Relațiile tensionate Uniunea Europeană – Federația Rusă și impactul asupra Moldovei. Dezbatere IPN

375

”Republica Moldova este o țară mică, ușor influențabilă de relațiile sale cu lumea din afară, în special cu partenerii mai importanți, cărora li se mai spune „parteneri de dezvoltare” sau „parteneri strategici”. În mod firesc, Moldova depinde mult și de relațiile dintre acești parteneri. Cum și dacă deteriorarea relațiilor dintre acești parteneri, ca în cazul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă, afectează relațiile Republicii Moldova, au discutat invitații dezbaterii publice: „Relațiile tensionate Uniunea Europeană – Federația Rusă și impactul asupra Republicii Moldova”, organizate de Agenția de presă IPN.

Victor Chirilă, director executiv la Asociația pentru Politica Externă, este de părere că cetățenii din diasporă, sunt în egală măsură îngrijorați de tensionarea relațiilor dintre UE și Rusia pentru că își dau seama că impactul asupra economiei, securității Republicii Moldova va fi unul negativ. De aceea, ei în egală măsură sunt interesați ca relațiile dintre acești doi actori importanți pentru Republica Moldova să fie stabile, previzibile, așa ca Republica Moldova să se poată dezvolta pe ambele dimensiuni: estice și vestice.

În opinia sa, tensionarea relațiilor dintre UE și Rusia nu sunt recente. „Ele nu au început odată cu anexarea Crimeii și agresarea Ucrainei de către Rusia, ocupând anumite teritorii. Tensionarea relațiilor a început în momentul în care a devenit clar că Republica Moldova, Georgia, Ucraina vor semna acordurile de asociere cu Uniunea Europeană. Acorduri care sunt destul de importante pentru aceste țări, pentru dezvoltarea economică, socială și politică a acestor țări. Dar pentru Rusia aceste acorduri au fost văzute ca o ingerință a UE în spațiul său de influență, din așa-zisa vecinătate apropiată. Valorile pe care le promovează UE prin intermediul acestor acorduri, sunt în contradicție cu viziunea geopolitică a Federației Ruse. Mai mult decât atât, aceste acorduri creează un spațiu de valori diferit de cel pe care Federația Rusă și regimul lui Vladimir Putin în general ar dori să-l creeze atât în Rusia, cât și în vecinătatea apropiată”, a spus Victor Chirilă.

„De aceea tensionarea relațiilor s-a început în 2012-2013 și a culminat cu anexarea Crimeii, care a fost executată de Rusia, pentru a preveni ancorarea Ucrainei și a spațiului post-sovietic la spațiul euro-atlantic. Nu crede că Rusiei i-a reușit acest lucru, pentru că Ucraina este pro-europeană, conștiința ucraineană s-a dezvoltat mult, relațiile UE-Ucraina s-au dezvoltat. De aceea Rusia se vede dezavantajată. Pentru a preveni extinderea spațiului european, Rusia are un instrument eficient și anume utilizarea forței militare așa cum a făcut-o în Crimeea”, a opinat directorul executiv APE.”

Articol complet pe site-ul IPN: https://cutt.ly/UkNXW3e