Vladimir Popov: Integrarea în Europa începe de la hotar. Economist. 12.08.2009.

97

Hotarul de stat al oricărei țări este un mecanism sensibil și fragil. Orice defect în activitatea sa, imediat se reflectă în relațiile dintre statele vecine. De aceea, proiectul Misiunii Uniunii Europene de asistență la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM), care activează deja al cincilea an, este un fenomen solicitat și necesar.

Practic, zilnic, în Odesa sau în cel mai mare port de pe coasta de sud-vest a Ucrainei și Iliciovsk și sunt descărcate corăbii cu carne de găină din America Latină și SUA. În bifa „punctul de destinație” este indicat „Moldova sau Tiraspol”. Aceasta înseamnă că marfa este de tranzit și în condiții absolut legale este expediată în Transnistria, prin intermediul punctului de control din Cuciurgan. Soarta de mai departe a acestei cărni este acoperită de taină. Tiraspolul oficial ne convinge că aceasta, până la ultimul osișor, este consumată de către locuitorii regiunii.
Experții proiectului EUBAM (în actele oficiale – European Union Border Assistance Mission) sunt convinși, însă, că în regiune rămâne doar o parte neînsemnată din „darurile” de carne ale continentelor îndepărtate. O parte (până la 30%) este expediată în localitățile de pe malul drept al râului Nistru (aici barierele vamale sunt minimale), iar partea leului se întoarce, în partide mici și pe căi ocolite, la marele vecin estic și Ucraina.
În rezultatul acestei scheme simple, afaceriștii evită taxa pentru importul cărnii de găină în Ucraina, în mărime de 30% și, conform unor calcule aproximative, bugetul statului pierde anual cel puțin 40 milioane de euro. În plină vară, detașamentele mobile ale EUBAM rețin în flagrant, în timpul traversării ilegale a hotarului, mașini care nici măcar nu sunt dotate cu instalații frigorifice.

Ce este EUBAM

Domeniul de activitate al Misiunii UE este hotarul moldo-ucrainean cu o lungime de 1222 kilometri, dintre care 450 kilometri sunt controlați de autoritățile autoproclamatei republici nistrene. Anume acest sector, până în prezent, oferă permanent surprize pentru revizorii europeni.

Scopul comun al Misiunii UE și a serviciilor partenere este de a crea un sistem de control la frontieră și vamal, și de pază a hotarului, care să corespundă standardelor europene. Misiunea oferă instruire pe loc și organizează vizite de instruire în UE și alte țări în vederea asigurării schimbului de experiență. Bugetul ei până la finele anului 2009 constituie 24 milioane de euro.

Expertul pentru relații cu publicul și raportare al EUBAM, Liva Biseniețe, consideră că lucrul colaboratorilor din proiectul UE de asistență la frontieră pentru Ucraina și Moldova poate fi divizat în două părți: teoretică și practică. Ei împreună cu grănicerii patrulează hotarul, împreună cu vameșii efectuează controlul încărcăturilor. Mai exact, ei nu îndeplinesc acest lucru, dar pur și simplu asistă și oferă diferite recomandări, explică cum într-o situație sau alta se procedează în alte țări, informează despre bazele de date europene etc.

Doamna Biseniețe explică: „Experții mulți ani au activat în acest domeniu în țara lor de origine, ei au acumulat una numit bagaj de experiență și ei se împart cu el cu colegii moldoveni și ucraineni. Partea teoretică constă în desfășurarea seminarelor, cursurilor, lecțiilor. Specialiștii noștri pot să explice cum să afli dacă automobilul care tranzitează hotarul este în căutare, după mimică și comportament stabilesc dacă persoanele care trec hotarul nu sunt jertfe ale traficului. Acest hotar este „tânăr” însă noi observăm că el se dezvoltă repede”.

„ Cu susținerea Misiunii UE, pe parcursul anului trecut, de pregătire suplimentară au beneficiat peste 1000 de colaboratori ai diferitor departamente din Moldova și Ucraina”, precizează Biseniețe.

Cum aceasta lucrează

Oficiul Misiunii UE se află în Odesa, iar șase puncte de teren sunt amplasate de-a lungul hotarului moldo-ucrainean, câte trei în fiecare țară. Numărul colaboratorilor Misiunii constituie 225 de persoane.

După cum a explicat șeful secției operative EUBAM, Slavomir Pihor, pe lângă altele, în atribuțiile EUBAM intră acordarea recomandărilor tehnice neutre privind perfectarea vamală a companiilor ce se află în regiunea transnistreană a Moldovei. Aceste întreprinderi, înregistrate oficial în Chișinău, au obținut acces la regimul preferențial de export.
Cu acceptarea, în anul 2001, a porțiunii de hotar moldo-ucrainean în zona de responsabilitate a Serviciului de grăniceri al Moldovei, infrastructura formată de „de la zero”, permanent se dezvoltă.

Strălucind de curățenia nefirească pentru locuitorii CSI, punctul vamal internațional Tudora a fost construit relativ nu demult. În acest scop din bugetul de stat au fost alocate 40 milioane de lei (3,9 milioane de dolari). Următorul punct de trecere, care va fi cardinal reechipat și este Palanca. Obiectivele sunt construite ținându-se cont din start de experiența europeană privind infrastructura, iar colegii din Lumea Veche ajută și cu echiparea și pregătirea cadrelor. Noi trebuie să fie nu doar clădirile, dar și abordările de lucru, susțin colegii europeni.

Terminalul vamal de la hotarul de stat din preajma satului Tudora a obținut recent, datorită proiectului, tehnică nouă și un aparat de scanat pe roți. Acesta este un utilaj mobil modern, cu ajutorul căruia poate fi „văzută” încărcătura, fără a fi deschisă mașina. Astfel, aici este petrecut un fel de renghen al mijloacelor de transport. Scanarea se petrece timp de 5-10 minute, de două ori mai repede decât controlul fizic.
Conform tehnologiei, sunt scanate cca. 10% din automobilele care traversează hotarul. În total, în cadrul Misiunii EUBAM în Moldova au fost aduse deja trei de astfel de utilaje. Datorită mobilității, în caz de necesitate, utilajele pot fi ușor transferate la oricare din punctele vamale.

Potrivit șefului Misiunii, Ferentz Banfi, în cadrul unor operațiuni comune ale serviciilor vamale din Moldova și Ucraina și a colegilor lor europeni, de la începutul anului 2009, a fost adunată o recoltă bogată de contrabandă, evaluată preventiv la 1 milion de euro.

Comparativ cu anul trecut, în structura „exportului” transnistrean de contrabandă, în premieră, cea mai importantă cotă a revenit țigărilor, destinate pentru comercializare în Marea Britanie. În opinia experților, toată producția de tutungerie reținută a fost produsă pe teritoriul regiunii. Plus la aceasta, ofițerii misiunii EUBAM au înregistrat peste 1000 de cazuri de trecere ilegală a hotarului în zona transnistreană.

„Lucrul nostru cu Misiunea UE de acordare a asistenței la hotarul Moldovei cu Ucraina include diferite aspecte ale activității, – afirmă șeful aparatului directorului general al Serviciului de grăniceri, Rosian Vasiloi, – dar în toate aceste aspecte noi găsim o înțelegere reciprocă cu partenerii noștri europeni și ne ajutăm reciproc.”