Natalia Stercul: În următorii ani, noua arhitectură de securitate în regiunea Mării Negre se va construi nu în jurul tratatelor de încredere, ci în jurul conceptului de „descurajare înarmată”.
K.P.: În analiza dumneavoastră afirmați că mecanismele clasice de securitate, precum OSCE sau Memorandumul de la Budapesta, cedează locul unor alianțe regionale și coaliții ad-hoc. Asistăm la o schimbare ireversibilă a arhitecturii de securitate europene sau aceasta este doar o consecință temporară a războiului din Ucraina?
Natalia Stercul: Asistăm, într-adevăr, la schimbări ireversibile. Ceea ce unii consideră a fi o criză temporară, provocată de războiul din Ucraina, în realitate înseamnă prăbușirea firească a unui sistem care s-a menținut mult timp pe iluzii liberale. Memorandumul de la Budapesta și OSCE au fost create într-o epocă istorică unică, când se credea că semnăturile pe hârtie și dialogul incluziv pot înlocui echilibrul real de forțe. Regiunea Mării Negre a devenit spațiul principal în care această idee a suferit un eșec total.Radicalismul acestor schimbări devine tot mai evident. OSCE este paralizată astăzi din cauza dreptului de veto. Memorandumul de la Budapesta a demonstrat că asigurările politice fără obligații militare ferme nu au putere. O revenire la status-quo nu va exista, deoarece funcționalitatea practică a instituțiilor care și-au pierdut legitimitatea nu mai poate fi restabilită. Se conturează o nouă arhitectură de securitate, mai rigidă, ale cărei contururi încep să se profileze în regiunea Mării Negre.Blocurile de apărare și coalițiile situaționale devin tot mai solicitate. Pe de o parte, are loc o consolidare fără precedent a flancului estic al NATO, în special prin desfășurarea unor grupuri de luptă permanente în România și Bulgaria. Pe de altă parte, sunt lansate formate regionale flexibile, cum ar fi Grupul operativ pentru măsuri antimine în Marea Neagră (MCM Black Sea), cu participarea Turciei, României și Bulgariei.
Un alt exemplu fundamental al acestei transformări l-a constituit formatul „Ramstein”. Această coaliție a fost creată în afara cadrelor ONU sau NATO, ca un instrument pentru coordonarea operativă a asistenței militare. În condițiile în care instituțiile tradiționale sunt blocate de birocrație, statele sunt capabile să construiască instantaneu alianțe paralele, flexibile, logistice și funcționale din punct de vedere politic. Esența acestor pași pragmatici se rezumă la faptul că statele nu așteaptă decizii de la Consiliul de Securitate al ONU, ci se unesc aici și acum pentru a rezolva o sarcină aplicată concretă, cea a supraviețuirii.
Exemplul Ucrainei a demonstrat că, în lumea modernă, supraviețuiesc doar cei care dețin o forță rigidă reală și sunt integrați în lanțuri logistice de apărare profunde. Chișinăul și Kievul sunt nevoiți să își construiască securitatea trecând la formate complet noi de acorduri bilaterale de apărare cu partenerii occidentali și la sinergia cu actorii regionali, cum ar fi, de exemplu, Inițiativa Celor Trei Mări — inițial o asociere de infrastructură a țărilor UE între mările Baltică, Adriatică și Neagră, care astăzi este reconfigurată ca o axă politico-logistică. Pentru Moldova și Ucraina, care au primit statutul de state participante asociate ale acestei inițiative, acesta este un coridor critic de asigurare a viabilității, ce permite transferul operativ de mărfuri și combustibil pe cale terestră, ocolind rutele maritime blocate.
Securitatea Moldovei depinde astăzi în mod direct de capacitatea Ucrainei de a menține echilibrul de forțe în sud, iar profunzimea strategică a Moldovei însăși este asigurată de integrarea sa strânsă cu România și NATO. În paralel, regiunea Mării Negre a anulat și conceptul de „securitate prin interdependență economică”. Ani la rând s-a considerat că coridoarele de cereale, porturile și gazoductele de pe fundul mării vor lega regiunea prin beneficii reciproce. Realitatea a demonstrat contrariul: geopolitica primează întotdeauna în fața economiei, iar interdependența se transformă instantaneu într-un instrument de șantaj. În următorii ani, noua arhitectură de securitate în regiunea Mării Negre se va construi nu în jurul tratatelor de încredere, ci în jurul conceptului de „descurajare înarmată”.
K.P.: Susțineți că „Triunghiul de la Odesa” evoluează dintr-o declarație politică într-un mecanism practic de coordonare în domeniul securității. Care ar fi criteriile după care vom putea spune că acest format a devenit un actor strategic regional și nu doar un cadru de consultare?
Natalia Stercul: „Tranziția „Triunghiului de la Odesa” de la etapa declarațiilor politice la nivelul unui mecanism practic de securitate constituie o necesitate obiectivă, dictată de provocările comune. Argumentul principal în favoarea faptului că acest format se transformă deja constă în mutarea focusului de la discuțiile generale la proiecte transfrontaliere concrete. În acest proces, un rol cheie îi revine României, care acționează ca principalul driver strategic al integrării europene. În calitate de membru NATO și UE, România nu oferă doar sprijin politic, ci transformă acest format, deschizând pentru Ucraina și Moldova accesul la resursele occidentale de apărare, tehnologice și financiare. Prin intermediul României sunt coordonate lanțurile logistice și de infrastructură cheie, care asigură viabilitatea întregii regiuni.”
Maturitatea „Triunghiului de la Odesa” este determinată de trei criterii, în spatele fiecăruia aflându-se deja cifre și proiecte reale:
– Formatul depășește rapid sfera declarațiilor și trece în planul angajamentelor ferme. Un indicator clar l-a constituit trecerea la protecția coordonată a spațiului digital și înființarea oficială a alianței cibernetice tripartite (Cyber Alliance for Regional Resilience).
– Coordonarea practică a Clusterului Dunărean și a porturilor din regiunea Odesei Mari a permis redistribuirea fluxurilor de mărfuri în condiții de amenințări militare. Prin intermediul „coridoarelor solidarității”, cu participarea de tranzit cheie a României și Republicii Moldova, a fost deja asigurată exportarea a peste 220 de milioane de tone de mărfuri ucrainene.
– Trecerea la independența fizică față de șantajul extern. Principalul succes tangibil al formatului l-a reprezentat lansarea noii linii electrice strategice de 400 kV „Vulcănești — Chișinău”. Această arteră este capabilă să acopere până la 50% din necesarul de energie electrică al Republicii Moldova în orele de vârf, direct din sistemul energetic românesc, reconfigurând complet echilibrul de securitate al regiunii.
Atunci când aceste elemente vor funcționa ca un sistem unitar, „Triunghiul de la Odesa” se va transforma definitiv dintr-o platformă consultativă într-un cadru rigid de securitate regională, capabil să genereze autonom stabilitate la intersecția dintre NATO și Europa de Est.
K.P.: În analiza dumneavoastră, infrastructura energetică și coridoarele logistice sunt prezentate ca elemente centrale ale securității regionale. Putem spune că în regiunea Mării Negre securitatea economică a devenit la fel de importantă ca descurajarea militară?
Natalia Stercul: În realitățile moderne, securitatea economică și descurajarea militară în regiunea Mării Negre nu mai pot fi separate. Obiectivele energetice și logistice au încetat să mai fie doar surse de venit. În realitățile actuale, acestea sunt utilizate tot mai des ca elemente de vulnerabilitate critică și instrumente de presiune strategică. Din perspectivă pragmatică, practic fiecare rută logistică sau obiectiv energetic deține o dublă destinație în condițiile amplificării problemelor de securitate regională. Terminalele de cereale, elevatoarele portuare, porturile dunărene, gazoductele și liniile de transport electric — toate acestea sunt noduri critice, de a căror protecție depinde supraviețuirea și viabilitatea statelor. Regiunea Mării Negre demonstrează clar că securitatea economică este asigurată acum prin metode de descurajare militară. Un exemplu în acest sens poate servi crearea de către Ucraina a propriului coridor maritim. Libertatea navigației comerciale în Marea Neagră a fost restabilită nu datorită dreptului internațional sau acordurilor diplomatice, ci prin eliminarea Flotei Federației Ruse din partea de vest a mării, cu ajutorul dronelor maritime și al rachetelor antinavă.
Pentru Moldova, acest echilibru este critic de evident. Securitatea energetică a republicii, care mult timp a fost principala sa vulnerabilitate, este protejată astăzi direct de apărarea aeriană a Ucrainei vecine și se reconfigurează prin noi coridoare logistice către România și țările UE. Are loc o militarizare a logisticii în sine: porturile Giurgiulești, Reni și Izmail nu mai sunt doar simple obiecte comerciale pe hartă, ci artere strategice terestre și fluviale care asigură viabilitatea unui întreg subregiuni. Prin urmare, securitatea economică a regiunii Mării Negre reprezintă scopul principal al descurajării militare.
K.P.: Dacă Rusia își intensifică presiunea asupra regiunii Mării Negre în următorii ani, care ar fi cea mai vulnerabilă componentă a noului contur regional de securitate descris în analiza dumneavoastră: infrastructura energetică, coridoarele logistice, cooperarea politică sau reziliența internă a statelor participante?
Natalia Stercul: Fără îndoială, lovitura cea mai critică și vulnerabilă va fi aplicată tocmai asupra infrastructurii energetice și coridoarelor logistice. În realitățile regiunii Mării Negre, geografia economică și obiectele fizice devin întotdeauna ținte prioritare. Voința politică sau reziliența internă a societății sunt greu de măsurat și de atacat direct, în timp ce un terminal portuar specific, un depozit de petrol, o stație electrică sau un gazoduct au coordonate geografice clare, fiind prin urmare vulnerabile din punct de vedere fizic.
Din punct de vedere logistic, regiunea Mării Negre depinde astăzi critic de câteva coridoare de transport limitate. Sunt suficiente lovituri punctuale asupra infrastructurii portuare de pe Dunăre, asupra podurilor cheie sau nodurilor feroviare pentru a paraliza tranzitul de mărfuri pentru Ucraina și Moldova. Pentru țările noastre, aceasta nu este doar o problemă de scădere a indicatorilor economici, ci o chestiune existențială, de care depinde posibilitatea de supraviețuire a statului ca atare. O blocadă maritimă deplină sau o amenințare constantă la adresa navigației comerciale în partea de vest a Mării Negre sunt capabile să devalorizeze instantaneu orice declarații politice de sprijin.
Energetica este și mai vulnerabilă din cauza structurii sale de rețea. Sistemele energetice ale Moldovei și Ucrainei sunt împletite istoric și tehnic. Moldova a făcut un pas semnificativ înainte, diversificându-și livrările de gaz și energie electrică prin România, însă rutele de livrare, ca și liniile de transport electric în sine, trec prin zone cu risc sporit. Încercările Rusiei de a distruge infrastructura energetică a regiunii sunt determinate de o sarcină absolut concretă — de a provoca o criză umanitară și economică de proporții.
Colapsul energeticii și oprirea coridoarelor logistice duc automat la prăbușirea rezilienței interne a statelor și provoacă scindări politice în interiorul societăților. Este greu să menții o reziliență publică ridicată când afacerile sunt paralizate, energia electrică lipsește, iar exportul critic este blocat. De aceea, tocmai protecția fizică, rezervarea și acoperirea cu sisteme de apărare aeriană a arterelor noastre energetice și de transport reprezintă cea mai vulnerabilă și, în același timp, cea mai importantă sarcină a noii arhitecturi de securitate pentru următorii ani.
K.P.: Cât de importantă este România în succesul acestui format? Poate „Triunghiul de la Odesa” funcționa la același nivel fără implicarea activă a Bucureștiului sau România este veriga indispensabilă a acestei arhitecturi regionale?
Natalia Stercul: România nu este pur și simplu un jucător cheie, ci o verigă absolut indispensabilă și fundamentul întregii acestei arhitecturi. Fără implicarea activă a Bucureștiului, „Triunghiul de la Odesa” nu poate funcționa fizic și strategic. Fără ea, acest format își pierde sensul geopolitic principal, lăsând Ucraina și Moldova într-o zonă izolată de vulnerabilitate. Contribuția României are o importanță decisivă în trei dimensiuni cheie.
În primul rând, în condițiile blocadei parțiale a Mării Negre și a amenințărilor permanente la adresa navigației, tocmai teritoriul românesc, porturile sale, în special Constanța, căile ferate și autostrăzile au devenit principala magistrală de aprovizionare pentru țările noastre. Prin România trec livrări critic de importante de combustibil, echipamente și mărfuri umanitare. Portul Constanța a preluat de facto funcțiile de nod logistic lider pentru întregul subregiune.
În al doilea rând, România este principalul avocat și garant al integrării Moldovei și Ucrainei în structurile europene de securitate. Desfășurarea grupului de luptă multinațional al NATO pe teritoriul românesc și modernizarea infrastructurii militare creează automat o umbrelă puternică de descurajare, care proiectează stabilitate asupra Moldovei și sudului Ucrainei.
În al treilea rând, acesta este un hinterland energetic strategic. Diversificarea deplină a livrărilor de gaze ale Moldovei și sincronizarea rețelelor electrice cu ENTSO-E au devenit posibile exclusiv datorită infrastructurii transfrontaliere cu România. Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău și noile linii electrice de înaltă tensiune aflate în construcție sunt cele mai importante artere de securitate, pe care Bucureștiul le cofinanțează și le susține.
Prin urmare, România este un element indispensabil, fără de care orice coaliții situaționale din regiunea noastră vor fi doar încercări locale de supraviețuire. De fapt, tocmai participarea României transformă acest format într-un sistem de descurajare regională viabil, profund și tehnologic.
K.P.: Dacă „Triunghiul de la Odesa” continuă să se dezvolte, vedeți posibilă instituționalizarea acestuia printr-un secretariat permanent sau chiar prin mecanisme comune de planificare în domeniul securității?
Natalia Stercul: Crearea unor structuri clasice rigide, cum ar fi un secretariat permanent sau mecanisme comune de planificare militară directă, este puțin probabilă în următorii ani. Cauza constă în diferența fundamentală în statutul juridic internațional și militar al participanților: dacă România este membru cu drepturi depline al NATO, a cărui strategie de apărare este strâns integrată în structurile Alianței, atunci Ucraina se află într-o stare de război pe scară largă, iar Moldova își menține statutul constituțional de neutralitate. Din perspectivă realistă, Bucureștiul nu poate asuma din punct de vedere juridic și politic obligații reciproce în sfera apărării rigide și a planificării militare clasice în afara cadrului NATO.
Totuși, aceasta nu înseamnă deloc că formatul va rămâne pur declarativ. Dezvoltarea sa va urma calea creării unor mecanisme flexibile de coordonare. În primul rând, este vorba despre planificarea comună în sfera logisticii tehnico-militare și a protecției infrastructurii critice. Un pas logic va fi crearea unui Centru de coordonare permanent pentru gestionarea operativă a fluxurilor de transport transfrontaliere și asigurarea securității neîntrerupte a acestora, inclusiv coordonarea apărării aerene la intersecția frontierelor pentru acoperirea nodurilor cheie.
Chișinăul, Kievul și Bucureștiul se află sub o presiune constantă a campaniilor de dezinformare și a atacurilor cibernetice. Înființarea oficială a alianței cibernetice tripartite pentru contracararea comună a atacurilor cibernetice și a amenințărilor hibride reprezintă chiar un exemplu al noii instituționalizări punctuale. Crearea unor platforme permanente pentru schimbul de informații de spionaj și monitorizarea amenințărilor în timp real sporește critic reziliența comună.
În al treilea rând, este vorba despre instituționalizarea la nivelul securității frontierelor. Controlul comun al frontierelor, modernizarea punctelor de trecere vamală și coordonarea acțiunilor organelor de drept și ale serviciilor speciale pentru combaterea amenințărilor transfrontaliere vor deveni o practică instituțională permanentă.
Prin urmare, viitorul „Triunghiului de la Odesa” nu este crearea unui alianțe politico-militare clasice cu un cartier general permanent, ci transformarea acestuia într-o platformă tehnologică și flexibilă. Formatul își va păstra manevrabilitatea situațională, dar va beneficia de grupuri de lucru permanente la nivelul departamentelor de profil, ceea ce îl va transforma în instrumentul principal și cel mai operativ de răspuns la crize în regiunea Mării Negre. O nouă confirmare în acest sens va fi următoarea reuniune a miniștrilor afacerilor externe în cadrul „Triunghiului de la Odessa”.
Karadeniz Press – o agenție de știri independentă și un centru de analiză geopolitică în regiunea Mării Negre.
