Interviu cu Victor Osipov: Inventarierea documentelor semnate în procesul de reglementare. Radio Europa Liberă. 23.09.2010.

97

Victor Osipov: „În Moldova se află mediatorii și observatorii și reprezentanții OSCE, Rusiei, Ucrainei, Statelor Unite și Uniunii Europene, care s-au întâlnit la Chișinău cu autoritățile constituționale, cu conducerea statului, se poate de spus, cu Ministerul de Externe, structura care se ocupă de reintegrare. Iar astăzi se află la Tiraspol, unde poartă discuții cu administrația de acolo, cu exponenții administrației de acolo.”

Europa Liberă: Care sunt problemele, pe care le puneți acum în capul mesei?

Victor Osipov: „Dacă vorbim despre conținutul discuțiilor, care vor fi continuate pe 27 și 28 septembrie la Viena, ele se referă la libertatea circulației persoanelor și problemă ridicată din partea Chișinăului. Sistemul de garanții în procesul de negocieri și problemă ridicată din partea Tiraspolului. Dar înafară de asta, moștenirea, toate actele, inventarierea documentelor semnate în procesul de reglementare până acum, care s-au confirmat că sunt aproape 200 și care trebuie să fie analizate, respectiv, impactul și valoarea lor. Sunt chestiuni, care se discută. Și, evident, că un aspect important va ține de posibilitatea oficializării negocierilor.”

Europa Liberă: Ce trebuie să se întâmple să se reia formatul de negocieri 5+2?

Victor Osipov: „Pauza este de la începutul anului 2006. Ceea ce noi am obținut în cadrul reuniunilor anterioare a fost ca toți participanții să cadă de acord și să exprime public necesitatea de a relansa negocierile oficiale. Au făcut-o de două ori pe parcursul acestui an.”

Europa Liberă: Tiraspolul se opune, din câte înțeleg, relansării procesului de negocieri.

Victor Osipov: „Acum, fără îndoială, toți participanții așteaptă ca reprezentanții Tiraspolului să cadă de acord cu relansarea procesului de negocieri.”

Europa Liberă: De ce se împotrivesc ei? Ce vor concret?

Victor Osipov: „Cel mai mult se pune accentul pe instabilitatea situației politice din Republica Moldova. Lipsa de încredere în faptul că discuțiile care se poartă cu actualul Guvern vor avea relevanță în viitorul cel mai apropiat, adică după evenimentele electorale, pe care noi le așteptăm. Pe de o parte. Iar pe de altă parte, se invocă și divergența mare de poziții între Chișinău și Tiraspol. Chișinăul, care optează pentru acordarea unui statut de autonomie largă, în cadrul unei Republici Moldova integre teritorial, și Tiraspolul care optează pentru recunoașterea autoproclamatei sale independențe.”

Europa Liberă: Bine, dar asta poate fi la nesfârșit, cerința Tiraspolului.

Victor Osipov: „Aveți dreptate.”

Europa Liberă: Se împotmolește totul?

Victor Osipov: „Și atunci noi insistăm ca toate mecanismele care sprijină procesul de reintegrare să funcționeze în continuare. Și unul din aceste mecanisme sunt negocierile. Noi insistăm ca indiferent de pozițiile pe care le au părțile în momentul de față, să ne așezăm la masa negocierilor pașnice. Pentru că orice alternative pentru acest proces sunt neavenite, sunt chiar periculoase.”

Europa Liberă: Și acum, dacă demarează campania electorală, este și mai dificil ca să se convină asupra reactualizării procesului de negocieri.

Victor Osipov: „În ceea ce ține de efortul Guvernului de la Chișinău și noi avem această poziție solidară, eu cred, în cadrul Alianției pentru Integrare Europeană, vom continua să ne îndeplinim programul de activitate și să insistăm, să fim perseverenți în atingerea obiectivelor până în ultima zi a mandatului nostru. Și după aceea vom prelua un nou mandat și vom avea și succes.”