Interviu cu Ion Sturza: „Noi suntem un pic mioritici și mai mult cred că balcanici”. Radio Europa Liberă. 11.03.2013.

96

Europa Liberă: Domnule Sturza, declanșarea războiului politic deocamdată nu aduce pace. Factorul extern pe cât de determinant poate fi el în aplanarea acestei crize politice de la Chișinău?

Ion Sturza: „Trăim într-o țară mică și lipsită de resurse și bineînțeles nu putem să ne permitem luxul de a fi o țară închisă. Noi avem nevoie de deschidere economică, de o societate deschisă și avem nevoie să beneficiem de poziția noastră geografică de a fi vecin cu o mare putere economică cum este Uniunea Europeană. Moldova niciodată nu a fost atât de aproape în a soluționa trei probleme fundamentale în relațiile sale cu Uniunea Europeană cum este acum: în domeniul unui Acord de Asociere, în domeniul liberului schimb și în domeniul liberalizării regimului de vize. Lucrurile acestea nu au fost făcute doar de partea moldovenească, trebuie să conștientizăm că a fost un efort mare făcut și de partenerii noștri externi. Ei au depus multe eforturi și au pus la bătaie reputația lor profesională și politică și acum ar fi un mare păcat pentru ei ca acest lucru să fie spulberat de criza politică de la Chișinău. De aceea eu cred că vor fi și sunt presiuni din exterior ca la Chișinău să se stabilizeze situația politică, să fie cât mai rapid posibil instaurat un guvern care să-și reconfirme adeziunea față de ce au făcut guvernele anterioare.”

Europa Liberă: Mesajul partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova e că alegerile parlamentare anticipate ar fi un dezastru. Pe de altă parte doar se insistă pe ideea că democrația costă și alegerile sunt exercițiul cel mai bun, de ce atât de mult sunt îngrijorați cei din exterior de un posibil, eventual scrutin anticipat?

Ion Sturza: „Sunt trei aspecte. Primul este timpul. Pentru că alegerile vor dura și vor amâna foarte multe procese în derulare, deci lucrurile vor întârzia cel puțin cu un an. Doi, nu este evident care vor fi rezultatele acestor alegeri, pentru că sondajele mai puțin oficiale arată o înfrângere zdrobitoare a partidelor care astăzi se află la guvernare. Și al treilea, sincer să vă spun, în discuțiile private cu cei din occident, pentru dânșii este foarte greu de înțeles sursa acestui conflict de la Chișinău, care de fapt nu are la origini nici doctrine, nici orientări, nici principii și valori, cum spunem noi câteodată în bătaie de joc, doar conflictul între orgoliile a două sau trei persoane. Asta-i un lucru care este astăzi de neînțeles pentru occidentali.”

Europa Liberă: Domnule Sturza, și dacă din vest mesajele sunt tot mai multe și directe pentru autoritățile de la Chișinău, cei din est deocamdată tac, au luat apă în gură. Faptul că întârzie să vină vreun mesaj de la Moscova, ar vorbi despre ceva?

Ion Sturza: „Rusia niciodată nu preferă să își expună public punctul de vedere asupra situațiilor, doar în cazuri extreme când ei pe față aderă sau își arată suportul unei părți sau altei. Nu cred eu că astăzi situația din Republica Moldova pe ei îi descurajează, mai degrabă îi încurajează.”

Europa Liberă: Dar dacă ținem cont și de aceste sondaje de opinie care ne arată foarte clar că opțiunile moldovenilor deocamdată ar fi cincizeci la cincizeci. Cincizeci pentru eurointegrare, cincizeci pentru o posibilă integrare euro-asiatică. Credeți că dacă se prelungește criza ar putea aceste simpatii să devină mai pronunțate, în favoarea vectorului pro-est sau pro-vest?

​​Ion Sturza: „Odată cu compromiterea clasei politice, exponentul anumitor viziuni și anumitor doctrine, scade și numărul adepților la o teorie sau alta. Bineînțeles că clasa politică, astăzi, care la Chișinău este la guvernare, sperăm că se va menține la guvernare. A compromis prin comportamentul său ideile integrării europene. Eu mai degrabă aș spune că există nu un euroscepticism. Până la urmă oamenii dacă sunt întrebați, ce vrei tu? în ce țară vrei să trăiești? într-o țară democratică, prosperă, într-o țară cu liber trafic și circulație, într-o țară europeană, oamenii majoritatea o să spună că doresc acest lucru. Însă lucrurile acestea, din păcate, sunt asociate cu comportamentul parțial, sau total compromis al guvernanților de la Chișinău. Și de aceea aici este un element de scepticism. Eu totuși cred că marea majoritate a populației înțelege care este viitorul țării.”

Europa Liberă: Cum ar trebui cetățenii Republicii Moldova să înțeleagă acest mesaj pentru țară, venit din partea Comisarului european pentru extindere și politică europeană de vecinătate, Stefan Fule? El spunea că liderii de la Chișinău trebuie să renunțe la emoții și să pună pe primul loc interesul național pentru a nu pierde ceea ce au realizat…

Ion Sturza: „Noi suntem un pic mioritici și mai mult cred că balcanici. Totdeauna intrigam. Supărarea, emoțiile au ieșit pe prim plan și au umbrit logica și interesul de fapt al statului. Aici cred că o dată cu trecerea timpului, timpul am în vedere în termen scurt, emoțiile se vor așeza, va veni rațiunea. După câte înțeleg eu toate părțile sunt dispuse astăzi să discute, să negocieze. Poate mai puțin Partidul Liberal este gata astăzi al niște compromise.”

Europa Liberă: Tocmai domnul Ghimpu, Mihai Ghimpu, liderul liberalilor se află la Bruxelles.

​​Ion Sturza: „E un lucru bun că merge, pentru că acolo el o să vadă care de fapt este atmosfera și numai să nu supraliciteze, să nu-i pară că chiar cei din exterior îi dau atâta importanță.”

Europa Liberă: Domnul Sturza, acum mai rămâneți la ideea pe care ați anunțat-o anterior că mai degrabă alegeri parlamentare anticipate decât crearea AIE-3?

Ion Sturza: „Îmi revine un element de optimism totuși, optimism legat de AIE-3, dar nu optimism de cum se vor dezvolta lucrurile la Chișinău, pentru că nu este eliminată sursa acestor tensiuni și acestor contradicții, din păcate, și asta pe mine mă îngrijorează. Poate că nu o să ajungem la alegeri, dar nu o să ajungem nici la o pace durabilă va fi o balanță șubredă cu contrapuneri.”

Europa Liberă: Și ce are de câștigat Moldova și cetățenii ei de la asta?

Ion Sturza: „Nimic, cineva și-a satisfăcut un orgoliu și acum caută disperat să vină cu ideea că uite 50 la 50 este o remiză, hai să o începem de la început sau din punctul din care am plecat atunci când am început cu demisia.”

Europa Liberă: Credeți că va veni președintele țării, domnul Timofti, cu o candidatură pentru funcția de premier să o înainteze ?

Ion Sturza: „El va veni atunci când va avea certitudinea că această candidatură va fi votată. El nu va forța în nici un caz nota, este un om cu rațiune și nu cred că se va da emoțiilor sau șantajului, indiferent că va fi șantaj din interior sau din exterior.”