Republica Moldova trebuie să adere la UE, cîndva, cumva… Comentariu de Igor Boțan. E-Journal.md.

103

a. Repere reactualizate pentru integrarea europeană

La 25 iulie 2008 Președintele Vladimir Voronin a prezidat ședința Comisiei naționale pentru integrare europeană. După toate aparențele, ședința a fost preconizată expirării la 1 iulie a termenului Acordului din 28.11.94 de Parteneriat și Cooperare (APC) dintre Comunitățile Europene și Statelor lor membre, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte. Luînd în considerație că în cadrul Reuniunii Consiliului de Cooperare Republica Moldova și Uniunea Europeana din 27 mai 2008 a fost anunțată lansarea începînd cu luna iulie a.c. a procesului de reflecții referitor la viitorul document de colaborare ce urmează a fi semnat între UE și Republica Moldova, era necesar a stabili reperele de bază pentru acesta. În acest sens, Președintele Voronin a subliniat cîteva lucruri principiale:

Republica Moldova trebuie să stipuleze clar în noul acord cu Uniunea Europeană perspectiva calității sale de membru al UE;

Autoritățile moldave nu intenționează să insiste asupra stabilirii termenelor de aderare, însăși perspectiva aderării trebuind "sa servească drept stimulent pentru transformări calitative și de durata in relațiile noastre cu UE";

prioritate mai realistă în relațiile Republicii Moldova cu UE este obținerea graduală a celor "patru libertăți", în primul rînd a regimului de comerț liber și a unui regim de liberalizare a vizelor;

Republica Moldova a ales calea integrării europene, care nu prevede aderarea la NATO, pledînd în favoarea neutralității precum: Suedia, Irlanda, Ciprul, Malta, Austria.

Stabilind aceste repere, Președintele Voronin a dat dovadă de consecvență, dar mai ales de precauțiune, practic, împăcînd-i pe poți. Astfel, 70și75% din cetățenii moldoveni care conform sondajelor de opinie doresc integrarea europeană, pot fi liniștiți: cursul strategic al Republicii Moldova rămîne stabil și neschimbat și spre integrarea în UE. Și aceasta e bine pentru rating-ul partidului de guvernămînt. Rusia, partenerul strategic al Republicii Moldova, nu are motive să inventeze noi modalități de presing asupra aliatului care nu intenționează să adere la NATO. Și aceasta e bine pentru rating-ul partidului de guvernămînt. Și euroscepticii din Moldova și de peste hotarele acesteia pot fi liniștiți: planificarea lucrurilor fără stabilirea termenelor lasă loc pentru speranțe că aceste lucruri nu se vor produce niciodată.

Și aceasta, cel puțin, nu pune în pericol rating-ul partidului de guvernămînt. În sfîrșit, UE poate fi satisfăcută că eventual ar putea avea la hotare un vecin relativ împăcat, pentru care perspectiva aderării cîndva la comunitate ar fi un "stimulent pentru transformări calitative". Și aceasta, de asemenea, nu pune în pericol rating-ul partidului de guvernămînt. Opoziția moldovenească poate doar învăța de la partidul de guvernămînt cum se poate face politică fără subminarea rating-ului.

Totuși, înțelepciunea solomonică a Președintelui Voronin, atunci cînd afirmă că "Moldova nu are nici un temei sa fie mai modestă" decît Ucraina, care insistă că noul său acord cu UE să fie un "acord de asociere", este oarecum ruptă de realități, existînd circumstanțe care arată că Republica Moldova trebuie totuși să fie mai "modestă" decît Ucraina. În primul rînd, autoritățile ucrainene sînt determinate să-și aducă țara în NATO pentru a avansa rapid spre standardele UE, dar și pentru a-i asigura securitatea, motiv pentru care și-a atras mînia Rusiei, ce a declanșat un război propagandistic fără precedent împotriva Ucrainei, amenințînd-o cu dezintegrarea. În al doilea rînd, ambițiile Ucrainei sînt proporționale importanței sale pentru securitatea regională, chiar și în privința reglementării transnistrene. Determinarea Ucrainei de a se integra în structurile Euro-atlantice și importanța ei pentru securitatea regională sînt atît de diferite de cele ale Republicii Moldova, încît ultimei chiar i-ar sta bine să fie mai modestă cînd își etalează pretențiile de a fi tratată pe picior de egalitate, mai cu seamă că întreprinde acțiuni ce subminează GUAM, în care Ucraina are calitatea de lider. În al treilea rînd, succesele Ucrainei în implementarea Planului de Acțiuni sînt estimate de UE mai înalt decît cele ale Republicii Moldova. În pofida dezamăgirilor provocate de lipsa unei majorități stabile în legislativul ucrainean, de calitatea clasei politice ucrainene, în general, procesele democratice din această țară sînt mai avansate decît cele din Republica Moldova. Mai jos vom aduce exemple care infirmă faptul că existența unei majorități unicromatice și stabile în Parlamentul Republicii Moldova ar asigura o calitate înaltă a legislației. În plus, în cazul Ucrainei, UE nu condiționează avansarea relațiilor bilaterale cu organizarea alegerilor libere și corecte.

b. Prăbușirea mitului despre calitatea legislației din Republica Moldova

Gradul de avansare a relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană este condiționat de desfășurarea alegerilor parlamentare din primăvara anului 2009 în conformitate cu standardele de rigoare. Pregătirile pentru alegerile parlamentare au început deja și, ca de obicei, au scos în prim plan vulnerabilitățile democrației moldovenești. Numai în luna curentă s-au produs cîteva evenimente ce anunță o posibilă destabilizare a situației politice din Republica Moldova: criza din consiliul municipiul Chișinău; criza din Adunarea Populară a autonomiei găgăuze; creșterea potențialului protestatar al pensionarilor și deținătorilor de patente, etc. Evenimentele menționate, deopotrivă cu multe altele, pot avea impact semnificativ asupra polarizării opiniei publice pe diverse criterii, deci și asupra opțiunilor electorale ale cetățenilor, a procesului electoral per ansamblu.

Deși nu se poate nega faptul că implementarea Planului de Acțiuni UE și Republica Moldova (PAUERM) a contribuit la îmbunătățirea cadrului legislativ în diverse domenii, n-ar fi o exagerare să se afirme că esența conflictelor evidențiate mai sus a demolat mitul potrivit căruia, îmbunătățirea a fost esențială, existînd doar deficit de aplicare adecvată a legislației. Conflictul, legat de modalitatea demiterii la 6 iunie 2008 a președintelui consiliului municipal Chișinău este o consecință directă a lipsei noii Legi privind statutul municipiului Chișinău. Necesitatea adoptării unei astfel de legi este prevăzută expres de Legea privind administrația publică locală, constituie un angajament al Republicii Moldova față de Consiliul Europei și a fost inclusă într-un act de planificare despre care spicherul Parlamentului a raportat că este îndeplinit întocmai[1].

Conflictul legat de alegerea președintelui Adunării Populare a Găgăuziei este în linii mari similar cu cel din consiliul municipal Chișinău, în sensul că din cauza lipsei unor prevederi exprese și clare, în ambele cazuri, forurile deliberative s-au pomenit cu cîte doi președinți, contribuind la escaladarea unor conflicte periculoase pentru stabilitatea politică. Este adevărat că lacunele din legislația autonomiei găgăuze țin de o temă foarte specială, totuși, nu se poate trece cu vederea faptul că Parlamentul Republicii Moldova a avut un program special de ajutorare a Adunării Populare, de armonizare a normelor și de împărtășire a bunelor practici. După toate aparențele, legislativul de la Chișinău nu și-a onorat obligațiile în totalitate. Cele două exemple doar subliniază că unul din pilonii de baza al democrațiilor moderne și autonomia locală, este foarte șubred.

În aceeași ordine de idei, inițiativa Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) de modificare a Constituției prin referendum a pus în evidență faptul că cetățenii moldoveni, practic, nu pot exercitarea democrația directă, adică nu pot iniția un referendum. Acest lucru este imposibil fiindcă Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nu permite, practic, satisfacerea prevederilor articolului 141 din Constituție. Discrepanța dintre spiritul și litera normei este atît de largă, încît e dificil să-ți dai seama dacă e vorba despre ignorarea cu bună știință de către legislatorii moldoveni a acestui lucru. Articolul constituțional în cauză prevede că "revizuirea Constituției poate fi inițiata de: un număr de cel puțin 200000 de cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot. Cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provină din cel puțin jumătate din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar in fiecare din ele trebuie sa fie înregistrate cel puțin 20000 de semnături în spijinul acestei inițiative…". Astfel, se impune, de fapt, o structură teritorial-administrativă cu un număr de unități ce poate varia în apropierea unui număr fix. În 2000, cînd a fost modificat articolul respectiv din Constituție, în Republica Moldova existau 12 unități administrative de nivelul doi. De aceea, prevederile constituționale erau în limitele logicii conform căreia, norma minimă, aproximativă, de semnături necesare pentru inițierea unui referendum este de 10% din numărul total de alegători, atît în ansamblu pe țară (în Republica Moldova sînt înregistrați ~ 2,4 milioane alegători), cît și pe unitate administrativ-teritorială.

După reorganizarea administrativ-teritorială din 2003, numărul unităților teritoriale s-a ridicat pînă la 32. Evident, obligativitatea colectării a cîte cel puțin 20 mii de semnături în cel puțin jumătate din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul doi (raioane) a devenit un nonsens. Pentru claritate: în cele 30 de raioane (cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți unde locuiesc aproximativ 1/3 din cetățenii Republicii Moldova) numărul mediu de cetățeni cu drept de vot fiind de 60 mii. A colecta 20 mii de semnături, ceea ce reprezintă aproximativ 1/3 din numărul cetățenilor cu drept de vot din raioane, în condițiile în care se știe că o altă 1/3 din cetățeni sînt plecați la munci peste hotare, înseamnă că trebuie colectate, de fapt, semnăturile de susținere a 1/2 din rezidenți în cel puțin 15 raioane, ceea ce este practic imposibil și ar constitui un referendum popular în sine, pe bază de subscripție.

Exemple ca cele de mai sus sînt multe, relevînd probleme și din alte domenii. Cel mai recent se referă la modul în care au cooperat legiuitorii moldoveni cu editorii de carte în cadrul elaborării modificărilor la Legea cu privire la activitatea editorială. După consultări, editorii au avut surpriza să descopere că proiectul votat în prima lectură a ignorat propunerile acestora, promovînd clauze care impun, de fapt, cenzura și discriminarea editorilor privați în fața celor de stat.

c. Concluzii

Ținînd cont de faptul că tot soiul de conflicte, în afară de cele menționate mai sus, pot genera proteste, iar poliția nereformată pe parcursul termenului de implementare a PAUERM continuă cu înverșunare să compromită aplicarea recent adoptatei Legi "euroconforme" a întrunirilor, se poate concluziona că riscul destabilizării politice va fi în continuă creștere pînă la alegerile din 2009. De fapt, instituția poliției este adevăratul "călcîi al lui Ahile" în relațiile Republicii Moldova cu UE. Exact la o lună de la expirarea PAUERM și la trei luni pînă la expirarea APC monitorii procesului de integrare europeană a Republicii Moldova au trebuit să-și amintească de articolul 76 din APC referitor la cooperarea părților în combaterea traficului de droguri. Reținerea întîmplătoare a transportatorilor a 200 kg de heroină prin teritoriul Republicii Moldova a generat diverse speculații, mai cu seamă că tocmai unii polițiști sînt bănuiți de asigurarea traficului. Investigațiile ar trebui să arate cît de sus-puși erau polițiștii respectivi sau dacă e vorba doar de niște țapi ispășitori. În general și forul legislativ ar trebui să se implice în crearea cadrului legislativ pentru reformarea poliției, Legea în vigoare cu privire la poliție datînd cu anul 1990 !

În sensul celor afirmate mai sus, este evident că Președintele Parlamentului ar trebui să facă parte și el din Comisia națională pentru integrare europeană și nu este clar de ce nu mai face parte din respectiva Comisie. Este vorba despre o estimare înaltă sau de una proastă a activității Parlamentului? Întrebarea se ivește fiindcă, pe de o parte, inițial, se afirma că cele mai importante succese în implementarea PAUERM au fost realizate prin adoptarea unui șir important de legi euroconforme, iar acum vedem că lacune în legislația moldovenească persistă cu duiumul.

Implicarea organelor centrale în soluționarea cît mai rapidă a conflictelor menționate este necesară din varii motive. Conflictul din Găgăuzia și cel legat de imposibilitatea practică de a organiza referendumuri în Republica Moldova dă apă la moara separatiștilor transnistreni, care speculează teza că opțiunea obținerii unui statut de autonomie în cadrul unei Moldove reunite este compromisă de exemplu Găgăuziei. Al doilea motiv pentru speculații este că în Transnistria au fost organizate deja vreo 10 referendumuri în diverse probleme, iar în Moldova este imposibilă însăși inițierea referendumurilor, nici vorbă despre desfășurarea acestora.

În condițiile existenței unui consens al principalelor partide politice în privința integrării europene, principalul subiect al disputelor ar trebui să-l reprezinte clarificarea – care din ele poate promova mai lesne integrarea europeană în mod consecvent, etapizat și în termene mai restrînse. Evident, în procesul de integrare europeană sînt lucruri care nu depind de Republica Moldova, însă acțiunile ce depind de efortul clasei politice moldovenești trebuie încadrate în limite temporale. Altfel, promovarea ideii integrării europeane după principiul -cîndva și cumva, riscă mai degrabă să discrediteze ideea respectivă, decît s-o transforme într-un stimulent.

Din toate cele expuse mai sus transpare că Președintele Voronin s-a grăbit să anunțe decorarea unor înalți demnitari pentru contribuții la implementarea PAUERM după ce s-a întors de la Reuniunea Consiliului de cooperare din 27 mai 2008. Și premierul Zinaida Greceanîi a exagerat lucrurile, afirmînd în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru integrare europeana din 25 iunie 2008 precum că "Republica Moldova a obținut progrese notabile la toate cele cinci compartimente ale Planul de priorități pentru integrarea europeana pe anul 2008".

— Igor Botan, Director Executiv, Asociatia pentru Democratie Participativa (ADEPT).

http://www.e-democracy.md/comments/political/200806301/