Andrew Wilson și Nicu Popescu: „Vara vrajbei est-europene”. Lucian Ștefănescu. Radio Europa Liberă. 14.07.2009.

116

Războiul ruso-geogian din august 2008 i-a prins pe cei mai mulți din diplomații europeni pe plajă la mare. Criza gazului din Ucraina a venit într-o geroasă noapte de Anul Nou. Iar Parlamentul de la Chișinău a ars de Paști. Uniunea Europeană ar trebui să se pregătească de o încă o vară plină de evenimente, scriu Andrew Wilson și Nicu Popescu în Wall Street Journal Europe”.

Încă o vară fierbinte?

La 29 iulie, în Moldova vor avea loc alegeri anticipate, după ce parlamentul nu a reușit să aleagă un președinte. E posibil ca în iulie sau august să izbucnească o nouă dispută legată de gazele naturale între Rusia și Ucraina.

În acest tumult de evenimente, Uniunea Europeană pare încredințată că are capacitatea de a influența evenimentele din Europa. Asta e o greșeală, pentru că lărgirea Uniunii Europene în 2004 și 2007 nu a făcut decît să îndepărteze și mai mult deja depărtata parte estică a Europei, sînt de părere autorii articolului din Wall Street Journal Europe.

Locuitorii Ucrainei, o țară coruptă și divizată, văd cum perspectiva intrării țării lor în Uniunea Europeană se estompează pe zi ce trece, și se întreabă cum de România, o țară coruptă și divizată, a fost primită în blocul pan-european.

UE și Rusia (de la beneficiile economice la influența politică)

Beneficiile concrete ale pieței comune trag mai aproape de Occident noile state membre. Cît despre statele ne-membre, cinci din șase și Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia și Azerbaidjan, fac acum mai mult comerț cu Uniunea Europeană decît cu Rusia. Face excepție al șaselea stat, Belarus.

Cu toate acestea Uniunea Europeană nu reușește să-și transforme rolul economic în influență politică, în timp ce Rusia își gestionează mai cu grijă resursele și a învățat ce înseamnă puterea stimulenților. A oferit statelor din vecinătate beneficii concrete, cum ar fi o piață liberă a locurilor de muncă, energie ieftină și bani ghiață (împrumuturi și concesii coemerciale), ceea ce nu-i puțin, în condițiile crizei economice actuale. Așa cum a demonstrat războiul din Georgia, Rusia se dovedește a fi fermă nu numai prin forța militară dar și prin coerciția economică.

Uniunea Europeană nu ține pasul cu Rusia din acest punct de vedere. Rarele sancțiuni de genul interdicției de intrare în Europa și înghețării bunurilor conducerii din Belarus sau din autoproclamata republică transnitreană din Moldova nu au dus la cine știe ce rezultate palpabile. Iar politica sa restrictivă în privința vizelor îndepărtează de curentul european principal fragila clasă de mijloc a vecinătății sale estice.

Schimburile educaționale sînt minime,și Uniunea nu are o prezență mediatică reală pe piețele est-europene, monopolizate din ce în ce mai mult de mass-media rusească și de guvernele locale din ce în ce mai centralizate.

Incapacitatea Uniunii Europene de a transfor regiunea, și tendința statelor slabe de a opune Rusia Occidentului fac ca problemele să fie atît de frecvente.

Crizele sînt nu numai serioase, dar și multiple și se repetă. Unele provin din lipsa de putere a statului, cum ar fi lipsa de control teritorial sau capturarea acestuia de către grupuri corupte de interese.

Altele vin din încercarea Rusiei de a-și reconstrui sfera de influență în regiune. Moscova vrea să controleze infrastructura gazelor naturale și are o prezență militară în toate cele șase țări ale regiunii.

Și toate problemele au fost exacerbate de criza economică mondială care a lovit dur zona.

Ce ar trebui să facă Uniunea Europeană?Atitudinea Uniunii Europene față de această regiune nu ar trebui să se bazeze pe perspectiva cețoasă a intrării acestor state în blocul pan-european, nici pe exportul legislației sale sau pe promovarea intereselor europene, fără a oferi în schimb asistență financiară substanțială.

Uniunea Europeană ar trebui să dezvolte strategii de solidaritate specifice de la țară la țară, cum a fost înțelegerea de modernizare a conductelor de gaze ale Ucrainei din martie 2009.

Regimul de acordare a vizelor pentru cetățenii din țările vecine trebuie liberalizat urgent pentru a îmbunăți accesul valorilor europene prin facilitarea călătoriilor dese în Uniune a celor de bună credință, și pentru a înlocui realitatea de facto a permanentei imigrații ilegale.

Uniunea Europeană trebuie de asemenea să pună la loc Europa de Est pe harta diplomatică. Parteneriatul estic lansat în mai e un bun început, dar a debutat greșit și Angela Merkel a fost singurul lider din așa-numitele state „mari” europene care a participat la summitul de la Praga.

E nevoie ca ldierii europeni să înceapă să se pună la curent cu problemele politice și de securitate ale regiunii și să le abordeze la viitoarele discuții dintre Statele Unite, Rusia și Uniuena Europeană legate de noua arhitectură de securitate de pe continentul european.

Vecinătatea de est a Uniunii Europene e predispusă la crize pe termen scurt, în timp ce politicile Uniunii sînt prea… pe termen lung. Și, așa cum a descoperit America în vecinătatea ei mexicană și caraibiană, sărăcia, corupția și statul lipsit de putere nu se opresc la graniță.

E de înțeles că Uniunea Europeană e preocupată mai mult de problemele ei interne, dar acestea se vor înrăutăți dacă Uniunea însăși e înconjurată de vecini în stare de colaps.