Summit – ul OSCE de la Astana și o oportunitate importantă pentru relansarea negocierilor în formatul „5+2”. APE. 11.11.2010.

128

Pe parcursul anului curent, au avut loc o serie de evenimente, atât pe plan intern cât și internațional, care au avut ca efect reluarea dialogului permanent în formatul „5+2”, precum și realizarea unor promisiuni practice, cum ar fi de exemplu, reluarea transportului de pasageri pe calea ferată Chișinău-Tiraspol-Odesa. Au existat însă și unele incidente provocate de partea transnistreană, care au perturbat procesul de consultări, prin crearea unor tensiuni artificiale. Cu toate acestea, s-a reușit evitarea escaladării necontrolate a situațiilor de conflict. Acest lucru se datorează, în mare parte, atitudinii echilibrate și constructive de care a dat dovadă în acest an autoritățile de la Chișinăului.

Considerăm că succesele obținute pe durata acestui an creează premize bune pentru reluarea negocierilor oficiale în formatul „5+2”, iar Summitului OSCE de la Astana din 1-2 decembrie 2010 îi revine un rol important de a da un imbold puternic ca acest lucru să se întâmple în perioada imediat următoare.
Acest imbold trebuie să se concretizeze în forma unei Declarații a Summitului OSCE cu privire la Republica Moldova care ar chema toți actorii din formatul „5+2” să depună toate eforturile pentru a relua necondiționat și neîntârziat negocierile oficiale pentru a găsi o soluție politică viabilă și echitabilă pentru problema transnistreană.

Totodată, considerăm că este foarte important ca Declarația Summitului OSCE cu privire la Republica Moldova să reflecte progresele înregistrate în acest an în derularea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, și mai ales să reitereze elemente/principii importante enunțate cu privire la problematica transnistreană în Declarația din 17 mai 2010 a Baronesei Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Declarațiile Medvedev – Ianukovici din 17 mai 2010, Medvedev și Merkel din 5 iunie 2010, Medvedev și Merkel – Sarkozy de la Deauville din 19 octombrie 2010 și, nu în ultimul rând în Declarația SUA făcută în cadrul Consiliului Permanent al OSCE la 19 septembrie 2010, și anume:

1.Reluarea necondiționată și fără întârziere a negocierilor oficiale în formatul „5+2” cu respectarea principiilor fundamentale – suveranitatea și integritatea Republicii Moldova;
2.Derularea transparentă a negocierilor în formatul „5+2”;
3.Angajarea constructivă a tuturor părților implicate în procesul de negocieri;
4.Transformarea misiunii de pacificare ruse într-o misiune de observatori civili sub mandat internațional;
5.Disponibilitatea de principiu a statelor mediatoare, Rusia și Ucraina, de a participa la transformarea misiunii de pacificare ruse;
6.Impulsionarea și extinderea activității grupurilor comune de lucru create la nivel de experți între Chișinău și Tiraspol în domenii precum cooperarea comercial-economică, transport, sectorul social-umanitar etc.;
7.Implementarea – cu asistența internațională – a unui set amplu de masuri/acțiuni/proiecte destinate consolidării încrederii între Moldova și regiunea sa transnistreană;
8.Respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Mediatorii și observatorii trebuie să fie invitați să depună toate eforturile pentru a asigura respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană;
9. Retragerea integrală de pe teritoriul Republicii Moldova a munițiilor ruse (20 mii tone), precum și a contingentului militar rus care asigura paza respectivelor muniții, în conformitate cu angajamentele luate de Federația Rusă la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999.