În 2008 Moldova s-a manifestat contradictoriu pe arena internațională. Interviu cu Victor Chirilă, director de programe la Asociația pentru Politică Externă. Info-Prim Neo.

128

Victor.jpgCum s-a manifestat R. Moldova în anul 2008 pe arena internațională?

A fost destul de prezentă în plan regional, a deținut președinția în cinci organizații regionale. Evident, Moldova a încercat să folosească aceste pârghii pentru a-și spori statutul său în relațiile cu Uniunea Europeană (UE). Țara încearcă să demonstreze că, fiind prezentă în mai toate inițiativele de cooperare regională din Europa de Sud-Est, este înaintea unor astfel de țări precum Ucraina sau Georgia în pretențiile lor de a se apropia de UE. Acest lucru, într-adevăr, este un avantaj, dar acest avantaj pentru a fi valorificat trebuie privit în paralel cu reformele interne din R. Moldova la diferite capitole. Integrarea pe plan regional nu ne va duce automat în UE, dacă nu vom fi pregătiți acasă pentru a face față acelor cerințe pe care ni le pune UE.

În același timp, Moldova a fost prezentă și în Comunitatea Statelor Independente (CSI). Discuțiile privind compatibilitatea sau incompatibilitatea aflării noastre în CSI, în paralel cu dorința de a ne integra în UE, sunt din ce în ce mai prezente în spațiul public de la Chișinău. Tot mai mulți politicieni și experți înțeleg că, pe măsură ce ne apropiem de UE, contradicția în aspirațiile europene și rămânerea în CSI va fi tot mai mare și atunci va veni, fără îndoială, timpul când autoritățile vor trebui să decidă în care direcție trebuie să mergem. Deocamdată, autoritățile încearcă să ne convingă că nu există o astfel de contradicție. Cred că aceste declarații sunt legate de dorința de a face Rusia mult mai flexibilă față de problema transnistreană, dar această menajare a susceptibilităților rusești nu dă rezultatele scontate. Propunerile „de pachet” pentru soluționarea conflictului, înaintate de președintele Vladimir Voronin lui Vladimir Putin în 2006, rămân în continuare fără răspuns. Dimpotrivă, încercarea de a negocia direct cu Rusia a dat faliment. Ultima întrevedere dintre Vladimir Voronin și Igor Smirnov demonstrează că Rusia încearcă să convingă Moldova să discute de la egal la egal cu Transnistria, ceea ce nu corespunde intereselor R. Moldova, iar încercarea de a demara consultări în formatul 2+1, care pot fi interpretate ca negocieri, este o încercare atât a Tiraspolului, cât și a Rusiei, de a submina formatul 5+2. În concluzie, se poate spune că în 2008 R. Moldova s-a manifestat contradictoriu.

Care sunt semnele distinctive ale comportamentului R. Moldova în raport cu principalii parteneri externi?

În relațiile cu Rusia, am avut parte de un dialog mai activ la nivel de autorități centrale. Acest lucru este explicabil: Vladimir Voronin a promis că problema transnistreană are șanse mari să fie soluționată până la alegerile parlamentare 2009. În virtutea acestui obiectiv, a avut loc o încălzire a relațiilor cu Rusia, un dialog activ între Voronin și Putin, apoi cu Dmitri Medvedev. La nivel politic, se observă o mai mare deschidere din partea Rusiei față de autoritățile noastre, dar rezultatul final nu a fost atins. Autoritățile de la Chișinău insistă pe o soluție de pachet a problemei transnistrene, ce implică retragerea trupelor ruse în schimbul păstrării neutralității, recunoașterea proprietăților rusești, o autonomie largă pentru Transnistria, dar nu și un drept de veto în viitorul Parlament. Toate aceste lucruri nu au susținerea Moscovei pentru că o astfel de soluție nu garantează Moscovei că R. Moldova va rămâne fidelă fratelui său din est. Neutralitatea înscrisă în Constituție nu garantează că Moldova nu va renunța într-o bună zi la ea, în funcție de schimbările geopolitice din regiune. De aceea, Rusia a insistat ca neutralitatea să fie recunoscută pe plan internațional anume de cei care o respectă. Într-un final, autoritățile au renunțat la acest obiectiv nerealist și au decis că vor încerca să ofere Rusiei altfel de garanții. Este încurajator că autoritățile nu s-au grăbit să ajungă la o înțelegere cu orice preț cu Federația Rusă. De la autorități se așteaptă acum să înțeleagă că reunificarea țării poate avea loc pe măsură ce R. Moldova se va apropia tot mai mult de UE, va crea acele condiții pentru a convinge cetățenii noștri din Transnistria că R. Moldova prezintă mai multe beneficii pentru ei decât Rusia și că aflarea în R. Moldova le oferă mai multe garanții sociale și economice. Dar acest lucru necesită o strategie treptată și timp.

Relațiile cu Ucraina s-au răcit. Rămân nesoluționate o serie de probleme care creează incomodități. Este vorba de Centrala electrică de la Novodnestrovsk, demarcarea hotarului pe unele sectoare, dorința R. Moldova de a crea puncte de control vamal comune pe frontiera transnistreană unde autoritățile ucrainene mai au rezerve ș.a. Încă nu este clară poziția Ucrainei pentru prelungirea mandatului Misiunii EUBAM după 2009. Aici trebuie luată în considerare și chestiunea GUAM, unde Ucraina se vede ca un partener important, un actor puternic regional, dar Moldova continuă să aibă o atitudine neclară. Nu a trecut fără consecințe și faptul că autoritățile de la Chișinău au ignorat planul președintelui Victor Iușcenko de reglementare a conflictului transnistrean. Astfel, Ucraina s-a văzut în ultimul timp neglijată de către Chișinău, care a încercat să discute peste capul Kievului cu Moscova. Cred că în perioada următoare Chișinăul va trebui să-și modifice tactica pentru că a discuta direct cu Rusia, neglijând factorul ucrainean, ne va aduce mai multe dezavantaje decât eventuale beneficii.

În raport cu România, deși au existat unele speranțe că, după vizita ministrului de externe Lazăr Comănescu, relațiile se vor încălzi și va începe o nouă perioadă de pragmatism, acest lucru nu s-a întâmplat. Și nici nu se putea întâmpla pentru că există impedimente majore în interiorul acestui parteneriat nerealizat. Au fost discuții și consultări pentru deschiderea a două noi consulate românești, însă, din păcate, Chișinăul continuă să condiționeze deschiderea acestora și semnarea Convenției privind micul trafic la frontieră cu semnarea Acordului privind frontiera și apoi a Tratatul de bază. Pentru relațiile moldo-române este definitoriu faptul că există mai multe diferențe de abordări. În timp ce Bucureștiul insistă pe ideea că sunt două state românești cu destine și sisteme politice separate, Chișinăul insistă că sunt două state diferite din punctul de vedere al etnicității, al istoriei. În fond, insistă mai mult pe ceea ce ne desparte, decât pe ceea poate să ne unească. Autoritățile continuă să fie dominate de clișeele trecutului, de ideologia sovietică privind deosebirile dinte România și Moldova. Atâta timp cât autoritățile se vor baza pe trecut și mai puțin pe viitor, atâta timp va exista această neclaritate în relațiile bilaterale, vor exista motive de supărare și certuri fără substanță.

Cât de mult a avansat R. Moldova în 2008 pe calea integrării europene și la ce ne putem aștepta în anul 2009?

Obiectivul anului a fost demararea negocierilor privind viitorul acord juridic cu UE, care să înlocuiască actualul Acord de parteneriat și cooperare. UE a început perioada de reflecție, a fost elaborat mandatul, proiectul mandatului a fost deja aprobat, iar acum se află în atenția statelor-membre ale UE. Dacă lucrurile vor merge bine, acest mandat ar urma să fie aprobat în luna februarie de statele-membre. Dar au apărut mai multe probleme ce țin de democrația reală din R. Moldova. Se știe că o condiție obligatorie pentru demararea unor negocieri asupra noului acord este respectarea principiilor democratice, drepturilor și libertăților omului. Se pare că există din ce în ce mai multe incertitudini la acest capitol în capitalele europene. Cazul PRO TV a trezit la realitate diplomații, care au înțeles că lucrurile se înrăutățesc și nicidecum nu se îmbunătățesc în Moldova la capitolul libertatea presei. Este greu de prevăzut cum vor influența alegerile din 2009 apropierea R. Moldova de UE. Totul va depinde de configurația viitorului Parlament. Autoritățile insistă că integrarea europeană va rămâne același obiectiv important, dacă PCRM va deține în continuare majoritatea. Nu este, însă, suficientă retorica, este nevoie ca vorbele să coincidă cu faptele. Se vede că de fiecare dată când ne apropiem de alegeri are loc o înrăutățire a mediului democratic. Alegerile sunt de fapt acea foaie de turnesol care arată că autoritățile nu sunt sincere până la capăt când este vorba de integrarea europeană și pun mai presus interesele lor de partid, de grup.

În 2009, UE va trebui să ia o decizie privitor la mandatul de negocieri. Să sperăm că acesta va fi acordat Comisiei Europene pentru că urmează două președenții ale UE care sunt mai aproape de R. Moldova și Cehia și Suedia și care ar trebui valorificate de noi. Să sperăm că negocierile vor începe până în vara anului 2009. Acestea ar putea să dureze mai puțin decât în cazul Ucrainei care le-a început în 2007 și nu le-a finalizat încă, pentru că deja va fi o cale bătătorită. Acordul care va fi semnat cu Ucraina va servi exemplu și pentru acordul cu Moldova, doar că noi vom avea ocazia să acceptăm anumite stipulări în acest acord, dar în linii generale, cadrul politici și juridic va fi același: va fi un acord politic de asociere asemănător celor semnate de UE cu țările din Balcanii de Vest. Acest acord se va referi mai mult la domenii precum economia, comerțul, justiția, afacerile interne și doar într-o mică parte la dialogul politic. Unicul lucru ce va lipsi va fi perspectiva clară de integrarea europeană, dar această perspectivă va urma să fie câștigată de noi prin reformele de acasă.

La intersecția dintre anii 2008 – 2009 care marchează sfârșitul unei guvernări de 8 ani a PCRM, în ce punct în procesul de autoidentificare pe arena internațională se află R. Moldova?

Cred că majoritatea au înțeles că UE este o realitate pe care nu o mai poți neglija. Suntem tot mai mulți atrași, chiar fără să vrem, de acest pol pentru că este o putere economică și politică deja consacrată în regiune. Ea va fi într-un viitor nu foarte îndepărtat și o putere militară. Este un actor care ne oferă oportunități pentru a ne dezvolta, a ne moderniza țara, dar aceste oportunități vor trebui să fie valorificate de noi. Cred că mulți politicieni înțeleg că CSI-ul va trebui într-o bună zi abandonat, dar deocamdată încearcă să menajeze Rusia pentru a nu o supăra. Avem o elită politică ce se simte încă mai aproape de Rusia pentru că a fost educată în alte timpuri, psihologic îi este greu să renunțe la legătura amorfă care se numește CSI.

Deci, suntem în proces de abandonare a CSI și de apropiere tot mai multă de UE. Cred că suntem la o răscruce. Anul 2009 ar putea însemna o decizie. R. Moldova nu-și mai poate permite să stea la această răscruce, ea va trebui să decidă, să-și aleagă drumul.