Moldova a eșuat în politica de apropiere a regiunii transnistrene. Radio Europa Liberă. 30.04.2015.

143

Experții Asociației pentru Politică Externă spun că reglementarea conflictului transnistrean a intrat în impas. Printre concluziile studiului prezentat astăzi se numără că politica pașilor mici lansată în 2011 a eșuat și că negocierile în formatul 5+2 au avut un caracter mai degrabă tehnic, fără a se ajunge la discuții cu privire la statutul politic și problemele de securitate. O relatare despre factorii care în opinia autorilor împiedică relansarea reglementării transnistrene.

Cum probează experții starea de impas în care ar fi ajuns, după cum afirmă ei, negocierile dintre Chișinău și Tiraspol? Politica pașilor mici nu a generat râvnitul spațiu de compromis între cele două părți. Administrația de la Tiraspol promovează în continuare, fără alternativă, ideea de recunoaștere a regiunii ca stat independent, iar Chișinăul optează pentru un statut juridic special, după modelul Autonomiei Găgăuze, constată Victor Chirilă, directorul Asociației pentru Politică Externă.

Pe fundalul lipsei unor concesii la nivel politic între cele două maluri ale Nistrului, Chișinăului nu i-a reușit să prezinte o alternativă în care să se încreadă cetățenii din regiunea transnistreană. Victor Chirilă invocă datele unei recente cercetări sociologice realizate în stânga Nistrului, care arată că majoritatea populației locale dorește recunoașterea independenței regiunii sau încorporarea acesteia în Federația Rusă:

„În ciuda eforturilor de a valorifica ideea de integrare europeană pentru a transforma Republica Moldova într-un model de atracție pentru malul stâng al Nistrului, Moldova a eșuat acest lucru. Și în ultimele luni, în special după ultimele alegeri parlamentare, acest lucru este din ce în ce mai evident. Democrația Republicii Moldova este fragilă și în multe privințe nefuncțională. Situația economică s-a înrăutățit extrem de mult pentru a fi atractivă pentru cetățenii noștri din regiunea transnistreană. De asemenea, corupția este sistemică și endemică.”

Același studiu relevă faptul că nu există o poziție unită la nivelul clasei politice de la Chișinău, lucru care adâncește deopotrivă și discrepanța la nivel de geopolitică între cele două maluri.

Victor Chirilă
Prin urmare, susține Victor Chirilă, și angajamentele enunțate de politicienii din arcul guvernamental cu privire la reintegrarea regiunii transnistrene sunt îndoielnice:

„Comisia guvernamentală pentru reintegrarea țării coordonează o politică de reintegrare practic inexistentă, nu există o politică. Viceprim-ministrul pentru reintegrare nu dispune de pârghii, în opinia noastră necesare pentru realizarea politicilor de reintegrare. Ministerele de resort nu au dezvoltate planuri de reintegrare sectoriale, majoritatea lor nu cunosc realitățile practice din regiunea transnistreană. Biroul pentru reintegrare, care trebuie să coordoneze această politică de reintegrare are insuficientă expertiză pentru elaborarea strategiilor, politicilor, planurilor și mecanismelor de reglementare și reintegrare a țării.”

Andrei Safonov
Pentru a mișca din loc carul, problema transnistreană ar trebui abordată sub aspectul economic, separând culoarul politic, susține analistul politic de la Tiraspol, Andrei Safonov, căruia i-am solicitat o părere. El spune că pe plan economic ar mai fi rezerve de compromis, de exemplu în cazul transportării mărfurilor accizabile.

De cealaltă parte, referindu-se la procesul politic de soluționare a conflictului, analistul susține că rămân în vigoare aceleași provocări:

„Actualmente nu este clar în bază la ce și despre ce fel de model de reglementare poate fi vorba. Dacă e să vorbim despre scoaterea trupelor rusești din regiune și schimbarea actualei misiuni de pacificatori, atunci este clar că Tiraspolul nu va accepta acest lucru. Pe de altă parte, se pare că Chișinăul nu vrea să renunțe la această cerință. Cred că deocamdată ambele părți vor lua o pauză, în așteptarea situației când ceilalți vor ceda și când se va putea discuta de pe o altă poziție.”

De asemenea, remarcă Andrei Safonov, Tiraspolul nu va accepta niciodată să se asocieze cu Uniunea Europeană, pentru că acest lucru presupune renunțarea la ideea de integrare în Uniunea Vamală.

Experții Asociației de Politică Externă recomandă însă autorităților să negocieze o soluție mutual acceptabilă pentru aplicarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, parte a Acordului de Asociere cu UE.

De la reluarea negocierilor, deocamdată în formatul 1+1, negociatorii au convenit doar că Tiraspolul și Chișinăul își vor recunoaște reciproc asigurările auto.