Interviu cu Iurie Leancă: Inițiativa Lugar: dovadă a recunoașterii democratizării Moldovei. Radio Europa Liberă. 09.02.2011.

126

Iurie Leancă: „Senator Lugar este unul din cei mai cunoscuți congresmeni, membru al Congresului american, cu mare expertiză în domeniul relațiilor internaționale și unul din cei mai respectați senatori nu doar în SUA, dar și pe plan mondial. Inițiativa pe care a lansat-o dânsul, de a scoate Republica Moldova de sub incidența Amendamentului Jackson-Vanik arată că procesele de democratizare din Republica Moldova, angajate în 2009, după venirea la putere a Alianței pentru Integrare Europeană, iată, că sunt percepute corect. Și asta ne permite să ne debarasăm de anumite abordări, care încă țin de perioada războiului rece.”

Europa Liberă: Senatorul republican, domnul Lugar, insistă ca Administrația Obama să facă presiuni asupra Moscovei, totuși, să fie mai cooperantă în ceea ce privește identificarea unei soluții viabile pentru depășirea crizei transnistrene. Și tot de la el înțeleg că aspirațiile euro atlantice ale Republicii Moldova sunt foarte importante la acest moment.

Iurie Leancă: „Nu cred că se pune problema exercitării unor presiuni din Vest asupra Estului ș.a.m.d. Ceea ce e foarte important, din punctul meu de vedere, și ce am reușit, de fapt, în 2010, să atragem atenția mai multor capitale occidentale asupra importanței axării în dialogul lor cu Moscova, cu Kievul pe problematica respectivă. Și nu într-o manieră de confruntare, nu cu pârghii de presiune, fiindcă nu cred că e politica care poate rezulta în ceva. Ați văzut, în 19 ani nu prea am reușit.”

Europa Liberă: Dar Washingtonul poate face presiuni asupra Moscovei?

Iurie Leancă: „Problema e de a se angaja, problema e de a demonstra celor de la Moscova și cei de la Moscova celor din Occident, că problema este una importantă și una care se află printre prioritățile dialogului Moscova-Washington, Moscova-Bruxelles și alte capitale. Ați văzut ce au zis, de exemplu, europenii și care a fost reacția celor de la Moscova.

Practic, nimeni nu mai exclude că rezolvarea conflictului transnistrean ar putea fi un fel de test de sinceritate și al cooperării dintre Rusia și Uniunea Europeană, Rusia și Washington. Deci, în primul rând, încă o dată, e foarte important ca problema respectivă să se regăsească printre prioritățile dialogului respectiv. Doi: în momentul în care Guvernul de la Chișinău își face tema pentru acasă, promovează inițiative, promovează politici foarte transparente, previzibile, în interesul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și în același timp partenerii noștri din afară ne vor ajuta să creăm aceste condiții favorabile. Ei nu pot să ne impună, ei nu pot să facă pentru noi, dar să creeze niște condiții favorabile. Astfel, de exemplu, ca liderii de la Tiraspol să nu mai zică că ei nu vor să se angajeze în 5+2, formatul oficial. Sau nu vor să elimine anumite bariere.

Uite, în sensul ăsta poate e nevoie de anumit lucru explicativ, anumite pârghii să fie utilizate. Iată aici e un potențial pentru o conlucrare mult mai activă, plenară între partenerii noștri din Vest și din Est. Washingtonul rămâne a fi deocamdată astăzi o supraputere mondială, ceea ce înseamnă că neimplicarea Statelor Unite ale Americii într-un fel sau altul ar însemna că soluțiile nu pot fi durabile, sau, cel puțin, că procesul ar putea fi mult mai lung, decât cu o implicare constructivă și activă. SUA este parte la procesul de negocieri, este o parte importantă, care are resurse pe care le poate pune la dispoziție. Începând chiar cu fondurile, pe care urmează să le primească Moldova în cadrul Provocările Mileniului.

Noi avem un fel de angajament voluntar, că din tot ce primim de la donatori, 15 la sută să meargă în Transnistria, dar iarăși cu condiția ca conducerea de la Tiraspol este deschisă, cooperantă. Anul trecut, de exemplu, am fost surpins să aflu, că au refuzat 14 sau 15 proiecte sociale în câteva localități din partea stângă a Nistrului, proiecte sociale, grădinițe ș.a.m.d., pe motive că ar afecta cumva securitatea națională a acestei regiuni. Nu sună serios, cel puțin. Deci, încă odată, Washingtonul își are deja un rol bine conturat. Și un interes și un dinamism mai mare doar va ajuta la acest proces.”

Europa Liberă: În scrut timp urmează să întreprindeți o vizită și la Moscova. Am înțeles, că pe agenda discuțiilor cu omologul Dumneavoastră rus, Lavrov, această problemă va figura. Ce veți cere?

Iurie Leancă: „Nu merg să cer. Merg să discut. Merg să facem sugestii. Merg să găsim numitor comun. Vizita mea, într-adevăr, a fost stabilită pentru finele lunii martie. E foarte bine să continuăm dialogul pe care l-am antrenat în 2010 și de altfel asta spun și colegii de la Ministerul de Externe al Rusiei. Dialogul dintre ministerele de Externe a fost unul plenar. E foarte important, pe de o parte, să menținem acest dialog. Pe de altă parte, să facem așa, încât conținutul și substanța să ne permită să revedem anumite probleme deja învechite, să se găsească soluții. Începând cu problema transnistreană, terminând cu, de exemplu, problema înregistrării cetățenilor moldoveni în Rusia.”

Europa Liberă: Dar care e poziția Moscovei astăzi în ceea ce privește soluționarea conflictului transnistrean?

Iurie Leancă: „Ați auzit și declarațiile ministrului Lavrov, prin care s-a arătat interesat în dialogul cu Uniunea Europeană să se axeze, de ce nu, și pe conflictul transnistrean. Anumite rețineri, pe care le-au avut ei până mai recent, țineau, după cum spunea Moscova, de procesul electoral din Republica Moldova. Acum avem instituțiile statului create.”

Europa Liberă: Ce poate face Moscova în actualele condiții? Negocierile în formatul 5+2 vor avea loc anul ăsta?

Iurie Leancă: „Nu exclud că în acest an vor avea loc negocieri în formatul 5+2 oficiale. Cred că vom putea să revigorăm nu doar politica noastră pe acest subiect, dar și să avansăm pe problema cheie și statutul pentru regiunea de acolo, dar bineînțeles în cadrul Republicii Moldova, respectându-se principiul suveranității și integrității terioriale. Dar păstrându-se și încă un element extrem de important și sunt absolut convins, că reintegrarea țării poate fi obținută doar în contextul europenizării Republicii Moldova. Noi ne dorim o astfel de reintegrare, care va consolida, pe de o parte, statalitatea și va consolida mersul european.

Doar prin europenizare, ceea ce înseamnă modernizare, vom reuși să ridicăm atractivitatea malului drept pentru cei care locuiesc pe malul stâng. Doar așa vom reuși să creăm o anumită mișcare și presiune de jos în sus pe malul stâng. Fiindcă lumea va vedea o perspectivă de a călători fără vize, o perspectivă de a beneficia de libertăți, ceea ce înseamnă foarte mult. O perspectivă de a avea un trai decent. Iată și la Conferința de la Munchen am fost plăcut surprins să constat un interes foarte puternic din partea partenerilor noștri, care apreciază, pe de o parte, ce am reușit să facem în 2010 pentru crearea și consolidarea acestor măsuri de încredere.

Pe altă parte, pe baza acestor politici, urmate de Guvernul de la Chișinău, aceste credibilități mult mai mari pentru acțiunile noastre și previzibilități sunt gata să se implice, sunt gata să coparticipe, cu noi împreună în discuțiile privind statutul, dar și în discuții cum ar putea să contribuie cu resurse financiare, cu sprijin politic și de alt gen în finalizarea acestui proces și depășirea acestei probleme vechi, dar extrem de dureroase pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Bine, dar oponenții Dumneavoastră politici, mă refer în primul râd la opoziția comunistă, chiar ieri a lansat o declarație, în care spun că acest regim liberalizat de vize, pe care eventual îl va obține Republica Moldova, ar putea să izoleze regiunea transnistreană.

Iurie Leancă: „Dacă acum câteva luni în urmă, în mod special în toiul campaniei, dânșii insistau că promisiunile și angajamentele noastre de a obține acest regim de vize, și eu cred că încă o dată în maxim doi ani putem obține, este pe deplin fezabil, deci, dacă înainte ziceau că așa ceva nu e posibil, acum deja zic, că e posibil, dar uite ce implicare ar fi. Îi felicit pentru înțelegerea mai deplină a fenomenului ca atare. Dar vreau să-i asigur că chiar aceste îngrijorări, și sper să fie îngrijorări sincere și nu unele speculative și cu caracter strict politic, nu sunt justificate. Fiindcă, de exemplu, atât dialogul pe vize, cât și dialogul privind crearea zonei de liber schimb implică și entitățile din stânga Nistrului.

E foarte important, să zic, că nu există condiții sau precondiții, că uite, nereglementarea conflictului ar însemna imposibilitatea obținerii unui regim fără de vize. Dar în eventualitatea obținerii acestui regim fără de vize, de el vor beneficia și cetățenii Republicii Moldova, care locuiesc pe malul stâng al Nistrului. E adevărat, că va trebui să asigurăm anumite elemente, cum ar fi securitatea unor acte emise de autoritățile locale de pe malul stâng al Nistrului.

Va trebui să asigurăm, că frontiera noastră este una transparentă, dar nu una permeabilă pentru fluxul de emigranți ilegali, care vin dinspre Est și prin Moldova tranzitează, sau doresc să treacă. Deci, sunt mai multe probleme, dar aceasta, încă odată, sub nici o formă nu înseamnă, că ar fi ei cumva excluși din postura de a călători liber. Vor avea dreptul și cei de pe malul stâng și cei de pe malul drept. Dar vreau, și sper, și cred în asta, că va putea să motiveze mai mult aspirațiile celor de pe malul stâng să vrea să se reintegreze în Republica Moldova.

Pentru zona de liber schimb, de exemplu, se știe foarte bine, că entitățile economice de pe malul stâng al Nistrului au o dependență chiar mai mare de piața europeană decât companiile de pe malul drept. Exporturile pe piața europeană în ponderea comerțului exterior acestei entități este mai mult de 60 la sută, ceea ce înseamnă că interesul entităților de acolo pentru a avea o zonă de liber schimb, ceea ce va putea crește posibilitățile de export, va crește competitivitatea produselor fabricate și pe malul stâng și drept al Nistrului. Ei sunt interesați, sesizăm un interes nedisimulat din partea celor din Transnistria. E important că acest proces să coaguleze și dinamica de reintegrare. Și iarăși, eu văd reintegrarea într-un context clar al integrării europene și forța motrice e vizibilă deja.”

Europa Liberă: Din această declarație a fracțiunii PCRM am reținut că ei vor insista asupra elaborării, aprobării unei legi privind neutralitatea permanentă a Republicii Moldova.

Iurie Leancă: „Din punctul meu de vedere, faptul că în Constituție este stipulat foarte clar acest obiectiv, dar rămâne a fi deocamdată un obiectiv, încă nu este o realitate pe teren, e mai mult decât suficient. Eu nu-mi dau seama, care ar fi elementele unei astfel de legi? Care ar fi implicațiile ei dincolo de faptul că Constituția stipulează foarte clar acest lucru.”