Conferință de Presă: Republica Moldova și Ucraina au nevoie de o abordare comună în mai multe aspecte, APE

183

Unul dintre elementele care unește Republica Moldova și Ucraina este Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, semnat de către ambele state. În aceste condiții, cele două state ar putea crea o strategie comună atât pentru a se dezvolta pe intern, cât și pentru a contribui la dezvoltarea regiunii. Sugestia a fost făcută în cadrul unui club de presă de către directoarea executivă a Asociației pentru Politică Externă, Victoria Bucătaru, transmite IPN.

„Probabil, atât Uniunea Europeană, cât și alți parteneri de dezvoltare, precum partenerii euroatlantici, dar chiar și aceeași Federație Rusă, ar privi cu alți ochi regiunea estică în cazul în care ar putea să existe o abordare comună față de anumite aspecte, fie că este vorba despre cele politice, fie că este vorba despre cele economice. Regiunea are un potențial de dezvoltare, dar este nevoie ca și autoritățile ambelor state să înțeleagă acest lucru și să putem valorifica aceste oportunități”, a spus Victoria Bucătaru.

În opinia sa, Ucraina, în calitate de mediator al procesului de negocieri în formatul 5+2, are un aport important în soluționarea conflictului transnistrean. Poate fi un partener de încredere, care înțelege situația, ținând cont și de criza cu care se confruntă din 2014.

Natalia Stercul, director de programe APE, a menționat că este extrem de important să fie păstrată simetria acțiunilor planificate de către Republica Moldova și Ucraina. Este necesar de a utiliza experiența acumulată în cooperarea cu structurile europene pentru a aprofunda relațiile moldo-ucrainene și a întări platforma de cooperare bilaterală. Natalia Stercul a mai spus că ambele state trebuie să facă uz de asistența europeană și de bunele practici, inclusiv prin intermediul Misiunii EUBAM.

Clubul de presă este susținut financiar de Foundation Open Society Institute.