M-aș fi așteptat personal ca vizita domnului Comănescu să ne apropie de semnarea tratatului politic interstatal și a tratatului de frontieră între România și Republica Moldova. Președintele Voronin și-a exprimat această doleanță chiar în cadrul întrevederii cu domnul Comănescu. Totuși din convorbirile celor doi miniștri de externe nu pare să rezulte că s-a făcut vre-un pas înainte în această problemă. Atât Statele Unite ale Americii cât și Uniunea Europeană au sfătuit Bucureștiul de mai multe ori să semneze cele două tratate. Sunt și eu de părere, personal, cu titlu particular de analist, că semnarea celor două tratate este necesară. Nu pare deloc convingătoare argumentația Bucureștiului, potrivit căruia asemenea tratate sunt chipurile depășite de timp sau nu și-ar avea rostul. Ele își au rostul, mai ales în codițiile în care unele oficialități în frunte chiar cu președintele României adoptă o retorică iredentistă față de Republica Moldova punând sub semnul întrebării caracterul permanent al Republicii Moldova.
România poate juca un rol important în apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, totuși acest lucru deocamdată nu s-a întâmplat. Alte țări din Uniunea Europeană cum ar fi Ungaria, Lituania, Suedia și alte câteva joacă un rol mai important decât România în aducerea Republicii Moldova pe un făgaș European. România a jucat și poate să joace încontinuare un rol important în cadrul NATO. Una dintre puținele acțiuni realmente importante și foarte folositoare ale Bucureștiului în raport cu Republica Moldova a fost cea din anul trecut, când România în cadrul NATO a criticat propuneri ce presupuneau ca NATO să se împace cu promisiuni de retragere a trupelor rusești din Republica Moldova în loc să ceară retragerea acestora. Datorită în bună parte României aceste propuneri din cadrul NATO nu au mai avut urmare.
În cadrul Uniunii Europene s-a format recent un grup de cinci-șase țări, prieteni ai Republicii Moldova, din care, din păcate, România nu face parte. Cred că Bucureștiul a pierdut din credibilitate în dezbaterile interne în cadrul Uniunii Europene deoarece București-ul se concentrează în mod oficial asupra problemei identitare în raporturile dintre România și Republica Moldova. Retorica – e vorba de o retorică, nu de o strategie, numai retorica de tip național-romantic, caracteristic secolului XIX și primei părți a secolului XX – deseori ocupă locul central în relațiile României cu Republica Moldova. Este o abordare greșită, perimată, care nu-și are locul în Europa de astăzi. Nu văd nici un motiv pentru care problematica istorică, lingvistică ș.a.m.d. să ocupe locul central în relațiile României cu Republica Moldova. Bine a spus președintele Băsescu în 2005 cu ocazia primei sale vizite la Chișinău: ”Să lăsăm deoparte filologia și istoria, și să ne concentrăm asupra gazului și electricității”.
Din păcate președinția României n-a dat urmare propriului său sfat din anul 2005 dar nu e deloc prea târziu ca să facă acest lucru. De exemplu Bucureștiul ar putea să furnizeze Republicii Moldova 1 miliard m³ pe an de gaz din producția internă a României. Raportat la proporțiile României această cantitate este realmente modestă. Dar acest 1 miliard m³ pe an ar lichida monopolul Gazprom-ului din Moldova. Iată numai un exemplu. Alt exemplu ar putea fi livrarea de energie electrică Republicii Moldova din contul viitoarei producții ale centralei nucleare de la Cernavodă. Desigur Republica Moldova nu are mijloacele necesare pentru a deveni investitor la Cernavodă, așa cum a propus Bucureștiul. Cred că un tratament preferențial din partea României față de Republica Moldova în problema viitoarei aprovizionări cu electricitate de la Cernavodă ar putea rezolva probleme importante în Republica Moldova.
Sergiu Praporșcic: În cadrul discuțiilor de astăzi Lazăr Comănescu a discutat și problema transnistreană atât cu Andrei Stratan cât și cu președintele Vladimir Voronin. România a asigurat Republica Moldova, în calitatea sa de țară membră a Uniunii Europene de sprijinul acordat Chișinăului în soluționarea acestei probleme. Care ar putea fi rolul României și poate România să influențeze efectiv mersul negocierilor în sluționarea problemei transnistrene?
Vladimir Socor:Nu poate să influențeze mersul negocierilor. Aici România are intențiile cele mai bune, este un sprijinitor consecvent și demn de nădejde al Republicii Moldova în această privință, dar România nu face parte din formatul negocierilor 5+2. Din păcate România s-a autoexclus din primul format de negocieri, așa-numitul format cvadripartit înființat în anul 1992. România s-a lăsat foarte ușor convinsă de Rusia în 1992 să iasă din acest format și de atunci nu a mai intrat în niciun format internațional de negocieri. Dar cum spuneam adineauri, România are de jucat un rol important în cadrul NATO. Cum aminteam adineauri România, în toamna anului 2007 a reușit să respingă unele propuneri din cadrul NATO care s-ar fi mulțumit cu o promisiune de retragere a trupelor ruse din Republica Moldova în locul retragerii de fapt. România a jucat un rol deosebit de important zădărnicind aceste propuneri în cadrul NATO anul trecut. Deci acolo poate România să joace un rol important cu toate că și neținând seama de faptul că Republica Moldova nu-și propune să devină membră a NATO și ține la statutul său de neutralitate. (Transcriere APE).
— Vladimir Socor, Senior Fellow, Fundatia Jamestown (www.jamestown.org).
