Lideră printre țările Parteneriatuli Estic, Moldova are încă de muncit, oficial polonez. Info-Prim Neo. 08.09.2011.

107

Chisinau (IPN) – Republica Moldova este lideră între țările Parteneriatului Estic, însă există mai multe probleme, politice și economice, interne și externe, pe care țara trebuie să le depășească. Liberalizarea economiei și rezolvarea conflictului transnistrean sunt cele două priorități de care trebuie să se conducă Republica Moldova pentru a avansa pe calea integrării europene. De această părere este Andrzej Halicki, președintele comisiei pentru politică externă a Seim-ului din Polonia.

„Ceea ce noi putem face este să vă deschidem aceste posibilități, să vă deschidem ușa, e posibil să intrați, să parcurgeți această cale. De obligația noastră europeană este să vă deschidem această ușă, fereastră, dar responsabilitatea este de partea voastră, pentru a crea o Europă comună, bine dezvoltată și securizată”, a spus Andrzej Halicki.

Oficialul susține că extinderea UE este una din prioritățile fundamentale stabilite de Polonia pe perioada președenției sale. Dar pentru ca această politică să se răsfrângă nemijlocit asupra Republicii Moldova, guvernarea de la Chișinău trebuie întâi de toate să soluționeze diferendul transnistrean. „Eu cred că procesul înregistrează o dinamică pozitivă, dar cea mai mare barieră este una politică – diferendul transnistrean, ceea ce poate afecta securitatea statului”, a spus acesta.

Andrzej Halicki este de părere că Republica Moldova trebuie să fie un partener de încredere pentru companiile care doresc să investească aici. „Trebuie să veniți cu fapte reale, dacă va veni o companie aici înseamnă că Moldova va avea o imagine bună pe plan internațional. Prezența mai multor companii străine pe piața din Moldova va atrage în mod inevitabil și alte companii cu dorința de a investi”, a menționat oficialul polonez.

Președintele comisiei pentru politică externă și integrare europeană a Parlamentului de la Chișinău, Igor Corman, s-a arătat convins că lansarea negocierilor privind Acordul de liber schimb cu UE nu ține neapărat de situația internă a Republicii Moldova. Oficialul moldovean și-a exprimat speranța că în cadrul summit-ului apropiat de la Varșovia, autoritățile moldovenești vor afla date concrete referitor la demararea negocierilor pentru crearea zonei de comerț liber și aprofundat cu UE, dar și pentru liberalizarea regimului de vize.

„Așteptăm o accelerare a negocierilor în privința acordului de asociere cu Uniunea Europeană, așteptăm să demarăm cât mai curând posibil negocierile asupra creării unei zone de comerț liber, dar și în acest subiect foarte sensibil al liberalizării vizelor. Noi luptăm pentru revizuirea percepției asupra vizelor astfel încât ele să nu fie privite ca o perspectivă pe termen lung, dar ca pe o chestiune de urgență. Nu ne putem integra în Uniunea Europeană fără ca cetățenii noștri să poată călători liber în Uniunea Europeană” , a spus Igor Corman.

Summit-ul Parteneriatului Estic se va desfășura la Varșovia, Polonia, în perioada 29-30 septembrie. Polonia deține președenția UE în perioada 1 iulie – 31 decembrie.

Poza este preluata de pe www.adevarul.ro/adevarul_moldova