Conferința internațională „Reglementarea transnistreană – încotro?” Panel nr. II: Pirkka TAPIOLA, Ambassador, Head of the EU Delegation to the Republic of Moldova

99

Pirkka TAPIOLA, Ambassador, Head of the EU Delegation to the Republic of Moldova

PANEL II. Small steps policy of the Transnistrian Settlement: a policy breakthrough or another dead end?

Am sentimentul de deja-vu – aceleași discuții din nou și din nou, cel puțin în ultimii 10 ani.

Susțin strategia pașilor mici, pentru că nu cred în „afacerile geopolitice” de succes – de fiecare dată nu a funcționat, de fiecare dată oamenii pierd.

Blocurile de soluționare a unui conflict trebuie să existe pe teren înainte ca ele să poată să existe în formatul de negocieri. Și în paralel trebuie să existe și formatul de negocieri, ca să formalizeze aceste înțelegeri.

Pașii mici trebuiau să fie pași către consolidarea suveranității Republicii Moldova.

Viziunea Uniunii Europene ține de întrebarea: Avem o problemă, dar cum o soluționăm? Și avem nevoie de compromisuri, nu concesii.

Din punct de vedere juridic conflictul nu trebuie să existe, dar la modul real, la negocieri oamenii nu vor să se asculte, vin cu acuzații reciproce.

Dacă ne uităm la situația internațională de după anexarea Crimeii și mișcările separatiste susținute din afară, asta trebuie să ne mobilizeze să ne gândim cum găsim soluții și poduri, trebuie să avem discuții referitore la cum să discutăm cu cetățenii, care sunt interesele reale ale Chişinăului? Și atunci când facem acest exercițiu, probabil că veți găsi punctele în care să doferi ceva, să asculți persoana cu care stai de vorbă și să nu etichetezi.

Trebuie să găsim modalitatea de a ieși din această problemă. Sunt și alte conflicte care au fost mult mai dureroase, cu pierderi de multe vieți omenești, dar totuși s-a construit o realitate nouă.

Ce își dorește Chişinăul? Status-quo-ul nu este o soluție. Și viziunea de soluționare este cu adevărat necesară, dar fără pași intermediari nu vom avea o finalitate. Tactica struțului nu soluționează problemele. Trebuie să avem reziliența de a ne asculta unii pe alții.