Interviu cu Serhii Pyrozhkov: Calea eurointegrării este evidentă pentru soluționarea problemelor modernizării, Serhii Pyrozhkov, ambasador al Ucrainei în Moldova. Info-Prim Neo. 20.08.2012.

128

– De la declararea independenței, țara Dumneavoastră a avut același punct de start pentru modernizarea, înnoirea țării, ca și Republica Moldova. Cât de aproape sau cât de departe suntem astăzi unii de alții pe această cale?

– Nu sunt chiar întru totul de acord cu afirmația Dvs., precum că toate fostele republici ale Uniunii Sovietice au beneficiat de aceleași condiții pentru modernizarea și renovarea statalității lor. În afară de deosebirile firești și explicabile ale potențialului lor economic, fiecare dintre aceste noi state independente își avea specificul său în procesul istoric de consolidare a integrității teritoriale și suveranității, afirmarea poziției sale pe arena internațională. Majoritatea noilor state independente a pornit pe calea anevoioasă de integrare în structurile europene și euroatlantice, care este evidentă din punctul de vedere al soluționării problemelor de modernizare.

Timp de peste 20 de ani de independență, atât Ucraina, cât și Republica Moldova au parcurs propria cale de edificare a statalității, ceea ce a însemnat reformarea profundă atât a sistemului politic, cât și a sistemului relațiilor social-economice. S-a făcut foarte mult, dar înainte ne așteaptă un volum încă și mai mare de muncă, dacă dorim să devenim membri cu drepturi depline ai marii familii a statelor democratice europene.

De aceea, nu aș vrea, fie și sub influența dispoziției competitive a Jocurilor Olimpice, să determinăm liderul dintre țările noastre două în această direcție. Principalul este că avem scopuri comune și că există dorința de a beneficia de experiența reciprocă pentru realizarea cu succes a planurilor de integrare europeană.

– Unde a reușit și unde a reușit mai puțin țara Dumneavoastră pe calea dezvoltării independente. Eventual, comparativ cu Republica Moldova?

– În anii care s-au scurs Ucraina a reușit să realizeze principalul – țara noastră s-a afirmat ca un stat suveran, independent care își satisface necesitățile prin propriile puteri.

Noi am creat un sistem eficient al administrării publice, capabil să reacționeze în mod adecvat la cele mai complicate provocări din sferele politică, economică și umanitară. Am creat sistemul securității naționale. Am păstrat și am dezvoltat industria, inclusiv astfel de domenii mari consumatoare de știință, cum ar fi cosmonautica, construcția de avioane și navală, electronica și altele.

Noi am asigurat pe deplin securitatea alimentară a țării, iar acum muncim intens în direcția asigurării securității energetice.

Am menținut și reformăm forțele armate, ale căror posibilități sunt suficiente pentru asigurarea securității statului și a unei contribuții pe măsură în sistemul internațional de asigurare a păcii și stabilității în regiune.

Noi consolidăm în permanență prestigiul Ucrainei pe arena internațională pe seama întreținerii unor relații de prietenie reciproc avantajoase cu toate țările și participăm intens în activitatea majorității organismelor internaționale atât de nivel global, cât și regional.

Principala noastră realizare constă, în opinia mea, în faptul că, deși în țara noastră s-au desfășurat procese politice complicate, noi am reușit să păstrăm pacea și stabilitatea în țară. Ca în orice stat democratic, pentru societatea ucraineană și clasa politică sunt caracteristice diverse puncte de vedere privind căile de dezvoltare. Însă, în chestiunea cea mai importantă poporul ucrainean – Ucraina trebuie să se dezvolte ca un stat independent și suveran, ale cărui priorități supreme sunt drepturile omului, libertatea și democrația.

Și, în final, pentru prima dată în istoria noastră, noi am desfășurat cu succes, în anul curent, împreună cu Polonia, finala campionatului Europei la fotbal EURO-2012.

Ce nu este încă făcut? Voi răspunde direct: încă foarte multe. Ucraina urmează, în primul rând, să încheie procedura de semnare și ratificare a Acordului de asociere cu UE, inclusiv crearea unei zone aprofundate și comprehensive de liber schimb, să intensifice dialogul cu UE în ceea ce privește implementarea planului de acțiuni cu privire la liberalizarea vizelor, ceea ce, indiscutabil, va apropia țara noastră de standardele și valorile europene.

Ne așteaptă, de asemenea, o muncă deloc ușoară în vederea transformărilor social-economice în țară în condițiile crizei economice mondiale în plină desfășurare. Dar, suntem siguri că hărnicia, fermitatea și înțelepciunea poporului ucrainean ne vor permite să soluționăm cele mai complicate probleme în ceea ce privește dezvoltarea statului nostru.

– După declararea independenței, ca și Republica Moldova, ați avut de ales între câțiva vectori geopolitici, în particular Est sau Vest. Ce v-a motivat alegerea?

– Ucraina și-a determinat prioritatea sa și ea dezvoltarea eurointegrațională. De altfel, scopul acesta ni l-am propus imediat după ce țara noastră a devenit independentă. Uniunea Europeană este pentru Ucraina un exemplu, care atrage, în primul rând, prin standardele sale de viață ale populației, prin respectul pentru libertatea persoanei și drepturile omului, prin libertățile economice, sistemul de protecție socială a cetățenilor, valorile democratice.

Nu este deloc întâmplător faptul că o mare parte a populației Ucrainei s-a pronunțat în cadrul unui sondaj recent în favoarea aderării țării noastre la UE, iar toate forțele politice, inclusiv opoziția, includ cu cea mai mare satisfacție integrarea europeană în programele lor electorale.

Această direcție rămâne principală și astăzi. Mai mult ca atât, ea și-a găsit confirmarea și la nivel legislativ. Această prioritate este stipulată în Legea cu privire la bazele politicii interne și externe a Ucrainei. Ea și-a găsit reflectarea și în Mesajul recent al Președintelui, adresat Radei Supreme a Ucrainei. În el se menționează faptul că direcția spre integrarea europeană este o continuare consecventă a politicii, proclamate în 2010, după venirea la putere a „Partidului Regiunilor”.

Cu toate problemele nesoluționate, în Ucraina există înțelegerea că avansarea spre Europa unită depinde, în primul rând, de eforturile în domeniul politicii interne, de felul în care conducerea și poporul sunt gata pentru desfășurarea unor reforme democratice de proporții, a unor transformări profunde în domeniul sferei sociale, a reformei organelor de drept și a sistemului judiciar, ajustarea legislației naționale în contextul standardelor europene.

Înaintând pe direcția europeană prioritară, Kievul oficial încearcă, totodată, să dezvolte o colaborare fructuoasă și cu partenerii săi strategici și Rusia și Statele Unite ale Americii, cu alte țări, pornind de la interesele Ucrainei, ghidându-se de scopul principal – sporirea nivelului de viață a cetățenilor din țara noastră.

– Cum apreciază țara Dumneavoastră alegerea pe care a făcut-o Republica Moldova în favoarea integrării europene?

– În spațiul post-sovietic, Ucraina și Moldova sunt țările cu cele mai bune rezultate în contextul dezvoltării relațiilor cu Uniunea Europeană. Lucrul acesta a fost confirmat, între altele, și la cel de-al treilea Summit ministerial al „Parteneriatului estic”, care și-a ținut lucrările pe 23 – 24 iulie, la Bruxelles. De altfel, scopul final și aderarea la UE și nu trezește discuții atât la majoritatea populației din Ucraina cât și la cea din Moldova. Totodată, cursul european nu este pus la îndoială nici de politicienii din opoziție, atât în Ucraina, cât și în Moldova. Ținând cont de toate acestea, integrarea în Uniunea Europeană a fost stabilită în calitate de principală prioritate a politicii externe promovate de Kiev și de Chișinău.

După cum menționează, pe bună dreptate, partenerii noștri europeni, succesele ambelor țări pe calea spre o Europă unită depind, înainte de toate, de eforturile pe care le depun țările înseși în realizarea problemelor de politică internă, de felul în care elitele politice și popoarele ambelor țări sunt gata pentru desfășurarea reformelor de proporții și a transformărilor democratice.

În calitate de țări vecine, care au frontiere comune cu UE, Moldova și Ucraina beneficiază de anumite avantaje în relațiile cu Bruxeless-ul, pe care este necesar să le utilizăm în mod rezonabil. Este vorba despre faptul că Uniunea Europeană este interesată să aibă în vecinătatea sa apropiată țări stabile și prospere, ea este disponibilă pentru o sporire considerabilă a nivelului de interacțiune politică, pentru o integrare economică amplă, o sporire a asistenței financiare, inclusiv cu ajutorul realizării mai multor programe. Una dintre programele-cheie a devenit Inițiativa UE „Parteneriatul estic”, care este orientată spre elaborarea Acordului de asociere, crearea zonei de liber schimb, pregătirea pentru aplicarea unui regim fără de vize în șase țări ale fostei U.R.S.S., precum și conectarea la sistemul energetic european, la spațiul aviatic unic.

Chișinăul și Kievul colaborează activ în vederea realizării programelor comune de cooperare, propuse de Bruxelles. Întru confirmarea acestui lucru vine un document foarte important, care a fost semnat în iulie anul trecut între Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și care determină coordonarea în comun a eforturilor depuse de Kiev și Chișinău în această direcție și Memorandumul de colaborare în sfera integrării europene.

– Ce fel de încărcătură credeți că poartă la această etapă relațiile dintre țările noastre? Despre relația cu anumite state, în anumite contexte, în Moldova circulă diferite calificative: parteneriat strategic, relații apropiate, relații pragmatice etc…

– După cum am menționat deja, Ucraina și Republica Moldova au foarte multe lucruri în comun. În primul rând, noi suntem vecini, iar aceasta înseamnă că ne leagă moștenirea istorică și culturală. Țările noastre sunt de aceeași vârstă, chiar și Ziua Independenței o marcăm, practic, concomitent și la sfârșitul lunii august. Noi avem aceeași prioritate de politică externă comună și integrarea europeană. Pornind de la toate acestea, noi facem ne străduim să edificăm relații de bună vecinătate, apropiate, după cum ați subliniat D-voastră, bazate pe colaborarea pragmatică și reciproc avantajoasă.

În opinia mea, relațiile bilaterale actuale moldo-ucrainene le-am putea numi, de facto, strategice. Sunt convins că, urmare a eforturilor comune, noi vom reuși să realizăm toate sarcinile cele mai importante care stau în fața țărilor noastre, pentru ca atât cetățenii Ucrainei, cât și ai Republicii Moldova să se simtă o parte inalienabilă a comunității europene.

Irina Ursu, Info-Prim Neo

Notă Info-Prim Neo: Scopul ciclului de materiale la rubrica „Independenți de 21 de ani. Despre noi, ex-sovieticii”, în care înserăm interviuri cu reprezentanți ai statelor ex-sovietice este să identificăm mai clar locul Republicii Moldova în mișcarea ei înainte, pe fundalul experienței statelor care au avut aproximativ aceeași linie de start, dar și să stabilim starea relațiilor dintre țările și popoarele noastre în această perioadă.