8 state din UE au semnat pentru promovarea regimului liberalizat de vize cu Moldova. Info-Prim Neo. 15.10.2012.

102

România prezintă, luni, 15 octombrie, la Luxemburg, la reuniunea miniștrilor europeni de externe, o scrisoare de sprijin pentru avansarea Republicii Moldova în dialogul cu UE privind liberalizarea vizelor. Scrisoarea, inițiată de statul vecin, a fost semnată de miniștrii de externe din Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Cehia.

Portalul românesc ziare.com informează că documentul, care va fi prezentat de către ministrul de externe român, Titus Corlățean, menționează că Republica Moldova și-a consolidat în 2012 poziția de lider în cadrul Parteneriatului Estic, iar autoritățile de la Chișinău au realizat progrese constante în vederea îndeplinirii aspirațiilor europene.

Scrisoarea face referire la progresele obținute de Republica Moldova atât în negocierile privind Acordul de Asociere cu UE, cât și în ceea ce privește Acordul de Liber Schimb și insistă pe determinarea Chișinăului de a pune în aplicare reformele din Planul de Acțiune pentru liberalizarea vizelor. Progresele Moldovei în această privință au fost deja reflectate în ultimul raport al UE privind Politica de Vecinătate, la Consiliul de Cooperare UE-Republica Moldova, precum și la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic, din luna iulie, se arată în document.

În scrisoare se mai spune că autoritățile de la Chișinău au luat decizii importante și dificile pentru modificarea legislației, unele chiar fără precedent în regiune. În consecință, miniștrii europeni de externe consideră că este important ca UE să dea un semnal clar și să lanseze cea de-a doua fază pentru evaluarea recomandărilor din Planul de Acțiune privind liberalizarea vizelor cu Republica Moldova. Oficialii statelor europene consideră că recunoașterea progreselor incontestabile ale Republicii Moldova va reprezenta un impuls pentru continuarea reformelor țării și va folosi drept un exemplu pentru celelalte țări din Parteneriatul Estic.