Relațiile cu Republica Moldova în Programele Partidelor din România? Radio Europa Liberă. 06.11.2008. Transcris APE.

127

Principalele partide din România promit în programele de guvernare că vor sprijini apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, niciuna dintre aceste formațiuni nu explică, însă, care ar fi instrumentele, care i-ar permite București-ului să propulseze Chișinăul într-o lumină mai favorabilă Bruxelles-ului. Practic, nici unul dintre marele partide autohtone nu-și propune să ofere în mod concret Republicii Moldova sprijin logistic sau experți în domeniile care sunt puse sub lupă de Comisia Europeană.

Partidul Național-Liberal, aflat la putere, promite, totuși, pentru viitor, cităm, „ameliorarea climatului politic și social al Republicii Moldova în vederea apropierii graduale, dar constante a acesteia de Uniunea Europeană”.

Partidul Democrat-Liberal, din rândurile căruia provine președintele, Traian Băsescu, își propune în plus, conectarea progresivă a economiei moldovenești la piața comunitară.

Partidul Social-Democrat crede, pe de altă parte, că România își poate crește influența în cadrul Uniunii Europene, astfel încât să poată mobiliza interesul celorlalte state membre față de Republica Moldova.

Politicienii români nu s-au dovedit în ultimii patru ani prea interesați de Republica Moldova, iar principala lor viziune se rezumă sub sintagma: o singură națiune, două state. Acum, în campania electorală, când ar vrea să capteze interesul celor de peste Prut, care au și pașapoarte românești, au început să devină mai activi, iar unii dintre ei au mers chiar la Chișinău pentru ași demonstra disponibilitatea. Dincolo de campania electorală și de promisiunile din programele partidelor, nici parlamentarii români, nici guvernanții nu au făcut până acum strategii concrete pe relația Republicii Moldova, singura țară vecină cu România, cu care Bucureștiul nu a încheiat un Tratat bilateral de prietenie.