Kalman Mizsei: „Doar în formatul 5+2 pot fi elaborate înțelegeri care să fie legitime și viabile”. Comunicat de Presă APE.

125

În legatără cu interpretările ale unor medii de informare a declarațiilor Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, Kalman Mizsei, făcute în cadrul unei discuții cu un grup de jurnaliști din Chișinău și Tiraspol cu priljul paricipării la programul „Dialoguri Transnistrene” organizat de Asociația pentru Politică Externă (APE) la Vadul lui Vodă la 5 septembrie 2008, prezentăm textul complet al declarațiilor dlui Mizsei. Precizăm că acestea au fost singurele declarații făcute pentru presă de reprezentantul UE pentru Republica Moldova la seminarul de astăzi, iar alte afirmații și aprecieri care îi sunt atribuite nu corespund realității.

Întrebare: Formatul negocierilor pentru reglementarea transnistreană pare să se deplaseze în formatul 2+1, adică Chișinăul și Tiraspolul plus Rusia. Cum vede Occidentul și, în particular, Uniunea Europeană această schimbare și cât de rezultative pot fi asemenea negocieri?

Kalman Mizsei: Doar în formatul 5+2 pot fi elaborate înțelegeri care să fie legitime și viabile. Desigur, discuții pot fi purtate între domnul Medvedev și domnul Smirnov și domnul Voronin, dar aceste discuții categoric nu pot înlocui procesul de negocieri și în urma acestor discuții nu se poate ajunge la niște principii de reglementare viabilăa conflictului transnistrean. Acest lucru se poate face doar în formatul 5+2.

În formatul 5+2 sunt reprezentate destul de larg interesele din interiorul și din jurul acestui conflict din Moldova, iată de ce este unica modalitate legitimă pentru identificarea unei soluții. Și, apropo, în anul 2003 exact formatul 1+2 s-a dovedit a fi neviabil și acum ar fi foarte incorect să se încerce repetarea aceluiași scenariu.

Uniunea Europeană este categoric în favoarea formatului 5+2 și în favoarea relansării cât mai urgente a negocierilor în acest format. După ceea ce s-a întâmplat în Georgia, este și mai mult în interesul partenerilor noștri ca să nu experimentăm cu formule neviabile, nelegitime, nedemocratice.

Cât de posibilă credeți că este revenirea la planul Kozak de reglementare a conflictului transnistrean, propus de Federația Rusă în 2003?

Kalman Mizsei: Planul Kozak, cu tot respectul nostru pentru eforturile domnului Kozak, a avut neajunsuri care ne fac să credem că el nu putea și nu poate constitui bază pentru o înțelegere. Una dintre acestea constă în faptul că planul Kozak crea, de fapt, un stat ne-suveran, ci un model confederativ care conține prevederi de natură să paralizeze viața țării și un drept de veto exagerat pentru regiunea transnistreană și exagerat de multe situații unde decizii importante urmau să fie adoptate doar prin votul ambelor părți.

Noi optăm pentru acordarea regiunii transnistrene a unor împuterniciri largi, ferm garantate de legea constituțională moldovenească pe de o parte, iar pe de altă parte pentru un mecanism internațional de monitorizare în care să participe atât Rusia cât și vecinii Republicii Moldova.

Analiștii spun că pentru a nu admite repetarea evenimentelor după scenariul osetin, UE trebuie să fie mai activă în Transnistria. Este reală acestă prezență mai activă a UE în regiunea transnistreană și ce acțiuni pot fi întreprinse în acest sens?

Kalman Mizsei: Cred că suntem mai activi decât se vede și în ultimii ani suntem mult mai prezenți în majoritatea domeniilor care au un impact asupra reglementării transnistrene. Ajutăm foarte activ Republica Moldova, procesele noastre integraționiste cu Moldova avansează foarte mult, ceea ce are un impact foarte favorabil asupra posibilelor variante de soluționare a conflictului transnistrean.

În presă au apărut informații despre un nou plan al Chișinăului despre care am aflat că este în prezent trimis pentru avizare Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei. Doamna Greceanîi a declarat că acesta prevede autonomie pentru Transnistria și retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Nu credeți că acest plan va aduce din nou negocierile în impas, în sensul acceptului Rusiei de a-și retrage trupele?

Kalman Mizsei: Un răspuns cu adevărat pertinent la această întrebare se va putea da doar după ce formatul 5+2 va începe să lucreze și Rusia își va arăta disponibilitatea de a coopera cu partenerii săi internaționali și îi va convinge pe partenerii săi de la Tiraspol să lucreze mai constructiv. Toate aspectele tehnice ale reglementării transnistrene sunt cunoscute și, de aceea, atunci când va exista voință politică în Rusia și în Transnistria, conflictul va putea fi soluționat foarte repede. Și această reglementare va fi extrem de favorabilă pentru populația din Transnistria mai ales, dar și pentru cei din Republica Moldova în general.

Legea moldovenească din 2005 privind principiile de bază ale statutului regiunii transnistrene reflectă viziunea Uniunii Europene asupra drepturilor și libertăților ce ar trebui să revină regiunii transnistrene, sau această lege ar trebui modernizată?

Kalman Mizsei: Noi ne concentrăm acum asupra elaborării unui model viabil în formatul 5+2, a unui model care să poată fi convenit cu alți parteneri. Și atunci când acest lucru va fi finalizat, partenerii noștri moldoveni vor trebui să examineze în ce măsură această soluție consensuală este sau nu este conformă cu prevederile legii din 2005. Din câte înțelegem, poziția părții moldovene este că legea privind statutul regiunii transnistrene trebuie să fie una constituțională, care să fie adoptată cu două treimi din voturile parlamentarilor.

Revenind la subiectul asa-zisului format 2+1, care vor fi reacția și acțiunile UE în eventualitatea semnării unui document-cadru, după toate negocierile dintre Medvedev și Voronin?

Kalman Mizsei: Noi credem cu fermitate că există o conexiune foarte strânsă între natura procesului și rezultatul lui. De aceea, noi nu credem că procesul care exclude cei mai importanți parteneri ai Moldovei poate rezulta într-o soluție echitabilă și viabilă. (We believe very strongly that there is a very strong connection between the nature of the process and the result. And therefore we do not believe that a process that excludes the most important partners of Moldova can result in a fair and viable settlement).

Care sunt așteptările Dumneavoastră legate de întâlnirea în formatul 3+2 programată pentru luni, 8 septembrie, la Viena?

Kalman Mizsei: Cred că la Viena Rusia are o foarte bună posibilitate de a demonstra că poate fi un partener constructiv al comunității internaționale și să-și manifeste voința de cooperare prin participarea la pregătirea activă a graficului concret pentru negocierile în fomatul complet 5+2. Nu aș vrea să anticipez că anume așa va fi, dar noi vom evalua succesul acestei întrevederi anume reieșid din acest criteriu.

Vineri ați fost citat cu declarația că soluționarea conflictului transnistrean este posibilă până la alegerile parlamentare din Republica Moldova din 2009.

Kalman Mizsei: Este o interpretare a ceea ce am spus. Mesajul mei era, de fapt, că pentru noi e important ca soluția pentru reglementarea definitivăa conflictului să fie una echitabilă și durabilă, pentru ca, după adoptarea ei, țara să se poată dezvolta puternic și în ritmuri accelerate. Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, are nevoie de stabilitate politică și de un stat eficient pentru a se putea dezvolta rapid. Moldova are o moștenire venind din perioada URSS, peste care s-a suprapus și cea a conflictului transnistrean și este foarte important ca acum celor 3,5 milioane de oameni să li se acorde șansa de dezvoltare pe o cale europeană, o cale favorabilă întregii populații.

Când se putea face acest lucru, nu vreu să speculez. Voi spune doar că dacă există voință politică acest lucru se va putea realiza până la alegerile din 2009. Dar nu aș vrea să speculez acest aspect, pentru că dacă nu există voință politică, e mai bine să se mai lucreze un timp asupra tuturor aspectelor.