Louis O’Neill: Creditul chinez: o provocare subtilă la adresa Statelor Unite și Rusiei. Lucian Ștefănescu. Radio Europa Liberă. 29.07.2009.

101

Louis ONeill, fost ambasador OSCE la Chișinău, despre sensul împrumului acordat de Beijing

Exact cu o săptămînă înainte de alegerile anticipate de la 29 iulie din Moldova, China a semnat un împrumut de un miliard de dolari, triplînd aproape datoria externă a Chișinăului, și trimțînd o provocare directă Statelor Unite și Rusiei în privința influenței economice și politice asupra unui ultim bastion al unei guvernări comuniste alese în mod democratic din fosta Uniune Sovietică, scrie în „Financial Times” Louis ONeill, fostul ambasador în Moldova al OSCE.

Această mutare a Beijngului vine după înțelegerea în principiu semnată de Rusia și Moldova privind un împrumut rusesc către Chișinău de 500 de milioane de dolari. Însă pe lîngă faptul că împrumutul chinez e dublu, el are și termeni foarte favorabili: o dobîndă anuală de 3 la sută pe o perioadă de 15 ani, cu o perioadă de grație a plății dobînzii de cinci ani, și fără condiționări legate de respectarea drepturilor omului.

Banii vor veni prin intermediul celei mai mari firme de construcții din China, Covec, și vor fi folosiți în infrastructură și proiecte legate de modernizarea instalațiilor energetice, a sistemelor de alimentare cu apă și de tratare a apei, proiecte de industrializare a agriculturii și de creare de industrii high-tech de care Moldova are atîta nevoie.

Negocierile dintre Beijing și Chișinău începute în februarie dau acum un sens tiflei (și ușii) arătate în luna iunie de președintele Vladimir Voronin delegației Fondului Monetar Internațional. FMI va rămîne absent din Moldova cel puțin pînă la formarea noului guvern de la Chișinău, și poate și mai mult, dacă discuțiile pentru o coaliție după alegerile de miercuri se împotmolesc.

Covec a sugerat că acest credit către Moldova n-ar trebui să se limiteze la un miliard de dolari, și că Beijngul poate garanta finanțarea tuturor proiectelor considerate necesare și justificate de partea moldoveană.

O declarație remarcabilă, spune fostul ambasador OSCE la Chișinău, dacă ne găndim că produsul intern brut al Moldovei este de aproximativ 8 miliarde de dolari, bugetul său e de aproximativ un miliard 500 de milioane de dolari, și că țara abia a stat pe linie de plutire datorită remitențelor, care au scăzut deja cu o treime în 2009. Covec nu pare prea interesată cum își va primi banii înapoi.

Asta, explică Louis ONeill, pentru că acest împrumut n-are de-a face așa de mult cu sănătatea fiscală a Moldovei cît cu continua creștere economică a Chinei. Pînă acum, Beijingul a avut relativ succes în a crește cererea internă cu ajutorul unui masiv pachet de stimuli economici, și în a semna acorduri de împrumut în lume, similare celui cu Moldova (care presupune export de echipament chinezesc, utilizarea de experți chinezi – și mînă de lucru ieftină moldovenească pentru a construirea infrastructurii acestei țări).

Pentru chinezi, „vecinătatea lor apropiată” e …întreaga lume

China își exprimă din ce în ce mai vocal îngrijorarea cu privire la uriașele sale rezerve în dolari americani, ceea ce creează iritare la Washington. Dobînda mică a împrumutului către Moldova sugerează că, prin punerea în practică a acestui proiect, China e mai interesată mai degrabă în diversificarea riscului și a pozitionării geo-politice decît în primirea banilor înapoi. China a fost foarte activă în Asia, dar majoritatea proiectelor de acolo aveau sens din punct de vedere economic și erau legate de industria extractivă.

În cazul Moldovei însă, e de părere fostul ambasador al OSCE la Chișinău, avem de-a face cu o subtilă și interesantă provocare la adresa Statelor Unite și Rusiei, într-o țară unde istoricește vorbind China a fost mai mult un observator decît jucător.

Și în timp ce Moscova și Washingtonul discută despre dezarmarea nucleară și schimbă săgeți despre „sfere de influență”, vedem cum o Chină înstărită și încrezătoare în sine flanchează America și Rusia în cea mai neașteptată regiune.

Provocarea vine și de dedesubt. Rusia consideră că Moldova e înfiptă adînc în „vecinătatea sa apropiată”. Moldova poate fi însă acum adăugată plutonului de foste republici sovietice (din care mai fac parte Kîrgîstanul, Belarus și Turkmenistanul) care au dovedit că le place să joace la ambele capete.

Rusia vorbește de multă vreme despre nevoia unei lumi multi-polare, care să slăbească influența americanilor.

De cînd însă cu certurile dintre ruși și chinezi legate de confiscarea de către ruși a unei cantități de mărfuri chinezești în valoare de miliarde de dolari, legate de lărgirea rîului Argun și de alte subiecte iritante, mutarea curajoasă a Chinei în Moldova arată că, pentru chinezi, „vecinătatea lor apropiată” e …întreaga lume.