Parteneriatul Estic: deficiențe și provocări în 2015, Info Prim Neo, 13.01.2015.

134

Politica Europeană de Vecinătate (instrumentul de politică externă a UE destinat unui grup de 16 state vecine și inaugurat în 2004) urmează a fi revizuită pe parcursul anului curent. Necesitatea revizuirii este dictată de criza din Ucraina și de necesitatea aplicării unei abordări mai flexibile față de vecinii UE. Cert este că în acest an UE nu planifică să se extindă și nu se știe dacă Republica Moldova va putea depune cererea de aderare la UE. Astfel de opinii au fost exprimate la clubul de presă al Asociației pentru Politică Externă (APE), desfășurat la IPN.

Directorul executiv al APE, Victor Chirilă, a menționat că evoluțiile din regiune au determinat UE să lanseze un proces de revizie a Parteneriatului Estic, din care face parte și Republica Moldova. Victor Chirilă crede că proiectul dat trebuie reactualizat și, din aceste considerente, APE a comandat o analiză a expertului Corneliu Ciurea.

La rândul său, Corneliu Ciurea a specificat că nimeni nu cunoaște cum exact ar putea fi revizuit Parteneriatul Estic. Una dintre problemele pe care le vede expertul este ignorarea factorului geo-politic. Criza din Ucraina a demonstrat că proiectul are și consecințe neanticipate. Corneliu Ciurea consideră că o altă problemă este insuficiența diferențieirii dintre statele incluse în Parteneriatul Estic și a menționat că acum se observă cum UE tinde mai degrabă să stabilească relații bilaterale decât să aplice o politică unitară. Lipsa acestei politici unitare tot este văzută ca o problemă de către Corneliu Ciurea, dar și birocratizarea excesivă a proceselor.

Expertul a adăugat că, până nu demult autoritățile menționau că în 2015 va fi depusă o cerere de aderare la Uniunea Europeană. Însă, de la o vreme, aceste declarații sunt estompate. Corneliu Ciurea crede că UE nu este gata să-și extindă granițele, iar depunerea unei cereri ar putea fi negociată. UE, în același timp, nu poate nici accepta, dar nici refuza o cerere din partea Moldovei, și autoritățile ar putea să se folosească de acest lucru provocând Uniunea Europeană să ofere în schimb o listă de criterii care ar trebui îndeplinite pentru ca țara să fie eligibilă pentru aderare.

Corneliu Ciurea a adăugat că autoritățile intenționează la Summitul de la Riga, din luna mai anul curent, să obțină o declarație de la UE prin care să se recunoască dreptul statelor din Parteneriatul Estic de a se asocia și integra politic cu UE. Însă, spune expertul, și obținerea acestei declarații este nesigură. „Aceste 2 intenții sunt cruciale pentru anul 2015 și nu avem siguranța că vor fi obținute”, a subliniat Corneliu Ciurea.

Clubul de Presă a fost organizat de APE cu sprijinul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.