Interviu cu Bruce Jackson: Parteneriatul Estic – motorul schimbării în Răsărit. Radio Europa Liberă. 06.02.2011.

154

„Luați atîta independență cîtă puteți duce!” Acest îndemn cu titlu de avertisment aparține lui Boris Elțin, cel care a dus la bun sfîrșit destrămarea Uniunii Sovietice începută, cu sau fără voie, de Mihail Gorbaciov, atunci cînd acceptase căderea Zidului. Mi-am permis această sincopare antiștiințifică a istoriei ca să accentuez ideea primului președinte rus care voia, probabil, să spună că independența este un test, dar și o povară, în sensul acreditat de Ion Druță cu „povara bunătății noastre”.

Dar democrația, este oare și ea un test, înainte ca sa fie un beneficiu? Ar fi oare justificat avertismentul „luați atîta democrație cîtă puteți duce?” Sînt întrebări pe care le formulăm cu diverse ocazii, dar mai ales atunci cînd fiecare guvernare nouă promite să fie mult mai democratică decît cea precedentă, iar cea doborîtă se proclamă, fără drept de tăgadă, trezorerie a voinței populare. Și uite așa „contorul bunătății noastre” a ajuns la două decenii, pe puțin. Ei bine, astăzi avem un interlocutor care ar fi cel mai indicat să răspundă la aceste întrebări. Pentru că este presedintele organizatiei „Project on Transitional Democracies” cu sediul la Washington DC, ceea ce pe romanește înseamnă Democrații în tranziție. În programul nostru de vineri ați auzit un fragment din interviul pe care Bruce Jackson ni l-a acordat în timpul vizitei sale la redacția din Chișinău a postului nostru de radio, fragment în care, așa cum vă puteți convinge accesîndu-l pe pagina web a Europei Libere, cunoscutul militant american pentru incetățenirea democrației în spațiul fostei Uniuni Sovietice, vorbește despre locul Republicii Moldova pe o imaginară harta a democrațiilor în tranziție.

…..

Europa Liberă: Dacă ar fi să ne îndreptăm privirea spre Marea Neagră, ce șanse are această regiune să devină o „istorie de succes" în ceea ce privește cooperarea diferitelor state pe calea democratizării, să ofere un dosar instructiv despre ajustarea mecanismelor de cooperare în diverse domenii?

Bruce Jackson: Am lucrat mult asupra acestei întrebari, am avut tot felul de încercări de grupări regionale, cum sînt BSEC (Organizatia Cooperarii Economice la Marea Neagra), GUUAM. Au mai fost citeva discuții bilaterale, ca aceea dintre Georgia și Ucraina. Toate au avut un summit important, după care au eșuat, nu s-au mai reunit niciodată. Sînt sceptic acum cu privire la coperarea regională, pentru că, în opinia mea, dacă vorbești cu Georgia, ei se vad pe ei insisi fundamental diferiti de problemele din partea asta a Marii Negre, dacă vorbești cu ucrainenii, ei se văd pe sine ca un fel de clasă superioară, nu sînt deloc jucători în echipă. Sînt tot felul de contradicții.

Sînt aproape sigur că nu poți pune Rusia în același loc cu Misha Saakashvili, sau pe domnul Băsescu cu ucrainenii. E foarte greu să vezi un dialog util. În Turcia, cred ca domnii Erdogan și Davitoglu se văd pe sine cel puțin co-președinți ai Mării Negre, dar politica lor externă e îndreptată destul de mult către Orientul Mijlociu sau pe relația cu Europa, așa că nu putem vorbi de o participare activă a Turciei, care controlează intrarea în Marea Neagră. În opinia mea aceste formațiuni regionale sînt mai degrabă o pierdere de vreme. Desigur ca trebuie sa continue sa dialogheze, pentru că relația dintre vecini conteaza, dar nu cred că vor fi motorul schimbării democratice și a sistemului de securitate al Mării Negre.

În opinia mea, motorul schimbării în Răsărit este Parteneriatul Estic. Cred că „Era Havel” și tranziția politică s-au terminat și cu toți acei mari eroi, Papa și ceilalti. Era Alianței Nord-Atlantice, ca motor al schimbării, în care principiul de organizare era formarea de alianțe militare pentru a avea securitate comună, această eră s-a încheiat. Acum avem integrarea blînda, integrarea economică, de piață, deschiderea de piete libere, călătoria, mobilitatea, deschiderea politicilor agricole.

Pe scurt, asta se poate spune asa: David Ricardo și liberalismul britanic au scris înaintea lui Thomas Jefferson: fă ca economia să meargă, fă să apară clasa de mijloc din sistemul de dependența al comunismului, și după aceea schimbarea politică va veni rapid. Reversul medaliei, adică să ai schimbare politică fără clasă mijlocie și fără economie care să o sprijine, face lucrurile mai complicate. Dacă faci o analiză deconstructivista, și te uiți de cîte ori a fost menționat secretarul general al NATO în ziarele ucrainene, și de cîte ori a fost menționat Dominique Strauss-Kahn de la Fondul Monetar International, vei vedea că 90 la sută din referiri sînt la Strauss-Kahn, FMI, monedă, grîu etc.

Sîntem intr-o perioadă economică, in care oamenii sînt preocupati de bunastarea lor, de datoriile lor, de suveranitatea lor, de pensii, și cred ca guvernele și dialogul european trebuie sa raspunda la aceste intrebari. Pina la urma ne aflam intr-o mare recesiune, și cred ca a pretinde ca e o problema de securitate, o problema politica, nu va duce nicaieri.

Europa Liberă: Tocmai pentru că vorbiți despre motivația economică a voinței poporului mi s-ar părea potrivit să abordăm un gen anume de „filosofie a democraței”. Toate partidele, și le am în vedere pe cele din Est, după ce cîștigă puterea, pretind că din acel punct ar trebui să înceapă stabilitatea, adică noua putere să fie lăsată să conducă nestingherit poporul. Moldova ilustrează cît se poate de bine această abordare. Comuniștii rămași pe din afară pretind că ei sînt adevărații democrați și că i-ar surclasa la acest capitol pe cei din alianța de guvernare. Cum se poate măsura nivelul „suficient” de democrație după care ar putea să înceapă stabilitatea jinduită de politicieni. Stabilitate care iată o vedem cu vîrf și îndesat în Belarus, de exemplu, dar e una ce nu prea are tangențe cu democrația.

Bruce Jackson: Cred că ar trebui să fim mai clari în legatură cu termenii pe care îi folosim. Belarus nu e o democrație, e în mod clar o dictatură, din cîteva motive foarte clare. Unu: pentru a impune regimul e folosită violența împotriva oamenilor. Doi: Lukashenko nu a cîștigat niciuna din aceste alegeri, el a măsluit alegerile, și exact din cauza asta a folosit forța, pentru că ar fi ajuns în turul doi cu Sanikov, și a ucis oameni ca să nu ajungă acolo. Dacă nu pui la dispoziție alegeri libere și corecte, nu poți pretinde că există democrație.

Folosind același criteriu, Rusia și Ucraina sînt în mod clar democrații. Cu toate acestea sînt anumite slăbiciuni, avem anumite probleme cu drepturile omului, libertatea presei și alte astfel de lucruri în Rusia. E posibil să nu fie felul nostru de democrație, dar nimeni nu poate spune că Putin sau Medvedev nu au fost aleși în mod liber și corect în funcție de preferințele poporului rus. Dar cred că un etalon specific de democrație este cel pe care îl numim democrație europeană, unde se insistă pe drepturile omului, protecția socială, libertatea presei, domnia legii, și putem spune că e vorba de o forma foarte densă și specifică de democrație, pe care noi o apreciem, și de fapt ne și place să ne gîndim că noi înșine în America sîntem așa. Spre asta aspirăm, nu aspirăm doar la posibilitatea de a-l alege pe Nazarbayev și după aceea să-l lăsam să conduca țara 20 de ani. Nu despre asta vorbim, vorbim despre mult mai mult decît atît. Și despre exact asta vorbim acum cu Ucraina, unde relația dintre stat, societatea civila și presă nu e una chiar corectă, și asta va fi o probema, vor trebui să îmbunătățească această relație.

Moldova a avut în cea mai mare parte alegeri libere și corecte, aici există un sistem politic. Dar aproape jumătate din populația țării are o rezervă mentală în privința calității lor de europeni. Am vorbit cu dl Voronin și cu consilierul său Mark Tcaciuk, ei au foarte mari îndoieli că vor să fie o parte a Europei, cu sistemul ei economic și cu valorile ei și cu domnia legii care se bagă peste tot, cu ong-uri și presa puternice, și unde poți fi concediat foarte ușor de societatea civila și de către electorat. Multe din aceste partide postcomuniste, sau comuniste înca, se simt foarte inconfortabil în legatură cu acest tip de democrații foarte active. Asta e una din probleme. Vorbeam mai devreme de Europa, dacă jumătate din țara dumneavoastră nu e sigură, atunci jumatate din Europa nu e sigură. Și vor fi limitați cu privire la cît de departe vor merge. Unul din criterii este că toate partidele trebuie să susțină destinația europeană. Pentru că, pe masură ce partidele intră și ies de la guvernare, pîna la urmă fiecare din aceste partide va conduce în următorii 50 de ani, și nu dorim să se repete cazul lui Salazar, sau al coloneilor greci, care nu împărtășeau nici una din valorile democratice, cum s-a întîmplat la începtul perioadei postbelice, și a fost foarte periculos. Și e mult mai periculos astăzi, în era economiei și a politicii globale. O alta problemă în Moldova a fost incapacitatea coaliției de centru de a se prezenta în deplinătatea ei și de prea mulți ani i-au lipsit două voturi. Avem practic o a treia încercare de a o lua ferm pe un drum european, și asta e o problemă.

Europa Liberă: Nu pot rata ocazia să vă rog să comentați ceea se întîmplă în Egipt și în regiune. Este cumva o reverberație a „revoluților colorate”? La ce ne putem aștepta?

Bruce Jackson: E clar că acesta e un fenomen nou, Tunisia, Egipt, sînt mișcări și în Iordania. Așa cum ați anticipat în ce ați spus mai devreme, mulți spun că această politică a stabilității a fost o greșeală imensă pentru noi, și pentru toți cei interesați, și pentru popoarele respective. Și ca ar fi trebuit să ne asumăm mai multe riscuri și să sprijinim opoziția democratică din Egipt și din altă parte, opoziție care a ajuns la închisoare și noi n-am făcut nimic ca să o scoatem de-acolo, sau am spus că vrem să iasă de acolo, dar n-a ieșit.

Și după 30 de ani vulcanul erupe în cele din urma. Asta s-a întîmplat și acum 30-40 de ani, în perioada Războiului Rece, cînd ne bazam pe Marcos, în Filipine, sau pe generali în Argentina, și în cele din urmă au luat-o razna într-un chip dezastruos, și într-un fel care a adus pagube mari Statelor Unite, și ne-a expus la tot felul de condamnări morale. Am învățat atunci o lecție, și am spus că n-o să se mai întîmple niciodată, dar s-a întîmplat. E clar că noi nu l-am încurajat suficient de devreme pe domnul Mubarak să se îndrepte spre democrație prin alegeri libere, și acum e o mare problemă.

Pornind de la asta cred că acum avem mai mult un stat eșuat decît o „Primăvara de la Praga”. Nu mi-e deloc clar cine sînt oamenii din stradă, stiu că sînt furioși și sărăciți, dar se pare și că sînt destul de buni la violențe. Presei îi place să numească aceste lucruri „revoluția iasomiei”, sau a „rozelor”, sau „de ienupăr” și a „cidrului”. Dar e foarte înșelător.

De fapt, dacă ne uitam în spate la revoluțiile colorate originale, din spațiul post-sovietic, lucrurile sînt mai degrabă dezamăgitoare, după cinci ani. Democrațiile tinere ca aceea a Georgiei nu ar fi trebuit să se angajeze în războaie, bugetele de apărare nu trebuiau să crească. Iușcenko, Iulia Timoșenko ar fi trebuit să guverneze, dar nu am văzut asta. Am văzut în schimb o continuă vendettă politică, care nu a avut ca rezultat decît îngroparea economiei, și au fost cît pe-aci să ajungă ca Grecia, au fost foarte aproape de faliment.

De aceea eu cred că nu trebuie să spunem la fiecare demonstrație populară că e a doua venire a lui Hristos, pentru că nu este. E posibil să fie nevoie de încă 20 de ani. Depinde foarte mult de cum se vor termina lucrurile în Egipt, dacă această tranziție produce un guvern și un parlament democratice. Și cred că din cauza asta America a ajuns la concluzia că trebuie să ne grăbim și să începem această tranziție. „Domnulele Mubarak, ne pare rau, aplaudăm ce ați făcut în legătură cu Israelul și în Orientul Mijlociu în ultimii 30 de ani, dar trebuie să plecați”, cred că i s-a spus asta.

Europa Liberă: Acum am să vă rog să acceptați întrebare „copilărească". Revoluțiile colorate, lupta pentru democrație în general cauzează și ea victime. Este oare posibilă lupta pentru democrație fără victime?

Bruce Jackson: Aș vrea mai întîi să mă întorc la întrebarea anterioară. Cred că am exagerat puțin cazul. Statele Unite au avut parte de unele critici morale, dar dacă ne uitam la șefii de stat din Orientul Mijlociu, toți au fost la putere 25, 27, 30 de ani, iar noi n-avem nici o legatura cu ramînerea la putere atît de mult timp a liderului din Yemen, sau din Siria, sau chiar din Algeria. Lumea arabă în sine are o responsabilitate mai mare. În anumite cazuri, fie că e vorba de Iran, sau de Egipt, am fost de partea cui nu trebuie, dincolo de cît era moderat să fii de partea cui nu trebuie.

E însa ceva în neregulă cu politica din întreaga regiune, unde fiecare lider e lider pe viața. Noi nu sîntem răspunzători de alegerea formei de guvernare pentru un miliard de oameni. Într-un fel acești oameni au ales, prin teocrație, din cauza sărăciei, sau prin tradiție istorică. E un anume ne-liberalism în felul în care iși organizează societatea, și nu noi sîntem responsabili pentru asta. Ei ar putea da vina pe colonialism, pe capitalism sau pe civilizația occidentală, dar eu cred că există o responsabilitate individuală. E societatea lor, în cea mai mare parte ei o conduc. Poate nu i-am ajutat cum ar fi trebuit, dar cu siguranță nu noi sîntem cauza.

Cred că politica externă americană poate fi criticată limitat pentru că nu a văzut hazardul moral al unei anumite acțiuni trecute și poate ar fi trebuit să-i ajutăm pe egipteni mai devreme. Și sper că după ce situația se va stabiliza, să existe o recunoaștere atît în Statele Unite cît și în Europa că va trebui să încercăm să le oferim ajutor și asistență, nu în ce privește luarea deciziilor, ci sprijin financiar pentru a-și construi instituțiile așa cum doresc ei acum.

In ce privește întrebarea legată de victimele progresului spre democrație. Nu prea mă împac cu această noțiune. În România, orîcit ar urî asta toți, Ceausescu nu ar fi trebuit împușcat, ar fi trebuit să-și petreacă restul zilelor în temniță. Aș fi vrut să-l văd pe Misha Saakashvili învigîndu-l pe Șevardnadze în alegeri, nu cred că trebuie să iei cu asalt paralmentul ca să vii la putere.

Eu, în general, sînt conservator și sînt foarte precaut cu privire la schimbarea revoluționara. Știu că democrația adună laolaltă drepturile omului, idealismul de stînga, intervenționismul de dreapta, o mulțime de termeni care țin de cruciade, lupte și zbucium, luptători pentru libertate, oamenii evocind faptele lui Che Guevara. Sînt împotriva acestor lucruri.

Nu cred că în tranziția spre democrație e utila folosirea metaforei războiului și a conflictului militar. O dată pentru că îi induce în eroare pe ruși cu privire la intențiile noastre. Noi aducem prosperitatea și piețele europene mai aproape de Rusia, nu e o invazie de război. NATO nu încearcă să încercuiască. Dacă rușii nu vor să fie mai aproape de piețele lumii, e alegerea lor, dar cu siguranță e mai mult o ofertă decît e o luptă.

Trebuie însa să recunosc că atunci cînd ai de-a face cu o dictatură, cum e aceea din Belarus, unde trupele speciale sînt folosite împotriva societății civile, începe să arate ca o luptă. E clar că Europa și în nici un caz Statele Unite nu doresc să radicalizeze opoziția de acolo spre un razboi de gherilă. Din acest motiv am răspuns la oprimarea democrației cu interdicții de călătorie, înghețarea de bunuri, sancțiuni economice, și o coordonare între toate statele interesate, pentru că acest om, Lukashenko, e un pericol la adresa Europei, a Rusiei, Ucrainei, și a propriului sau popor.

Nu cred că urmare a democrației se va remilitariza spațiul postsovietic. Chiar asta e ideea și în politica europeană – Schumann și Monet au spus-o și conflictele dintre popoare și guvernele lor, sau, să zicem, între Franța și Germania, pot fi rezolvate prin mijloace neviolente și politice și acesta este conceptul Europei moderne. Așa că eu înțeleg, după 17 și19 ani de crime, de oameni dispărînd în noapte, de pogromuri și de asemenea lucruri, că în momentul schimbării ar putea sa se tragă niște focuri de armă, sau s-ar putea întîmpla acte de răzbunare. Asta însă nu ar trebui să se întîmple, sau cel puțin nu ar trebui să se repete. Asta e unul din lucrurile despre care vorbim în Ucraina.

Nu poți, la fiecare schimbare de guvern, să bagi la inchisoare guvernul precedent. Lucrurile nu merg așa, pentru că dacă faci asta, cei de la putere nu vor vrea să schimbe guvernul pentru ca să nu ajungă la închisoare, și așa se încurajeaza dictatura. Există greșeli, e corupție sistematică, dar asta e o treabă a justiției. Așa că e de dorit ca guvenele să vină și să plece lesne, pentru ca alegătorii să-și poată exprima preferințele, pentru ca să aleagă cea mai bună platformă în mod periodic, și să schimbe guvernul fără măsuri punitive.

Cred că victimele în spațiul est-european sînt extrem de limitate. La nivelul retoricii, Ucraina are această politică violentă, toți strigă unii la alții, dar dacă te uiți la cifre, cu excepția cazului jurnalistului Gongadze, care nu a fost clarificat pînă la capăt, avem o victimă în 20 de ani la o populație de 46 de milioane de locuitori, ceea ce e aproape nimic. Asta în comparație cu războaiele mafiote din Bulgaria la mijlocul anilor 90, sau cu Rusia, care are 13 jurnaliști uciși în ultimii 4 și5 ani, ceea ce e cam mult, deși aici nu vorbim de schimbări democratice, ci de opresiune. Ei nu au fost uciși în numele democrației. În statele baltice au fost uciși 11 oameni în timpul desprinderii de Uniunea Sovietică. În general însă nu au fost epurări ale acelora care au avut de-a face cu sistemul comunist. Cîți ofițeri STASI au fost băgați la închisoare după reunificarea Germaniei? Foarte puțini.

Într-o discuție dintre Adam Michnik și Zbignew Brzezinski legata de Masa Rotunda din Polonia, Brzezinski spunea că toți cei care au fost complici la atacarea și ocuparea Poloniei trebuie judecați, dorea un fel de inchiziție spaniolă. Punctul de vedere al lui Michnik a fost că polonezii trebuie să decidă cum se împacă cu istoria lor, și cum să-și reconstruiască statul. Michnik a spus că această perioadă nouă nu trebuie începută cu răzbunarea, ci cu iertarea. Iar Michnik a cîștigat această dispută. De aceea cred că, în cea mai mare parte, aceste tranziții au fost iertătoare și au evitat excesele revoluției bolșevice și acelea ale revoluției franceze, ceea ce e bine.

Europa Liberă: Cred că veți fi de accord că sînteți întîi de toate un cercetător și abordați de o manieră academică obiectul cercetărilor dumneavoastră și democrațiile în tranzițe. Dacă totuși ar fi să vă cer alte criterii decît cele academice de evaluare a democrației. Cum detectați existența democrației, la nivelul unei percepții umane, personalizate, ca să zic așa?

Bruce Jackson: Înainte aș vrea să vă mulțumesc, pentru că sînteți prima persoană, de cînd am fost în liceu, care îmi spune că sînt om de știință sau intelectual. Cred că mai corect ar fi să spun că lucrez la strategii politice, și da, e mai mult vorba de tehnologie politică, ceea ce la baza e un lucru empiric. Obișnuiam să glumim în Polonia: dacă ai femei frumoase, bere bună și restaurante mediocre înseamnă că ești în NATO. Asta nu e o negociere între ministerele de externe, e ca o căsătorie între oameni, nu există divorț odata ce ai intrat în horă, e o relație permanentă. E ca negocierea unei povești de dragoste. Eu vreau ca atunci cînd senatorii americani vin aici sa spuna „Dumnezeule, e ca în Europa!”. Da, domnule, e Europa într-un fel, asta e o idee foarte bună, de ce nu îi puneți în Europa?

Pentru mine, Moldova e foarte europeană, și e foarte asemanătoare cu Slovacia și România anilor ʼ90. Asta e una. Doi: aveți o foarte atractivă conducere tînara. Oamenii de la Externe, oameni ca Leancă, oameni ca Filat, care sînt atrăgători, și cu posibilitățile date de puterea tinereții. Trei: asta e o țară mică. Și e bine să fii mic fie și dintr-un singur motiv și la intrarea în Europa, o țara mică se mișcă mai repede de doua sau trei ori decît țările mari.

Țările mari se schimbă greoi. Poloniei i-au trebuit șase ani, României – noua ani, Turcia lucrează la asta de 50 de ani, în timp ce balticilor le-au trebuit cam trei ani, iar Moldova e cam de marimea aceea, și cu siguranță vor fi avantaje, pentru că schimbarea poate fi rapidă. Nu trebuie să vorbiți cu prea mulți oameni pentru ca să duceți lucrurile la capăt. Asta e un avantaj. Un alt lucru și și poate nu ar trebui să vi-l spun și e că Europa se simte vinovată pentru felul cum a tratat Moldova.

Sărăcia acestei țări ar trebui să fie jenantă pentru toată Europa, la un moment dat a fost mai săracă decît Haiti, și asta era în emisfera noastra, nu i s-au oferit aceleași oportunități ca statelor baltice sau balcanice, și nu exista niciun motiv moral pentru existența acestei discrepanțe. Cred că acum Germania, Carl Bildt și toți europenii vorbesc despre Moldova tot timpul. Moldova a intrat într-o perioada a istoriei sale în care există și vor exista oportunități.

Provocarea pentru Moldova va fi menținerea comunicării într-un mod serios. Obișnuiam să vin să vorbesc cu domnul Voronin, el spunea ceva de genul „poate că ar trebui să fac asta, dar poate că nu vreau s-o fac”, și după aia nu mai suna un an și jumătate. Am pierdut atîta timp, și nu puteți proceda la fel și în continuare. O dată acest dialog început, nu se poate să închideți telefonul și să nu-i sunați înapoi pentru, stiu eu, trei sau patru luni numai pentru că v-a sunat Moscova, sau ceva v-a facut să vă răzgîndiți.

Eu cred că acest guvern de coaliție are o mare șansă să mențină dialogul, dar ce facem cu aceste capcane din drum, cînd Moldova tace un an de zile pentru că nu poate găsi un președinte, sau nu poate organiza un referendum, sau parlamentul risca să intre în paralizie? Oamenii aceștia nu vor aștepta la infinit. Dacă te casătorești trebuie să te prezinți la altar la data și ora programate, nu poți să apari cîteva zile mai tîrziu sperînd că poate nu te mai așteaptă nimeni. Asta e problema, am avut atîtea false începuturi în dialog, nu se poate face asta la infinit, și cred ca exact asta așteptăm acum.

Europa Liberă: Criza de durată din Moldova are efecte nedorite. Dau semne de oboseală nu doar politicienii, dar și alegătorii lor. Atunci cînd avem ocazia să adunăm în stradă opinii ale unor oameni, îi auzim foarte des spunînd că s-au săturat de tranziție, că și-ar dori în sfîrșit o viață stabilă, fie și cu comuniști la guvernare. Iată de ce mulți analiști spun că întreaga clasă politică este într-o fază crucială pentru că este în joc credibilitatea ei.

Bruce Jackson: Aici sînt doua lucruri. Unu: alte țări au avut imense obstacole structurale. Polonia a avut o grămada de sisteme electronice militare de producție sovietică. Ce să faci în Europa cu deșeurile astea? Și au scăpat de ele, au dărîmat uzine întregi, au recalificat oameni. Moldova nu are problema asta, nu are centrale nucleare imense care trebuie dezmembrate și închise. Nu există opreliști masive pentru integrare.

Și am impresia că atunci cînd integrarea va începe – vom vedea probabil asta odată cu liberalizarea vizelor – cînd oamenii vor călători mai mult în străinatate, cînd va avea loc deschiderea către alte piețe, atunci cred că va începe și schimbarea mentalității. Am văzut asta în Slovacia, unde alegătorii întrebau: „care e diferența dintre Meciar și Dzurinda?”. Am spus: cam o suta de miliarde de dolari. Pentru că nimeni nu va investi cu Meciar, nimeni nu va avea încredere că domnia legii va fi respectată, iar costurile împrumuturilor vor crește, nu vor fi transferuri europene, și toate acestea vor costa fiecare gospodărie din țară 50 de mii de dolari. Fără să mai punem la socoteală că nu-ți vei putea trimite copilul la școală la Sorbona, sau la Londra, și nu vei putea avea slujba dorită. Cînd am fost prima oară la Dubrovnik, prețul imobilelor era foarte scăzut. Puteai cumpăra tot ce voiai cu 20 de mii de dolari în Dubrovnik, în anii 94 și 95. Cînd m-am dus acolo anul trecut, nu găseai nimic sub 3 milioane de dolari.

Nu spun ca asta se va întîmpla și în Moldova, dar cu siguranță avuția naționala se va dubla, chiar tripla în primii zece ani și fără îndoială. Și în opinia mea, cînd oamenii vor vedea că asta se întîmplă, cînd vor vedea că Europa se deschide, va fi dintr-o dată o imensă schimbare politică, pentru că oamenii vor cere guvernului mai mult. Va exista o mare presiune asupra guvernului și a parlamentului ca să nu se pună în calea unor astfel de lucruri. Și de îndată ce asta începe să se întîmple, tranziția se va derula de la sine, politicienii incapabili vor disparea, iar partidele vor începe să se întreacă în competență, și chiar vor exista criterii de măsurare a competenței lor, produsul intern brut, inflația, vor exista modele obiective de supraveghere a guvernului.

Europa Liberă: Cineva spunea că un stat post-sovietic poate pretinde că s-a constituit atunci cînd bunicul, părinții și copii au aceleași valori și obiective. În Republica Moldova din păcate această omogenizare încă nu s-a produs.

Bruce Jackson: De fapt așa s-a încheiat campania slovacă. Nu ne-am certat niciodată pe planul de acțiune pentru intrarea în NATO, sau pe bugetele apărării. Ce s-a întîmplat a fost că școlarii din Slovacia au făcut acele vaporașe de hîrtie, au făcut cam 10 milioane de astfel de vaporașe, la o populație de cîteva milioane. Și cînd baiatul tău de cinci ani vine de la grădiniță cu vaporașe pe care scrie Europa, iți spui: „copilul știe”. „Și atunci să mă întorc la Meciar? Inapoi la comunism?”. Am cîștigat cu ajutorul copiilor, pentru că ei au spus că vor în Europa, și așa am cîștigat alegerile, a fost grozav și cred că așa se va întîmpla și aici.