin Sinergia la Marea Neagră. Evident că această implicare, care deocamdată se bazează pe aceleași structuri, existente deja în regiune, nu vedem, deocamdată, care este valoarea adăugată a implicării UE, pentru că suntem la etapa inițială. Se pare totuși că Republica Moldova privește reticent această cooperare și dorește o mai mare cooperare în domeniul Parteneriatului Estic, care este în fază de proiect, în fază de dezbateri la Bruxelles. Cum vedeți dumneavoastră lucrurile, din perspectiva unui Parteneriat Estic cu UE, care la Chișinău se dorește a fi o nouă platformă sau un nou instrument, care ne-ar apropia mai mult, care ne-ar plasa pe traiectoria integrării noastre graduale în Uniunea Europeană.

Nicu Popescu: Parteneriatul Estic și procesele de cooperare la Marea Neagră sunt în mare parte complementare. Parteneriatul Estic este un proiect mult mai politic, mult mai vizibil pentru Uniunea Europeană, care va aprofunda, fără îndoială, și mai mult relațiile dintre Moldova și UE. În același timp, rețelele de cooperare în regiunea Mării Negre, inclusiv inițiativa europeană privind Sinergia Mării Negre, de fapt vizează niște obiective mult mai puțin politice, mult mai tehnice, legate de niște proiecte foarte concrete de cooperare în domeniul transportului sau al protecției mediului înconjurător. Din această perspectivă, cred că Republica Moldova trebuie să se focuseze pe extragerea a cât mai multe beneficii concrete, tehnocratice chiar în cadrul regiunii Mării Negre, dar în același timp, înțelegând că obiectivele politice de apropiere de UE vor fi promovate mult mai bine în cadrul Parteneriatului Estic. Dar, după cum spuneam, nu există o competiție între dimensiunea Mării Negre și Parteneriatul Estic. Mai degrabă, aceste inițiative sunt complementare. Or, în dimensiunea Mării Negre, Republica Moldova poate beneficia de mai multe proiecte concrete de cooperare cu România, Bulgaria, Ucraina, Turcia, beneficiind inclusiv de sprijinul UE.

Victor Chirilă: La 13 octombrie, miniștrii de externe din UE au adoptat acele concluzii referitoare la Republica Moldova, care spun că UE este pregătită să înceapă negocierile pentru elaborarea noului acord cu Republica Moldova. Se spune că UE este gata să facă acest lucru în contextul politicii europene de vecinătate. Dar nu se spune nimic despre gradul de pregătire al Republicii Moldova pentru începere negocierilor. Cum poate fi interpretată această omisiune? Poate fi interpretat ca un mesaj transmis guvernului de la Chișinău că Republica Moldova mai are de implementat anumite reforme, de depășit anumite restanțe, care să-i permită să fie considerată gata pentru începerea negocierilor?

Nicu Popescu: Sigur, și acest mesaj este destul de explicit în concluziile consiliului de miniștri al UE, pentru că în acele concluzii este menționat explicit faptul că UE așteaptă de la Republica Moldova să respecte toate standardele și normele democratice în cadrul campaniei electorale, care deja a început și că calitatea acestor alegeri din 2009 va influența în mare măsură atât viteza, cât și profunzimea dezvoltării relațiilor dintre Moldova și UE.

Lina Grâu: În ce măsură credeți că sub aspectul pregătirii echipelor de negociatori Republica Moldova are oamenii necesari pentru a negocia un viitor acord cu UE? Este diplomația moldoveană la un nivel suficient de pregătire pentru a face față unor cerințe crescânde din partea UE?

Nicu Popescu: Cred că nici un stat din Europa Centrală și de Est nu are suficienți specialiști pregătiți, care cunosc foarte bine Uniunea Europeană și care pot negocia foarte bine cu UE. În aceste condiții, UE este fără îndoială mult mai bine pregătită pentru a purta negocieri, inclusiv cu state ca Rusia, Ucraina, Moldova sau Turcia. În același timp, cred că adevărata problemă pentru Republica Moldova nu ține de faptul că ministerul de externe sau secretariatul comisiei pentru integrare europeană nu ar fi suficient de pregătit, ci mai degrabă ține de faptul că majoritatea ministerelor sectoriale, de la ministerul agriculturii, până la ministerul de interne nu au acei specialiști care ar fi gata să promoveze reformele cerute sau coordonate cu UE. Deci, principala problemă nu ține de faptul că nu există suficienți negociatori buni cu UE, ci mai degrabă de faptul că majoritatea structurilor de stat nu sunt pregătite să promoveze acele reforme care sunt absolut necesare pentru apropierea Moldovei de UE.