Pe data de 5 aprilie a avut loc închierea oficială a proiectului „Școala pentru Securitate și Reziliență”, realizat de către Asociația pentru Politica Externă (APE) în cadrul NATO Public Diplomacy Program. La ceremonia de închierea invitații speciali au subliniat importanța organizării unor astfel de școli, cu accent pe teme de actualitate precum Securitatea și Reziliența.

Avem onoarea de a anunța că am ajuns la finalul acestei importante etape de formare și dezvoltare în domeniul securității și rezilienței. În acest context, avem plăcerea să avem alături de noi personalități remarcabile:

Domnul Valeriu Mija, Secretar de Stat în domeniul politicii de apărare, care adresează felicitări și aprecieri pentru parcursul și rezultatele obținute de participanți.

– Doamna Simona Spinaru, Political Officer în cadrul Biroului de Legătură al NATO, subliniind importanța colaborării cu organizații precum Școala de Securitate și Reziliență.

– Domnul Ivan Țurcan, reprezentant al Biroului Politic de Reintegrare, exprimând încurajarea și sprijinul pentru inițiativele de acest gen.

De asemenea, dorim să transmitem un călduros cuvânt de bun venit mentorilor noștri dedicați:

Din partea Asociației pentru Politică Externă, organizația care implementează proiectul, un cuvânt de salut a fost adresat de către directoarea executivă a organizației, doamna Natalia Stercul. Doamna Stercul a subliniat importanța studiilor în domeniul securității în condițiile actuale cu scopul impulsionarii studiilor și cunoștințelor cu privire la fenomenele, provocările, riscurile și vulnerabilitățile inerente segmentului de securitate națională. Ea a menționat că participantele a avut posibilitatea nu doar să-și dezvolte abilitățile profesionale, ci și extinde cunoștințe despre măsuri și strategii de contracarare a riscurilor de securitate, precum și cultura securității.

Domnul Ion Tâbirta, Director Executiv al Centrului de Informare și Documentare privind NATO în Republica Moldova, care a contribuit activ la formarea și dezvoltarea participanților.

Domnul Vitalie Guțu, jurnalist și fondator al Zona de Securitate.md, precum și președintele A.O. Academia de Creație și Inovații, care a susținut și încurajat spiritul inovator al participanților.

Doamna Viorica Țicu, mentor al Institutului European de Studii Politice din Moldova (IESPM), oferind îndrumare și expertiză în procesul de învățare.

În încheiere, subliniem importanța cooperării și susținerii oferite de NATO Liaison Office și ne reamintim de longevitatea și relevanța organizației NATO în asigurarea securității și stabilității la nivel global.

Cu recunoștință și speranță într-un viitor mai sigur și mai rezilient, mulțumim tuturor celor implicați în această frumoasă călătorie de învățare și colaborare

Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului “Școala de Securitate și Reziliență” implementat de către Asociația pentru Politica Externă (APE) și finanțat de către Divizia de Dipolomație Publică a NATO.