Nodul gordian al reglementării transnistrene. Radio Europa Liberă. 23.05.2010.

106

Oazu Nantoi, Vlad Lupan și Valentin Krîlov discută cu Vasile Botnaru despre eroziunea lentă a regimului din stânga Nistrului și o posibilă schimbare a conjuncturii geopolitice în favoarea Republicii Moldova.

La microfon e Vasile Botnaru, autorul și prezentatorul emisiunii duminicale Punct și de la capăt. Astăzi vorbim despre reglementarea transnistreană. Subiect adus în prim plan prin strădania președinților rus și ucrainean, Dmitri Medvedev și, respectiv, Victor Ianukovici, care, precum știți, au semnat o declarație comună, gândită, probabil, ca un fel de foaie de parcurs, că tot e la modă această sintagmă, pentru toți participanții la dezlegarea acestui nod gordian. Cum se schimbă datele problemei după această intervenție, ne vor spune invitații mei.

În studioul de la Chișinău al Europei Libere astăzi se află deputatul democrat Oazu Nantoi, analistul Vlad Lupan și ex-deputatul Valentin Krîlov, actualmente unul din fruntașii Partidului Socialiștilor „Patria-Rodina”.

Europa Liberă: După declarația Medvedev-Ianukovici, sau Ianukovici-Medvedev, cum ar fi corect să-i spunem, reglementarea transnistreană are mai multe șanse? Să începem de la domnul Lupan, care a fost cel mai dur în aprecieri în adresa declarației.

Vlad Lupan: „Trebuie să vă spun, că această declarație demonstrează încă o dată, că nu au fost, nu sunt și nu vor fi condiții suficiente pentru soluționarea conflictului transnistrean.”

Europa Liberă: Domnule Nantoi, Dumneavoastră sunteți de acord?

Oazu Nantoi: „Eu nu sunt de acord. În jurul perspectivei de apariție a acestei declarații comune au fost multe speculații, preponderent incompetente, dar această declarație nu a adus nimic nou în ceea ce se numește soluționarea conflictului transnistrean. Și eu am urmărit atent reacția celor din stânga Nistrului și regimului Smirnov și slugoii regimului, tot soiul de organizații obștești. Apelurile lor către semnatarii acestei declarații arată tot mai, să spunem așa, jalnic. Este evident, că elanul ideologic al regimului din stânga Nistrului s-a răsuflat și mai mult, după apariția acestei declarații, care, repet, nu a adăugat nimic.”

Europa Liberă: Domnule Nantoi, dar după semnarea acestei declarații continue să existe opinii „alarmiste”, care spun: acest plan, Ucraina împreună cu Rusia, sau cu ajutorul Rusiei, vor decupa Transnistria. Are șanse. Și le auzim vocile aici, la Chișinău și nu doar.

Oazu Nantoi: „Păi, aceste voci aparțin celora, care au citit un articol scris de doamna Svetlana Gamova. Mai bine zis, au citit titlul articolului scris de doamna Svetlana Gamova, la 13 mai curent în „Nezavisimaia Gazeta” de la Moscova. Dar nu s-au gândit la faptul, că Uniunea Europeană își are propriile relații cu Ucraina și viceversa, Ucraina are niște așteptări vis-a-vis de relațiile cu Uniunea Europeană. Eu cu interes am urmărit, de exemplu, serbarea Zilei Europei la 15 mai la Kiev, unde domnul Grișcenko, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, a declarat foarte apăsat, că ideea de integrare europeană este idee națională pentru Ucraina.

Așa că trebuie să fim calmi și să privim problema în toată complexitatea ei, care nu oferă soluții imediate, dar există, în opinia mea, o eroziune lentă a acestui regim din stânga Nistrului și o schimbare a conjuncturii geopolitice în favoarea Republicii Moldova. Chiar dacă au fost semnate acele acorduri de la Harkov, care, cu adevărat, au alarmat multă lume.”

Europa Liberă: Domnule Krîlov, Dumneavoastră sunteți de acord, că nu avem de ce să ne alertăm?

Valentin Krîlov: „Mi se pare, că este rezonabil de a citi părerea domnului Grișcenko Constantin, care în Rada supremă din Ucraina a făcut o declarație, unde el a subliniat, că declarația comună Ianukovici-Medvedev înseamnă, că nici Ucraina, nici Rusia nu dorește să piardă timp. Și după părerea lui, aceasta înseamnă, că procesul de negocieri, sau negocierile ca atare vor fi accelerate. În acest context, este o posibilitate, da mică, dar există o posibilitate suplimentară pentru accelerarea procesului de negocieri. Referitor la esența reglementării și mi se pare, că situația nu poate fi schimbată repede. Trebuie să avem timp.”

Europa Liberă: Dar au apărut elemente noi, care, repet, au îngrijorat pe unii analiști și impunerea, ca și cum, a neutralității. Sau rolul trupelor armate, pe care Chișinăul le vrea evacuate. Aceste lucruri nu sunt noi, domnule Krîlov?

Valentin Krîlov: „Mi se pare că nu. Federația Rusă permanent a subliniat faptul, că îi convine, când Moldova declară, că ea este și va fi țară neutră.”

Oazu Nantoi: „Eu am obosit să aud despre importanța neutralității Republicii Moldova. Această clauză este fixată în Constituția noastră, pe care noi trebuie s-o respectăm. Alta este, că această clauză, deocamdată, nu ne-a rezolvat nici o problemă ce ține de securitatea națională. Încă mai grav este, că singura țară, care sfidează statutul de neutralitate a Republicii Moldova, și suveranitatea, și integritatea teritorială este Federația Rusă, care în mod ilegal își menține trupele pe teritoriul Republicii Moldova, în raioanele de Est.

Eu, în calitate de cetățean, mă simt lezat de cedările absolut nejustificate și unilaterale, care au fost comise de guvernările precedente pe parcursul acestor aproape 20 de ani de zile, sau 18 ani de zile, cum și cui îi mai place. Și anume din această cauză, Federația Rusă nu ratează nici un prilej, pentru ca să sublinieze: în baza înțelegerilor atinse anterior, asta pe noi ne vâră cu nasul în propriile „performanțele” diplomatice, ale noastre, referitor inclusiv la memorandumul din 8 mai 97, care de facto prevede relații confederative între Chișinău și Tiraspol. Și atunci, când Federația Rusă utilizează această formulă și statut special, garantat cu certitudine pentru Transnistria, asta Federația Rusă presupune acel stat comun, fixat în memorandumul din 97, unde Chișinăul și Tiraspolul sunt două părți egale. Și Chișinăul nu poate, nu deține nici o pârghie, pentru a schimba unilateral această relație.”

Europa Liberă: Adică, autoritățile de astăzi, noi, care am moștenit această valiză cu aranjamente, au un coridor fără loc de întors? Un tunel spre federalizare? Domnul Nantoi.

Oazu Nantoi: „Nu, categoric nu. Deoarece acel memorandum a fost semnat la 8 mai 97. „Vaca sacră” a formatului pentalateral n-a generat nimic pozitiv pentru Republica Moldova și Guvernul de la Chișinău are mîinile dezlegate pentu a purcede la acțiuni, care vor schimba status quo-ul pe malul stâng al Nistrului și în jurul acestei probleme în ansamblu.”

Europa Liberă: Domnul Lupan?

Vlad Lupan: „În primul rând, vroiam să menționez faptul, că este pentru prima dată, când într-o declarație pe marginea soluționării conflictului transnistrean este scris foarte clar, că soluționarea conflictului transnistrean și elaborarea unui statut pentru Transnistria are loc în baza neutralității constituționale a Republicii Moldlova. Or, este absolut clar un lucru și o prioritate a Republicii Moldova, a poporului Republicii Moldova să decidă, dacă este neutră sau nu. În asemenea circumstanțe, când alte două state declară acest lucru, pentru prima dată într-o declarație de acest gen, nu în discuții bilaterale, dar într-o declarație oficială, sigur, că acest lucru este în primul rând o condiție. Și în al doilea rând, este o interferență în afacerile unui alt stat.”

Europa Liberă: Dar, făcând-o pe avocatul diavolului, dar dacă văd, că voi v-ați scris, moldovenii, în Constituție această normă, de ce nu v-aș încuraja să păstrați această normă a neutralității? Eu Rusia, eu, Ucraina.

Vlad Lupan: „În primul rând, așa cum spuneam, este o chestiune internă a unui stat. Atunci, când poporul votează și decide, ce fel de neutralitate sau ne-neutralitate vom avea noi. Nu este absolut nici o treabă a altui terț stat în acest sens. Dacă în momentul actual ea este, mîine poate să nu fie. Dacă Republica Moldova ar spune, că Federația Rusă nu mai trebuie să fie federație, eu cred, că ar fi o interferență în afacerile Federației Ruse.”

Europa Liberă: Dar, poate, Moldova e copilul inconștient, care are nevoie de sfaturile Rusiei și a Ucrainei?

Vlad Lupan: „Poate, nu știu. Mă întreb și eu. Al doilea element, pe care vroiam să-l menționez, este faptul că în această declarație se spune foarte clar, că în cadrul soluționării este subliniată importanța trupelor de menținere a păcii din regiune. Și statele garante fac o referință la declarația de la Moscova din 18 martie 2009, privind transformarea trupelor de menținere a Rusiei sub egida OSCE. Declarația de la 18 martie 2009 stipulează foarte clar, că de fapt, o astfel de transformare se poate să se producă doar în rezultatul unei soluționări politice. Cu alte cuvinte și după.

Deci, sunt câteva elemente, care, din păcate, nu au existat până acum în declarațiile Federației Ruse. Și al treilea element este, că de fiecare dată, când Republica Moldova se așeza la masa de negocieri, noi spuneam și insistam pe următoarele: dacă este menționată Republica Moldova și Transnistria, atunci trebuie să fie menționat și faptul, că ele sunt părți în negocieri și nu părți. Pentru că asta, de fapt, înseamnă și acea egalitate, pe care încearcă s-o aducă Federația Rusă în plan internațional pentru Transnistria vis-a-vis de Republica Moldova. Al patrulea element și în primele trei capitole subiectul economic este menționat de trei ori. Eu cred, că sunt o serie întreagă de subiecte, care, pe de o parte da, ele s-au regăsit anterior în unele elemente ale documentului, dar eu cred, că pentru prima dată avem toată constelația într-un singur document. Elaborat de două state, dintre care nici unul nu este Republica Moldova.”

Europa Liberă: Judecând după reacția Guvernului, această constelație nu este favorabilă Chișinăului, domnule Lupan, nu?

Vlad Lupan: „Nu, nu este favorabilă. Guvernul a încercat să răspundă într-o manieră cât se poate de echilibrată, de moale. Pentru că, până la urmă, în opinia mea, cred că vrea să încerce să discute subiectul la Moscova. Însă această declarație, ca și acțiunile Federației Ruse pe subiectul Gazpromului și alte acțiuni, demonstrează că, de fapt, asemenea atenție și asemenea moliciune, din păcate, nu pot să dea întotdeauna rezultate. Deși declarația Guvernului a acoperit parțial unele subiecte, unele totuși au rămas și în afară.”

Europa Liberă: Domnul Nantoi?

Oazu Nantoi: „Vreau să subliniez că în această declarație a celor doi președinți sunt momente care nu plac Chișinăului, în mod normal. Dar sunt și momente care nu plac Tiraspolului.”

Europa Liberă: Ba mai mult.

Oazu Nantoi: „Deci, atunci când se spune, că în baza respectării suveranității și integrității teritoriale ale Republicii Moldova, da ok! A neutralității constituționale și formarea spațiului unic juridic, economic și de apărare, deci asta categoric displace regimului de la Tiraspol.”

Vlad Lupan: „Aici sunt de acord cu domnul Nantoi.”

Oazu Nantoi: „Prin urmare, stimați colegi, fenomentul care-l numim conflictul transnistrean a fost asociat, cred, că de vreo două-trei kilograme de declarații, care n-au schimbat nimic. Și eu repet: eu sunt adeptul poziției că problema transnistreană, problema de reintegrare a Republicii Moldova în baza actualei Constituții a Republicii Moldova, poate fi soluționată prin consolidarea statului de drept, democratic pe malul drept al Nistrului, prin inițierea unor acțiuni coerente, de lungă durată, calculată, de ademenire a diferitor segmente ale populației din stânga Nistrului și marginalizarea oponenților procesului de reintregire a țării, cu suportul țărilor, care vor să ne ajute.”

Europa Liberă: Există editorialiști, care spun în felul următor și că Dmitri Medvedev cu Victor Ianukovici ar fi ajuns și la o înțelegere secretă, care se va vedea mai târziu, însemnând că Transnistria va trece în mod efectiv sub controlul Kievului și asta este plata adevărată pentru flota din Marea Neagră. Dumneavoastră credeți în aceste scenarii, pe care le-a descris și presa de la Kiev și presa de la Chișinău, cu referințe la surse din blocul Iuliei Timoșenko? Domnule Krîlov?

Valentin Krîlov: „În viața noastră totul e posibil. Eu personal nu cred în această dezvoltare a evenimentelor, dar mi se pare, că totuși studierea problemei, în cazul dat noi discutăm despre problema transnistreană, totuși presupune abordarea întemeiată și reieșind din discuțiile de astăzi, pot să fac concluzia principală: că sunt două părți, care au două absolut diferite abordări la această problemă. Aici și este problema transnistreană.”

Europa Liberă: Problema transnistreană oricum va fi rezolvată într-un mod oarecare. Noi încercăm să vedem și va fi rezolvată în maniera în care a rezolvat-o, de exemplu, Rusia în raport cu Osetia și Abhazia.

Oazu Nantoi: „Și Cecenia.”

Europa Liberă: Și Cecenia, sau nu. Asta e întrebarea, la care vrea să răspundă ascultătorul.

Valentin Krîlov: „Corect. Dacă Moldova, eu am în vedere statul moldovenesc, o să facă încă câteva greșeli, e posibil. Și cu regret eu vorbesc despre acest fapt, cu regret mare. Eu sunt adept al integrității teritoariale a Moldovei, fără doar și poate. Dar eu am altă viziune la rezolvarea problemei. Și dacă, eu nu vorbesc despre anume actuala guvernare, n-are importanță. Dacă în timpul cel mai apropiat guvernarea, care va fi în funcție, o să facă câteva greșeli, e posibilă și această variantă tragică.”

Europa Liberă: Respingerea declarației Ianukovici-Medvedev ar fi o greșeală?

Valentin Krîlov: „Respingerea declarației Ianukovici-Medvedev este neîntemeiată și nu este folositoare pentru consolidarea statalității moldovenești.”

Europa Liberă: Adică, înțeleg că soluțiile pentru reglementarea transnistreană le vedeți mai curând în interiorul acestei declarații. Am înțeles corect?

Valentin Krîlov: „Aici eu văd macar 12 momente, care sunt îndreptate în direcția corectă.”

Europa Liberă: Spuneți trei dintre ele.

Valentin Krîlov: „Nu trei, ele toate…”

Europa Liberă: Primele trei.

Valentin Krîlov: „Ele, toate 12. Ca exemplu, este vorba despre dialog egal, despre integritatea teritorială a țării, despre neutralitatea țării și despre operațiunea de menținere a păcii în zona securității…”

Europa Liberă: Domnule Krîlov, dar dialogul egal va conduce, inevitabil, la statutul egal al celor două părți, sau trei, sau patru, câte vor fi. Asta nu înseamnă, finalmente, federalizare?

Valentin Krîlov: „Fără federalizarea țării, rezolvarea problemei transnistrene este imposibilă.”

Europa Liberă: Am înțeles.

Valentin Krîlov: „Și eu și colegii mei au declarat pe această temă aproape 10 ani în urmă. Noi am fost primii, care au înaintat proiectul nostru de a crea în baza Republicii Moldova statul moldovenesc unional ca stat federativ.”

Europa Liberă: Adică și Dumneavoastră vreți reformă constituțională și păstrăm neutralitatea, dar renunțăm la caracterul unitar.

Valentin Krîlov: „Da. Altă ieșire nu este. Dar noi nu pedalăm această temă”.

Europa Liberă: Domnule Nantoi și Domnule Lupan vreau să vă răspundeți la aceeași întrebare și este îndărătul acestei declarații cumva un plan secret, care poate aduce la Transnistria plecată pe calea Abhaziei și Osetiei?

Oazu Nantoi: „Nu. Nu, dat fiind faptul că conflictul transnistrean este un caz aparte. În primul rând, din cauza faptului, că Republica Moldova este țară vecină a Uniunii Europene. Aici situația geopolitică este cu totul alta și Rusia pierde pas cu pas terenul. Eu îmi pun întrebarea și ce va fi în decembrie 2011 în așa numita Transnistria, în raioanele de Este ale Republicii Moldova? Acest hoț, care este Igor Smirnov, încă va mai candida la funcția de președinte? Rusia are probleme cu realizarea operațiunii „succesorul”. Asta nu e Osetia de Sud, unde ea trimite ofițeri din securitate și-i declară prim-miniștri. Aici e altă situație.

Deaceea, eu cred, că noi mai puțin trebuie să vorbim despre declarații din exterior, și mai mult să ne concentrăm asupra monitorizării activității propriului nostru Guvern. Să le cerem mai multă insistență și eficiență, și să fim deschiși și sinceri în dialog cu oamenii de bună credință din stânga Nistrului.”

Europa Liberă: Domnule Nantoi, dar iată, regimul pe care nu-l iubiți Dumneavoastră, pe bună dreptate, l-a arestat pe Vardanean. Ce poate să facă concret Chișinăul, ca să se legitimeze în fața publicului?

Oazu Nantoi: „Aici ați atins o strună foarte dureroasă. Pentru noi, cetățenii Republicii Moldova, aceste cazuri ne demonstrează o dată în plus, că statul nostru este impotent, atunci când este vorba de problema apărării drepturilor propriilor cetățeni pe propriul teritoriu. Asta este o problemă. Dar aici care este situația? Dacă vom arăta cu degetul la Guvern astăzi asta nu schimbă nimic.

Cazul lui Vardanean necesită aplicarea altor metode și aici doar prin sensibilizarea opiniei publice, prin presiuni din partea comunității internaționale se poate de ajuns la ceva, dacă se va ajunge. Sunt multe evenimente tragice în stânga Nistrului. Se încalcă brutal drepturile omului. Pe lângă Vardanean a fost arestat, la 19 martie, și Ilie Cazac. Dacă nu este jurnalist, asta nu înseamnă că soarta lui trebuie să ne deranjeze mai puțin.”

Europa Liberă: La fel de mult ne deranjează cei patru băieți arestați pe gheața Nistrului.

Oazu Nantoi: „Păi, asta e situația.”

Vlad Lupan: „La care statul și Guvernul ar fi trebuit să reacționeze.”

Europa Liberă: Da, dar atunci, când domnule Nantoi faceți trimitere la nu știu ce intervenție a OSCE-ului sau a mediatorilor, ei tocmai spun: nu aprindeți lumina, că nouă ne vine mai bine să negociem pe întuneric. Nu trebuie transparență, s-ar putea să fie mai eficient. Asta-i problema și nici rezolvare, nici transparență și Vardanean și alții continuă să sufere.

Oazu Nantoi: „Aici eu constat, cu regret, că ceea ce am spus eu și eu nu sunt fericit de faptul, că statul Republica Moldova nu este în stare să-și apere propriii cetățeni.”

Europa Liberă: Dar noi cu atât mai mult. Domnule Lupan, Dumneavoastră ce credeți? Au temei cei care întrevăd scenarii apocaliptice?

Vlad Lupan: „Dacă vă referiți la existența unui plan secret, prin care să fie separată Transnistria de Republica Moldova, sigur că nu putem spune cu siguranță nimic, pentru că nu știm. Există asemenea idei în Ucraina? Da, am văzut. De exemplu chiar și „Zercalo nedeli”, iarăși apropiații revoluției, liderilor fostei revoluții portocalii scrie că, de fapt, subiectele de acest gen, cum este soluționarea transnistreană sau politica securității europene nu prezintă pentru noua guvernare nimic din punct de vedere a banilor. Și din cauza asta vor merge pe anumite cedări. Și asta era scris pe data de 15 mai, deci până la începutul întrevederii. Tot acolo se menționează, că încă se va vedea ce fel de protocoale secrete vor fi semnate de către Ianukovici și Medvedev. Sigur, acestea sunt speculații. Nu putem ști cu siguranță.

Din ceea ce vedem, din declarații, vedem într-adevăr, că Ucraina subscrie politicii Federației Ruse în această regiune a Republicii Moldova și cu siguranță există un anumit interes de a-și susține, prezerva influența în această zonă, atât a Moscovei, cât și, eventual, a Kievului. Pentru că, până la urmă, așa cum spunea de altfel tot Oazu Nantoi, Kievul a avut într-o vreme o politică a mărului copt și să așteptăm rușii să acționeze, să mai dăm și noi din coate și după asta Transnistria ne va pica nouă în mîini, pentru că în mîna Rusiei puțin probabil, Rusia e departe.

Până la urmă de fapt, când ne uităm la această declarație și la faptul că, iată, există 12 momente pozitive în ea, ajungem iarăși la concluzia, cu care am și început, că o soluționare a conflictului transnistrean este pe o perioadă de timp scurtă și medie, ba poate și lungă, imposibilă, pentru că există disensiuni extraordinar de mari pe mai multe subiecte. Disensiuni, despre care oficialii nu vor vorbi, evident. Dar, din punct de vedere practic, da, eu mi-aș închipui că Republica Moldova ar trebui, și am menționat de câteva ori lucrul ăsta, că Republica Moldova, în primul rând, ar trebui să aibă o strategie de soluționare a conflictului transnistrean pe termen mediu și lung.”

Europa Liberă: Mai cu seamă acum, când în formatul 5+2, se pare, că totuși se schimbă raportul de forță, oricum ați da.

Vlad Lupan: „Da. Raportul de forță nu știu cum se schimbă în formatul 5+2, pentru că însăși declarația aceasta dintre Ianukovici și Medvedev este semnată în afara formatului 5+2.”

Europa Liberă: Da, dar până acum, cel puțin, Chișinăul spera că are un partener diferit de Rusia, atunci când avea Kievul ca și cum în spate. Acum are un singur partener, ruso-ucrainean.

Vlad Lupan: „Da, și din cauza asta tocmai Republica Moldova, am vorbit în repetate rânduri, câțiva ani la rând, despre faptul că Republica Moldova trebuie să se asigure de o susținere mult mai clară și nu numaidecât oficială, nu numaidecât deschisă din partea Uniunii Europene și a SUA pe soluționarea conflictului transnistrean. Pentru că atunci când să ne așezăm la negocieri și nu numaidecât în formatul 5+2, el poate fi un format tactic, de negocieri tactice, da pe o soluționare de durată, să ne așezăm așa, încât alături de Republica Moldova de aceeași parte a mesei să se așeze Uniunea Europeană și Federația Rusă.”

Europa Liberă: Pe final vreau să răspundeți la o întrebare, poate fantezistă, poate chiar nelalocul ei. Dar sunt obligat să v-o adresez: președintele Tadici a spus, că nu va plăti cu prețul recunoașterii kosovarilor intrarea în Uniunea Europeană. Păstrând proporțiile, chiar dacă sunt lucruri incomparabile, Chișinăul oare ar putea să accepte intrarea accelerată în Uniunea Europeană, abandonând Transnistria? Sub influența diferitor factori, Domnule Lupan?

Vlad Lupan: „Am avut ocazia să-l văd pe domnul Tadici personal și să mai urmăresc evoluțiile din Serbia. Haideți să nu picăm pradă unor înțelegeri locale a problemelor. Serbia este mult mai bună la lucru strategic. De fapt, Tadici a declarat, în opinia mea, acest lucru tocmai pentru ca să motiveze Uniunea Europeană să-i primească așa cum sunt, fără ca ei să recunoască Kosovo. E un fel de presiune. Și până în ultimul moment, dacă va fi nevoie, cred că Serbia va recunoaște Kosovo, punând anumite condiții, dar asta va fi acel schimb, pentru care Uniunea Europeană o va lua în sânul său.”

Europa Liberă: Mă interesează, fără Transnistria ar putea să fie mai ademenitoare sau nu Moldova?

Vlad Lupan: „Nu va fi fără Transnistria. Pur și simplu nu va fi. Nu putem discuta despre va fi, sau nu va fi cu Transnistria. Ea va fi cu Transnistria într-o anumită măsură, într-un anumit fel. Deci, relația noastră cu Uniunea Europeană va fi legată de performanțele noastre interne. Subiectul transnistrean la un moment dat s-ar putea să nu fie atât de important în realția cu Uniunea Europeană, în dependență și de anumiți factori, care se vor derula pe parcursul a următorilor ani. Nu putem ști cât de mult vor influența. Îm amintesc de o discuție, în care un oficial european a spus: țineți minte de precedentul Cipru, dar să știți, că Republica Moldova nu va fi primită în Uniunea Europeană ca și Cipru. Dar totuși, nu uitați de precedentul Cipru.”

Europa Liberă: Domnule Nantoi, Dumneavoastră ce credeți?

Oazu Nantoi: „Eu categoric nu accept o asemenea dilemă. Totdeauna spun că acel care nu va fi impotent pentru a se integra în Uniunea Europeană, va fi capabil să integreze în componența Republicii Moldova și raioanele de est ale Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Domnule Krîlov, vorbeați despre greșeli intenționate sau neintenționate.

Valentin Krîlov: „Transnistria nu dorește aderarea la Uniunea Europeană, în primul rând, o primă constatare. Dar nu e în dorința Transnistriei…, este vorba despre alte momente foarte principale și principiale. Precedentul Kosovo nu este în favoarea Republicii Moldova. El este în favoarea tendințelor separatiste, care există în toată lumea, inclusiv în Transnistria. În acest context, eu și colegii mei vedem, aici eu sunt de acord cu domnul Nantoi, că noi trebuie să concentrăm eforturile noastre comune, și interne în primul rând, pe calea rezolvării problemei. Și aici noi nu trebuie să pedalăm ideea federalizării, nefederalizării, aderării la NATO, neaderării la NATO, aderării la Uniunea Europeană sau nu.

Noi trebuie să înțelegem clar, că sunt două etape strict necesare și cu această poziție este de acord și guvernarea actuală și această poziție este practic confirmată în declarația comună făcută de domnii Ianukovici și Medvedev. Este vorba despre prima etapă de restabilire a încrederii. Și paralel merge etapa a doua și construirea relațiilor reciproc-avantajoase în domeniul, în primul rând, economic, social-economic.”

Oazu Nantoi: „Dar cum să restabilesc eu încrederea, dacă din 6 martie mie nu mi se permite să intru în regiune?”

Valentin Krîlov: „Este vorba despre recunoașterea, în primul rând, de Chișinăul oficial baza normativă a tratativelor, care există la moment. Chișinăul oficial nu recunoaște această bază normativă.”

Europa Liberă: Deci, Domnule Krîlov, ca să înțeleg corect, Dumneavoastră sunteți împotriva ipoteticii abandonări a Transnistriei de dragul intrării în Uniunea Europeană?

Valentin Krîlov: „Eu sunt categoric împotrivă și cred că majoritatea populației din Moldova tot este contra acestei propuneri.”

Europa Liberă: Dar dacă s-ar pune, admitem, s-ar pune problema și puteți intra în Uniunea Europeană mai repede fără Transnistria, Dumneavoastră ați accepta personal?

Valentin Krîlov: „Eu personal nu. Și cred că majoritatea populației nu va fi de acord cu această propunere. În viața noastră totul e posibil, eu repet această părere a mea, dar consecințele acestei propuneri, vor fi tragice.”

Europa Liberă: Am înțeles. Mulțumesc frumos. Doamnelor și domnilor, am ajuns la punctul final al emisiunii de astăzi, la care au participat Oazu Nantoi, Vlad Lupan și Valentin Krîlov.