Interviu cu Victor Chirilă: „Datorită diplomației noastre am reușit să convingem UE să ne acorde nu doar un suport moral pentru implementarea reformelor, dar și un mare suport financiar.” Europa.md. 21.01.2011.

84

Victor Chirilă: "Datorită diplomației noastre am reușit să convingem UE să ne acorde nu doar un suport moral pentru implementarea reformelor, dar și un mare suport financiar."

Europa.md: Anul 2010 a fost unul consistent șiprogresiv în relația Moldovei cu Uniunea Europeană, totuși au existat și dificultăți pe interior care au vizat politica externă. În opinia dumneavoastră, care au fost greșelile R. Moldova în acest sens și care trebuie să fie prioritățile pentru anul 2011?

Victor Chirilă: Eu n-aș vorbi despre greșeli, mai degrabă aș vorbi despre anumite lucruri care nu au fost realizate așa cum s-a dorit de la bun început din diferite cauze. În primul rând, mă refer aici, la relația noastră cu Federația Rusă și relația cu Ucraina. În raport cu Rusia, Chișinăul și-a propus să construiască un parteneriat strategic, un dialog politic coerent. Cred, însă, că a construi un parteneriat strategic de durată într-un an este o sarcina aproape imposibilă, plus la aceasta, Chișinăul nu a avut și nici nu are până în prezent o viziune clară cu privire la ceea ce înseamnă „parteneriatul strategic”. Chișinăul de acum încolo trebuie să definitiveze propria sa viziune asupra acestui lucru și cred că nu va fi atât de simplu. Nu va fi simplu pentru că nici autoritățile nu au capacitățile necesare, Ministerul de Externe nu are dezvoltată o unitate analitică puternică, de aceea cred că fără asistența societății civile din R. Moldova și a experților internaționali va fi dificil de a construi o politică realistă în raport cu Federația Rusă.

Cât privește raporturile cu Ucraina începuturile au fost foarte bune, s-a dat start procesului de demarcare a frontierei moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean, s-au semnat și unele acorduri, printre care și un acord important ce ține de perspectivele soluționării problemelor legate de proprietățile Moldovei pe teritoriul ucrainean și al Ucrainei pe teritoriul R. Moldova. Din păcate acest acord nu a fost ratificat la Chișinău și acest lucru a influențat într-o anumită măsură evoluția ulterioară a relațiilor Moldovei cu Ucraina, mai ales după venirea la putere în Ucraina a președintelui Ianukovici.

De aici putem deduce și anumite obiective pentru anul 2011 când vorbim despre relațiile cu Ucraina sau cu Rusia. De exemplu, în cazul Rusiei consider că va fi nevoie de a da un impuls nou dialogului politic, nu va fi atât de ușor, reacțiile oficialilor ruși după constituirea AIE-2 mă fac să cred că Federația Rusă nu este încântată de evoluțiile politice de la Chișinău, că Moscova este în continuare într-o stare de expectativă și nu și-a definitivat pozițiile în raport cu noua putere de la Chișinău. Cred, totuși, că guvernul Filat va depune eforturi mari pentru a convinge Federația Rusă că actuala putere nu este pe un an de zile dar este pentru următorii patru ani și că actuala putere este interesată să dezvolte un dialog substanțial, care să ducă la realizări concrete în diferite sectoare ale cooperării moldo-ruse, inclusiv pe dimensiunea transnistreană.

Dar fără îndoială că prioritatea numărul unu pentru Chișinău va rămâne și mai departe integrarea europeană și aici desigur sunt câteva priorități, în primul rând este negocierea Acordului de Asociere.

A doua prioritate importantă în relația cu Bruxelles-ul este liberalizarea regimului de vize cu UE, aici suntem deja într-o etapă avansată. Săptămâna viitoare R. Moldova va primi de la Comisia Europeană Planul de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize, din acel moment va începe perioada de implementare operațională, iar de la Guvernul R. Moldova se va aștepta un plan de lucru care va fi coordonat cu oficialii de la Bruxelles, iar după aceea sigur vom asista la un proces de monitorizare permanentă a acțiunilor și reformelor implementate de Guvernul R. Moldova.

Europa.md: Ce reforme înseamnă acest Plan de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize și care poate fi termenul de implementare?

Victor Chirilă: Vor fi reforme și cerințe foarte multe și efortul care se așteaptă din partea R. Moldova este unul enorm. Reformele vizează o serie întreagă de sectoare și în primul rând mă refer la securitatea documentelor de stare civilă, pașapoartelor, securitatea frontierelor. De asemenea vorbim despre crearea managementului integrat al frontierei, un sistem care impune o coordonare între mai multe instituții, cum ar fi Ministerul de Interne, Departamentul de Grăniceri, Departamentul Vamal, secțiile consulare ale Ministerului de Externe. De asemenea este vorba și despre eficientizarea eforturilor de combatere a corupției, crimei organizate, și imigrării ilegale.

Totodată, o atenție deosebită se va acorda respectării drepturilor omului, a refugiaților în R. Moldova, a minorităților etnice, cum ar fi minoritatea rromă, asupra acestui din urmă domeniu Uniunea Europeană acordă o atenție mare și acest lucru poate fi regăsit chiar și în foile de parcurs privind liberalizarea regimului de vize cu țările din Balcanii de Vest. Deci, există o serie întreagă de sectoare, subiecte care vor fi vizate de acest plan de acțiuni.

Europa.md: Că ați pomenit de Ministerul de Externe, ați sugerat crearea unui minister sau a unei agenții specializate care s-ar ocupa exclusiv de integrarea europeană. De ce credeți că este nevoie de acest minister, sau poate MAEIE nu-și face bine lucrul?

Victor Chirilă: Pe parcursul anului trecut Ministerul de Externe a fost cea mai eficientă instituție centrală de la Chișinău, cred că datorită efortului depus de Minister s-a reușit să îmbunătățim radical imaginea noastră în UE. Acum R. Moldova este privită ca o țara unde autoritățile sunt decise să implementeze reformele democratice, sunt decise să combată corupția, sunt determinate să eficientizeze birocrația noastră de care depinde eficiența politicilor sectoriale. De asemenea datorită diplomației am reușit să convingem Uniunea Europeană să ne acorde nu doar un suport moral pentru reformele implementate în țara noastră dar și un mare suport financiar. Desigur acest suport nu ar fi existat dacă Guvernul nu ar fi înaintat un pachet credibil de reforme. De asemenea datorită Guvernului negocierea Acordul de Asociere a decurs foarte rapid, a fost lansat dialogul privind liberalizarea regimului de vize.

Fără îndoială acestea sunt meritele MAEIE. Dar, dacă pe plan extern MAEIE a fost foarte activ și eficient, atunci pe plan intern și al efortului de coordonare a procesului de implementare a reformelor prevăzute de planul de acțiuni Moldova-UE – cred că lucrurile nu se prezintă așa cum ni-am dorit. Și nu pentru că Ministerul de Externe nu are voință de a face acest lucru, ci pentru că Departamentul de integrare europeană nu are resurse instituționale și umane îndeajuns pentru a face față, în același timp, dialogului și negocierilor cu UE și, de asemenea, să acorde o atenție la fel de mare și procesului de coordonare a implementării reformelor în diferite sectoare. În viitorul apropiat, semnarea și intrarea în vigoare a Acordului de asociere cu UE ne va pune în față o sarcină și mai mare ca până acum, și anume un plan de acțiuni mult mai încărcat cu reforme și angajamente decât cel care îl avem acum. Iată atunci cred că ideea creării unui Minister de Integrare Europeană cu atribuții puternice și cu responsabilități de coordonare la nivel central a tuturor eforturilor de implementare a reformelor sectoriale în domeniul integrării europene se va impune mai mult ca niciodată. Credem că un astfel de Minister ar fi trebuit să fie condus de un viceprim-ministru, astfel încât acest Viceprim-minstru să aibă autoritatea necesară pentru a influența asupra miniștrilor, șefilor de agenții și departamente care trenează cursul reformelor sectoriale.

Europa.md: Atât în UE cât și în Moldova există așteptări pozitive față de discuțiile referitoare la soluționarea problemei transnistrene, dintre Germania, Franța pe de o parte, și Rusia pe de altă parte, însă, nu cunoaștem poziția Tiraspolului față de aceste discuții. Ce reacții ați observat din partea Tiraspolului vizavi de acest subiect?

Victor Chirilă: Deocamdată ei sunt foarte atenți în declarații când vine vorba despre discuțiile ruso-germane. Impresia mea este că ei nu se așteaptă la mari schimbări în urma acestui dialog, ei nu sunt convinși că acest dialog ruso-german într-adevăr poate aduce niște schimbări radicale în regiune. Din partea Germaniei există dorința mare de a aduce schimbări, de a influența asupra procesului de negocieri din regiunea transnistreană într-o direcție pozitivă dar nu același lucru se observă din partea Moscovei. Moscova este într-adevăr interesată ca să-și promoveze ideea sa centrală, și anume crearea unei arhitecturi europene noi în domeniul securității. Acest lucru este cardinal pentru Federația Rusă pentru că ea își dorește să-și asume un rol mult mai important în soluționarea problemelor de securitate cu care se confruntă continentul nostru și de asemenea este interesată să diminueze cât mai mult posibil influența americană în Europa. Din această perspectivă s-ar părea că problematica transnistreană este un subiect test pentru Federația Rusă, de modul în care se va comporta Rusia la capitolul soluționării problemei transnistrene va depinde și eventualele negocieri cu privire la crearea unei arhitecturi europene în domeniul securității. Consider, însă, că pentru Federația Rusă testul adevărat nu este problematica transnistreană, așa cum interpretează mai mulți analiști europeni și locali, dar așa cum a spus recent domnul Lavrov, în viziunea Moscovei testul cel mai important este crearea scutului antirachetă pan european la care să participe și Federația Rusă. Deci vedem că hârtia de turnesol al seriozității ruse este privită diferit în capitalele europene și la Moscova, ceea ce mă face să cred că Federația Rusă încă nu este gata să contribuie în măsura posibilităților sale la soluționarea problemei transnistrene și să facă concesii pe măsura așteptărilor noastre și ale Europei.

Europa.md: Credeți că ar putea fi vreodată convinsă Rusia să se retragă din Transnistria?

Victor Chirilă: Eu cred că Chișinăul trebuie să depună toate eforturile pentru a găsi o soluție politică de compromis în vederea soluționării problemei transnistrene care să-i asigure suveranitatea teritorială asupra teritoriului și care, pe de altă parte, să asigure respectarea unei largi autonomii pentru această regiune. Cred că un astfel de compromis, care va întruni sprijinul Occidentului, ar putea să convingă Rusia să-și retragă trupele din regiunea transnistreană. În același timp sunt de părerea că acel compromis va trebui să răspundă și la unele îngrijorări, în mare parte artificiale, exprimate de Federația Rusă, și anume cu privire la viitoarea soartă a statutului de neutralitate al R. Moldova, precum și cu privire la statutul minorităților ruso-lingve. Astfel, consider că Chișinăul va trebui să reasigure Rusia și aliații noștri din Occident că din punct de vedere constituțional acele temeri pe care le-au formulat acele minorități vor fi luate în considerare și vor fi respectate. Când vorbim despre retragerea trupelor ruse, acest lucru va fi imposibil atât timp cât nu vom formula și o politică coerentă și credibilă vizavi de Rusia.

Europa.md: Dle Chirilă, recent ați criticat politicile care se aplică în relațiile cu diaspora R. Moldova, cum credeți, care trebuie să fie abordarea Guvernului referitor la acest subiect?

Victor Chirilă: În primul rând trebuie să spun că nu avem politici vizavi de comunitatea noastră de moldoveni care se află în statele UE sau în statele CSI, astfel de politici pur și simplu nu au existat până acum. Sunt hotărâri de Guvern, s-au organizat diferite congrese dar acestea nu sunt politici, sunt niște acțiuni răzlețe. Noi nu avem construit până în prezent un cadru legal și instituțional care să permită formularea și implementarea unei politici complexe și de durată în acest domeniu. În 2006 a fost aprobat prin hotărâre de Guvern un Plan de Acțiuni pentru perioada 2006-2009. Acel plan a expirat și un alt Plan de Acțiuni nu avem. Chiar și dacă recitim acel Plan vom vedea că foarte multe stipulări din el, angajamente, acțiuni propuse spre realizare, pur și simplu au fost făcute de ochii lumii, pentru a da impresia că statul se gândește la diasporă. Aici aș face o paranteză, cuvântul diasporă este prea pompos, noi nu avem diasporă.

În viziunea mea diasporă presupune o anumită conștiință că noi moldovenii aflați în altă țară alcătuim un tot întreg și suntem uniți pentru a ne păstra cultura, tradițiile, dar și pentru a ne apară împreună drepturile culturale, sociale, economice etc.. în statele în care ne aflăm. Or, în prezent o astfel de conștiință nu există printre cetățenii noștri. Avem în schimb o comunitate de moldoveni foarte dispersată și cu o coeziune instituțională foarte slabă. Chiar dacă există unele asociații ale cetățenilor noștri în respectivele state, aceste asociații au o influență foarte limitată asupra comunității, ele nu creează acel schelet instituțional care să mobilizeze cetățenii noștri pentru ași apăra activ drepturile.

Guvernul R. Moldova trebuie să ajute ca cetățenii să devină un tot întreg din punct de vedere al conștiinței și al organizării instituționale și aici cred că Ministerului de Externe îi revine un rol important, prin ambasadele sale. Ambasadele trebuie să fie acea forță motrică care să-i pună mișcare un astfel de proces, să-i unească, să-i stimuleze la acțiuni comune. Ambasadele trebuie să-i încurajeze să creeze acele instituții care să-i ajute să interacționeze mai bine intre ei, să dialogheze cu autoritățile locale și să-i ajute ca drepturile lor să fie respectate de către autoritățile acelor țări. Ori acest lucru deocamdată nu există, nu avem o politică de stat, nici un Plan de Acțiuni, nici bani prevăzuți în buget pentru susținerea cetățenilor noștri aflați la muncă peste hotarele țării. Cu regret, până în prezent, pentru ministerele noastre diaspora a fost pe ultimul loc în agenda lor de activități.

Mă bucură faptul că actualul Guvern a prevăzut în noul său plan de activitate un subcapitol pentru diasporă, un subcapitol care este parte a capitolului de politică externă. Acest lucru este un pas pozitiv, deoarece diaspora într-adevăr trebuie să fie ajutată să devină un aliat important în promovarea intereselor noastre naționale în alte state.