Interviu cu Andrei Stratan: Președinția Republicii Moldova la SEECP, MAEIE

136

În interviul acordat ziarului „Noua Europă”, Andrei STRATAN, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, explică pașii și acțiunile întreprinse de țara sa, cu scopul modernizării și ulterioarei integrări europene.

– În contextul calității de Președinte a Republicii Moldova la un șir de inițiative, aranjamente și procese din Europa Centrală și de Sud-Est în perioada 2008-2009, care sunt, după părerea Dumneavoastră, realizările și ce obiective urmează a fi înfăptuite?

– Aproximativ un an în urmă, a fost o perioadă extrem de importantă pentru țara mea, cînd Republica Moldova a preluat cinci Președinții: la Rețeaua de Sănătate în Europa de Sud-Est (SEEHN), Președinția la Grupul Multinațional Consultativ al Centrului pentru Cooperare în Domeniul Securității — RACVIAC, CEFTA (Acordul de Liber Schimb în Europa Centrală), Inițiativa Central-Europeană (ICE), precum și Președinția la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP). Astfel, Moldova progresează din ce în ce mai mult în realizarea unei direcții prioritare a politicii sale externe și cooperarea regională, pe ambele dimensiuni a Europei Centrale și a Europei de Sud-Est. Preluînd și ducînd la bun sfîrșit patru din aceste Președinții, țara mea și-a pus în sarcină realizarea unui șir de activități atît cu caracter politic și diplomatic, realizînd prioritățile și obiectivele asumate.

În cadrul Președinției RM la Inițiativa Central-Europeană, prioritățile și obiectivele declarate, deși ambițioase, au fost realizate integral. Republica Moldova a lucrat mult la realizarea cu succes a Procesului de Redimensionare (reorganizare) ICE, a continuat promovarea unei colaborări mai strînse cu Uniunea Europeană, consolidarea cooperării între statele membre ICE prin intermediul proiectelor comune, precum și cooperarea sectorială prin organizarea mai multor reuniuni ministeriale de profil. Toate eforturile și activitățile întreprinse pe parcursul Președinției la ICE au oferit statelor din regiune posibilitatea de a fi mult mai implicate în procesele regionale, cu siguranță contribuind la sprijinirea aspirațiilor de aderare la UE a statelor ICE care nu sunt membre ale UE.

În cooperarea noastră ulterioară cu ICE, ne vom concentra la fortificarea cooperării regionale care se raportează direct la dezvoltarea bunelor relații între statele membre, la creșterea numărului proiectelor de interes comun și la integrarea europeană a statelor cu astfel de aspirații. ICE urmează să aibă un rol important în acest proces, încurajînd dialogul politic și cooperarea între statele membre, promovînd o coordonare mai intensă a activităților direcționate mai mult spre oferirea asistenței statelor non-membre UE, oferind schimb de bune practici și experiențe.

Cît privește Președinția la Grupul Multinațional Consultativ al Centrului pentru Cooperare în Domeniul Securității — RACVIAC, aceasta a coincis cu procesul de instituționalizare a inițiativei respective. Astfel, țara mea este implicată în dezvoltarea unei noi structuri, stabilind prioritățile, competențele și viitorul cadru de cooperare al RACVIAC și toate aceste eforturi fiind direcționate spre finalizarea și semnarea unui Acord care ar oferi Centrului RACVIAC un statut legal, internațional recunoscut, asigurînd și acordînd Centrului RACVIAC deplină operabilitate în realizarea obiectivelor și scopurilor sale.

Pe parcursul Președinției la CEFTA, Republica Moldova a depus eforturi pentru instituirea Secretariatului Acordului de Liber Schimb în Europa Centrală (CEFTA) la Bruxelles, care va servi și funcționa drept structură centralizată în coordonarea activităților și consolidarea cooperării între părțile CEFTA.

Președinția RM la Rețeaua de Sănătate în Europa de Sud-Est (SEEHN) a fost, de asemenea, marcată de procesul de instituționalizare, prin semnarea Memorandumului de Înțelegere privind viitorul Rețelei de Sănătate din Europa de Sud-Est în cadrul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est 2008, precum și a celor două Declarații ale Miniștrilor Sănătății SEEHN. Cooperarea regională în cadrul SEEHN oferă suport în procesul avansării pe calea integrării europene, de asemenea, contribuie la implicarea activă a comunității donatorilor la dezvoltarea durabilă a Sistemului de Sănătate în Europa de Sud-Est, precum și la depășirea dificultăților majore cu care se confruntă sistemul sănătății publice la nivel regional, prin implementarea Proiectelor Regionale în acest domeniu.

Referindu-mă la Președinția Republicii Moldova la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), țin să menționez că acest for este unul din cele mai importante mecanisme politice și diplomatice din cadrul procesului regional de cooperare, SEECP avînd rolul de for politic major din Europa de Sud-Est și acționînd cu statut de „voce unită” a regiunii. Noi suntem deosebit de mîndri de oportunitatea de a exercita Președinția la SEECP, de a reprezenta regiunea în relațiile cu UE și actorii internaționali, de a contribui la dezvoltarea activităților Consiliului Regional de Cooperare si, astfel, de a consolida autoritatea și capacitățile noastre naționale. În același timp, voi mărturisi că dacă în anul 2004 noi ne doream foarte mult o cooperare cu SEECP, deja în mai 2006 Republica Moldova a obținut calitatea de membru cu drepturi depline al procesului, fiind susținută atît de statele membre SEECP cît și Comisia Europeană, pentru ca, în cele din urmă, doi ani mai tîrziu, în 2008, să preia Președinția la acest aranjament regional extrem de important din Europa de Sud-Est.

Ținînd cont de obiectivul principal al SEECP și avansarea statelor participante în calea spre Uniunea Europeană și pe parcursul anului 2008, Președinția Republicii Moldova a organizat un șir de reuniuni și evenimente de caracter politic și/sau sectorial, puse în valoare prin adoptarea unui șir de documente importante, printre care aș putea menționa Declarația Comună a Miniștrilor Afacerilor Interne din statele membre SEECP privind consolidarea cooperări în combaterea crimelor cibernetice, Memorandumul privind garanțiile legale și juridice contra accesului ilegal la datele personale semnat de către Miniștrii Justiției din statele membre SEECP, Declarația Comună a Miniștrilor Sănătății SEECP, precum și Declarația Comună a Președinților Curților de Conturi din statele SEECP.

Mai mult ca atît, Republica Moldova a stabilit un șir de obiective prioritare Președinției în exercițiu: intensificarea dialogului SEECP-UE; consolidarea perspectivelor europene pentru statele din Europa de Sud-Est; proliferarea păcii și dezvoltarea economică a regiunii, cu scopul asigurării stabilității, securității și prosperității Europei de Sud-Est; consolidarea și promovarea SEECP la nivel internațional, în calitatea sa de „voce unită” a regiunii și partener credibil în realizarea obiectivelor comunității internaționale; consolidarea eficientă a proceselor și inițiativelor regionale, în cooperarea cu statele membre SEECP, UE, CRC, precum și cu comunitatea donatorilor și organizațiile internaționale relevante; colaborarea cu Consiliul Regional de Cooperare și alte procese, inițiative și structuri regionale, cu scopul de a consolida cooperarea în spațiul prioritar al Europei de Sud-Est.

– În contextul obiectivului Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană, care ar putea fi rolul și valoarea adăugată oferită în acest sens de către Consiliul Regional de Cooperare?

– Consiliul Regional de Cooperare, prin instituirea și lansarea sa, a conturat o nouă arhitectură a proceselor de cooperare în Europa de Sud-Est, devenind un mecanism nou, avansat, un interlocutor cheie cu UE, precum și un generator de proiecte.

În ansamblu, cooperarea regională operează drept un instrument adițional al procesului de integrare europeană, contribuind atît la implementarea standardelor, valorilor și principiilor europene, cît și la implementarea politicilor UE în regiunea sud-est europeană. Astfel, Consiliul Regional de Cooperare a preluat rolul de mecanism al statelor din regiune ce facilitează realizarea procesului de integrare, cu priorități și obiective ambițioase la nivelul național, destinat alinierii la standardele, valorile și principiile Uniunii Europene.

În acest context, noi ne așteptăm la implicarea CRC în dezvoltarea cooperării sectoriale din cadrul celor 5 domenii prioritare. La rîndul său, toate acțiunile și activitățile întreprinse trebuie să fie complimentare priorităților naționale și să aibă scopul de a susține statele în procesul integrării europene.

Astfel, considerînd cooperarea regională drept un proces benefic, important și semnificativ, generator al unei valorii adăugate în procesul integrării europene, RM dă dovadă de promptitudine și voință politică în asumarea, împărtășirea și aplicarea principiilor apartenenței și guvernării regionale în procesul de cooperare în Europa de Sud-Est, considerînd rolul activ al Consiliului Regional de Cooperare de o importanță primordială în susținerea statelor sud-est europene în implementarea condițiilor UE la nivel național.

– Care sunt angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul CRC?

– Consiliul Regional de Cooperare a fost lansat la 27 februarie 2008, odată cu încetarea activității Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est, prin Declarația Comună de instituire a CRC și a statutului acestuia – document de bază care definește sarcinile și domeniile prioritare de cooperare.

Iar prin semnarea Acordului de sediu pentru Secretariatul CRC, statele SEECP, inclusiv Republica Moldova, cu scopul de a asigura funcționalitatea Secretariatului CRC, și-au asumat un angajament politic în procesul de cooperare din Europa de Sud-Est, precum și au recunoscut anumite obligațiile financiare față de CRC.

Republica Moldova, în calitatea sa de participant activ la procesul de cooperare în Europa de Sud-Est, este implicată într-un șir de aranjamente și inițiative regionale, fiind prezentă în următoarele domeniile prioritare de activitate: Dezvoltarea Economică și Socială, Infrastructură, Justiție și Afaceri Interne, Cooperare în domeniul Securității, precum și Consolidarea Capitalului Uman. Mai mult ca atît, acum în calitatea de Președinte al SEECP, activitățile și proiectele CRC dedicate dezvoltării integrale al statelor din Europa de Sud-Est ne vizează zilnic. În cadrul Președinției la SEECP, Moldova cooperează activ cu CRC, consolidîndu-și poziția la nivel regional și internațional. Pe lîngă aceasta, Moldova va organiza, în comun cu CRC, o serie de consultări cu partenerii europeni și internaționali, promovînd poziția, capacitățile și posibilitățile regiunii. De asemenea, în cooperare cu CRC noi vom organiza un șir de reuniuni care vor avea ca scop avansarea statelor din regiune în cele 5 domenii prioritare.

– Cum vedeți Dumneavoastră, avansarea Republicii Moldova spre consolidarea dialogului și negocierea unui nou cadru de cooperare cu UE, prin intermediul participării la procesul de cooperare în Europa de Sud-Est?

– În anul 2001, atunci cînd Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est, a fost explicit definit obiectivul de a deveni un participant și un actor al procesului de cooperare în Europa de Sud-Est, cu scopul asigurării stabilității, securității și dezvoltării sale economice și sociale, contribuind la prosperitatea popoarelor din regiune.

Urmînd aceste scopuri, Moldova a înregistrat o avansare semnificativă în cadrul cooperării regionale, implicîndu-se activ în inițiativele și procesele regionale, cîștigînd statutul de partener viabil în realizarea obiectivelor regionale. Astfel, devenind obiectiv prioritar al politicii interne și externe a Moldovei, procesul cooperării regionale a contribuit la intensificarea dialogului politic cu statele din regiune și cu comunitatea europeană și internațională în general. În același timp, toate aceste activități și implicări au majorat capacitățile instituțiilor naționale politice și sectoriale, precum și au contribuit la avansarea procesului de integrare europeană.

În concluzie, consider că nivelul cooperării pe care îl avem astăzi în cadrul SEECP și al altor inițiative și aranjamente regionale ne permite o accesibilitate mai mare la beneficiile generate de către procesele inițiate în regiune, direcționate spre alinierea la standardele, valorile și principiile europene. În totalitatea sa, dezvoltarea procesului cooperării regionale și participarea activă a țării mele la el a demonstrat voința politică adecvată și a consolidat poziția Republicii Moldova drept partener regional credibil și responsabil, demonstrînd că este o parte activă la astfel de procese importante ca SEECP, CRC, Tratatul Comunității Energetice, CEFTA, precum și la un șir de inițiative.