Criza gazelor este încă un argument în favoarea unei relații de parteneriat strategic dintre Moldova și Ucraina. Andrei Popov, APE. Info-Prim Neo.

68

Andrei.jpgCriza gazelor ar trebui să reprezinte încă un argument pentru Moldova ca aceasta este vital interesată să dezvolte o relație de parteneriat strategic cu Ucraina, inclusiv și pentru a estompa pe viitor efectele unor asemenea crize. De această părere este analistul Andrei Popov, director executiv al Asociației pentru Politică Externă (APE).

Andrei Popov a declarat pentru Info-Prim Neo că Ucraina reprezintă „un veritabil adăpost strategic pentru R. Moldova”. Interesele Ucrainei coincid aproape integral cu cele ale Moldovei atât în soluționarea conflictului transnistrean, cât și în asigurarea eficientă a parcursului european sau a securității energetice. „În toiul crizei, când panica părea să atingă apogeul la Chișinău și a pornit numerotarea inversă până la deconectarea totală a gazelor, a parvenit decizia unilaterală a Ucrainei de a relua livrarea gazului din propriile rezerve pentru Moldova și Bulgaria. Deși acest lucru nu se prea cunoaște, dar și în ianuarie 2006, timp de mai multe zile, atunci când încă nu semnaserăm noul contract cu Gazprom, am fost ajutați de o manieră asemănătoare de vecinul nostru din nord-est”, spune directorul executiv APE.

Potrivit expertului, opțiunile Moldovei cu privire la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze sunt destul de limitate. În opinia sa, România nu ar putea, din punct de vedere tehnic, asigura integral livrarea gazelor Moldovei. „Singurele ieșiri pe care le are România în exterior pe conducta gazelor sunt cele prin care gazul intră în România prin R. Moldova. Din câte înțeleg, este tehnic imposibil în cazul unor sistări de acest gen, ca România să pompeze gaz în direcție inversă – din vest în est – pe aceiași conductă. Totuși, ar trebui examinată posibilitatea construirii unui tronson de la rețeaua internă a România către Moldova, în special pentru zona Ungheni, care este cea mai vulnerabilă”, crede analistul. „Până în 1989 regiunea Iașului a fost una puternic industrializată și a fost un mare consumator de gaze. Majoritatea din aceste întreprinderi industriale s-au închis între timp, dar diamentrul conductei care aduce gaz la Iași din interiorul României este unul foarte mare și ar putea oferi o posibilitate pentru racordarea rețelei interne a României cu raionul Ungheni. O altă soluție complimentară acestor eforturi ar fi trebuit să fie construirea unor rezervoare interne de stocare a gazului în R. Moldova.

„Moldova este dependentă în proporție de sută la sută de livrările de gaz din Rusia. În același timp, ea este o țară de tranzit, ceea ce în fond este un lucru bun pentru noi. Prin Moldova anual treci peste 20 de miliarde de metri cubi de gaze spre România, Bulgaria, Grecia, Balcanii de Vest, ceea ce face din Moldova o piesă de joc importantă, ce nu poate fi neglijată. Pe de o parte, asta înseamnă că doar împotriva Moldovei nu pot fi aplicate sancțiuni și blocade. Pe de altă parte însă, acest lucru ne face ostatici în perspectiva repetării unor conflicte dintre Rusia și Ucraina, pentru că țeava trece prin Ucraina”, susține Andrei Popov.

Răspunzand întrebării Info-Prim Neo, directorul APE a declarat ca nu are mari lucruri de a reproșa autorităților cu privire la acțiunile întreprinse în timpul crizei gazelor: „Realist, în plan politico-diplomatic, în situația unei crize care a afectat direct și dur peste 10 state europene, Moldova nu ar fi putut să contribuie real la soluționarea crizei”. În același timp, analistul remarcă modalitatea stranie de a reflecta problema sistararii gazelor în regiunea transnistreană de către mass-media electronică din Moldova. Toată atenția presei a fost focalizată pe ceea ce se întâmplă în cele opt sate din raionul Dubăsari, aflate sub controlul autorităților de la Chișinău, fără a vorbi despre suferințele oamenilor din celelalte localități ale regiunii transnistrene care deja de 2-3 zile nu mai au încălzire și gaze. Cred că a fost ratată o posibilitate bună pentru a sublinia că Transnistria e o parte din țara noastră și de a arăta un sentiment de compasiune și solidaritate cu populația din stânga Nistrului, contribuind la construirea unui sentiment de comuniune, chiar și la nivel emoțional, afectiv, dintre oamenii de pe malul stâng și drept ale Nistrului. Totodată, suplimentul de 1,5 mln de metri cubi de gaze pe zi pe care Ucraina a decis să ni-l acorde, probabil nu va putea ajunge la majoritatea locuitorilor transnistreni, în pofida asigurărilor pe care le-a făcut
conducerea Moldovei. La mijloc tot este o problema tehnică, căci conducta noastră are racordari doar la raionele din nordul acestei regiuni și nu ajunge la raioanele din centru și sud și Grigoriopol, Dubăsari, Tiraspol, Slobozia.

Potrivit lui Andrei Popov, în pofida aparențelor că diferendul ar fi un conflict economic dintre Gazprom și Ucraina, în esență este un conflict cu o puternică încărcătură geopolitică și geoeconomică. „În prima parte a conflictului, Rusia a urmărit să discrediteze Ucraina ca și țară de tranzit pentru a tatona terenul în vederea preluării ulterioare a controlului sistemului de transport prin intermediul Ucrainei și pentru a aduce europenilor argumente suplimentare în vederea necesității accelerării construcției celor două gazoducte alternative și prin Marea Baltică și Marea Neagră, ocolind Ucraina. În a doua fază, la fel cum acest lucra s-a întâmplat în cazul războiului din Georgia, au intrat în joc emoțiile și Kremlinul a ridicat mizele jocului, fără a calcula foarte bine consecințele. Amenințările că Rusia va majora prețul gazelelor pentru Ucraina până la nivelul celui european și poziția rigidă în problema semnării memoradumului cu privire la observatorii europeni au șifonat imaginea Rusiei”.

În opinia analistului, diferența față de anul 2006 când a fost o primă criză este faptul că atunci Europa nu a fost afectată atât de puternic și doar pentru trei-patru state a fost nesemnificativ redusă livrarea gazelor, pe când în 2009 impactul negativ a fost mult mai puternic și pentru un număr mult mai mare de țări. În al doilea rând, în 2006 Europa mai era sub impresia „revoluției oranj” și a susținut în mod aproape necondiționat poziția Ucrainei, tratând Rusia ca pe un „agresor” ce a folosit gazul ca armă energetică. În acești 3 ani, Europa a obosit puțin față de luptele fratricide dintre conducătorii ucraineni și parcă s-a obișnuit cu astfel de crize la sfârșit de an și nu a atras mare atenție acestei crize până în momentul când s-a pomenit fără gaze. Acum nu mai este atât de clar că este un singur vinovat și acesta ar fi Rusia. Totuși, rămâne concluzia că marea problemă este totuși Rusia și ca dependența excesivă și crescândă a Uniunii Europene față de livrările de gaze din Rusia devine o problemă de securitate de prim plan pentru care UE trebuie să găsească un remediu eficient. Dar, trebuie să recunoaștem, ca și imaginea Ucrainei este destul de șifonată de această criză. Și criza politică perpetuată și rivalitățile dintre președinte și prim-ministru au jucat festa Ucrainei și au fost exploatate plenar valorificate în plan mediatic și propagandistic de Federația Rusă”.

Criza va avea și un efect pozitiv, consideră directorul APE: „După această criză, Europa simte mult mai acut vulnerabilitatea sa și face mișcări mai energice pentru a găsi soluții eficiente de răspuns, atât prin identificarea unor căi alternative pentru asigurarea cu gaze (cum ar fi construcția gazoductului Nabucco din Turcia în Europa) și a unor resurse alternative, cum ar fi energia atomică sau gazul lichifiat”.