Moldova și noua politică europeană de vecinătate.Radio Europa Libera. 07.12.2015.

154

Noua politică europeană de vecinătate se bazează pe o „diferențiere” mai accentuată a statelor partenere funcție de aspirațiile și ambițiile probate, dar și de performanțele individuale în realizarea reformelor, spun experții. Noua abordare a UE nu prevede integrarea politică, prin urmare nu aduce nimic nou pentru țările asociate care aspiră să devină membri ai UE, și anume Moldova, Ucraina și Georgia. Aceste state sunt îndemnate insistent să realizeze reforme. Directorul executiv al Asociației pentru politică externă, Victor Chirilă, observă o schimbare de ton: UE dă de înțeles că nu va face mai mult decât vor statele din politica de vecinătate, inclusiv din Parteneriatul Estic:

„Existența unui acord de asociere și de liber schimb nu garantează că UE va fi la fel de angajată și politic, și financiar. Republica Moldova trebuie să dea dovadă că dorește într-adevăr să implementeze prevederile acordului de asociere, implicit a celui de liber schimb. Chiar și cu acest acord UE ar putea să aibă o abordare flexibilă față de Moldova în sensul că va face exact cât Moldova poate să realizeze și să ducă la bun sfârșit. Dacă cu adevărat dorim să accelerăm procesul de apropiere de UE, de integrare economică care ar putea deschide ușile și pentru integrare politică în viitor, este nevoie de mobilizarea clasei politice.”

UE este determinată să extindă ariile de interacțiune cu Moldova, inclusiv în domeniul securității, spune Victor Chirilă:

„Vedem că UE a depășit reticențele anterioare cu privire la cooperarea în domeniul securității și de apărare. Este o schimbare calitativă și pentru UE, dar și pentru regiune. UE are destulă experiență pentru a ne ajuta să ne consolidăm securitatea internă și externă. Un dialog în acest domeniu este extrem de necesar. Dar e la fel de necesar să avem în față o agendă clară ce dorim să realizăm în acest sens or deocamdată nu există o claritate la nivelul guvernării.”

Principalul element al noii politici europene de vecinătate o constituie, la părerea lui Victor Chirilă, consolidarea securității și stabilității social-economice a celor 16 vecini din sud și din est. Se va pune un nou accent pe intensificarea cooperării cu țările partenere în sectorul securității, în special în domeniul politicilor de prevenire a conflictelor, de luptă împotriva terorismului și de combatere a radicalizării. Se va ține cont întâi de toate de aspirațiile și de necesitățile fiecărui stat partener.

UE nu renunță la principiul „mai mult pentru mai mult”, prin care recompensa partenerii pentru realizarea reformelor pro-democratice, dar intenționează să „flexibilizeze” instrumentele de finanțare existente, spun experții.

Până în 2020 instrumentul european de vecinătate pune la dispoziție peste 15 miliarde de euro, dintre care 746 de milioane de euro pentru Republica Moldova. 30 la sută din această asistență fiind destinate pentru agricultură și dezvoltare rurală, a menționat Victor Chirilă:

„Pentru a maximaliza această asistență financiară Moldova ar trebui să dea dovadă de rezultate vizibile în domeniul reformelor, mai ales în domeniul justiției și luptei cu corupția. Dacă rezultatele se vor lăsa așteptate cu siguranță nici cei 746 de milioane nu vor ajunge în Moldova. Suma respectivă este strict dependentă de progresele pe care le vom realiza în următorii ani la capitolul implementarea agendei de asociere.”

Director de programe în cadrul Asociației pentru politică externă Victoria Bucătaru notează că UE intenționează să dezvolte parteneriate intersectoriale pentru a sprijini creșterea economică a statelor din vecinătate. De o importanță majoră este implicarea autorităților locale în procesul de reforme, precum și crearea unor legături mai strânse între domeniu public și privat, spune experta:

Sursa. Radio Europa Libera: http://www.europalibera.org/content/article/27412539.html