Interviu cu Iurie Leancă:”Nu renunțăm la Transnistria”. România Liberă. 05.05.2010.

94

Ministrul de Externe al Republicii Moldova vorbește repede și, ca orice diplomat de carieră, în­cearcă să nu se implice prea mult în răspunsurile pe care le dă. În interviul acordat României Libere, șeful diplomației moldovene admite că integrarea în spațiul european rămâne aspirația prioritară a Republicii Moldova, iar relația cu Federația Rusă trebuie gestionată pornind de la punctele comune, și nu de la diferențe.
Deși reprezintă un punct sensibil pe cele două direcții strategice, Chișinău-Bruxelles și Chișinău-Moscova, ministrul Iurie Leancă este tranșant și în privința locului conferit Transnistriei pe harta diplomației de peste Prut: „Nu renunțăm".

Președintele Mihai Ghimpu se opune participării Moldovei la festivitățile de pe 9 Mai din Piața Roșie, spunând că cel de-al doilea război mondial a avut efecte complexe asupra Moldovei, inclusiv faptul că Rusia menține încă trupe pe teritoriul țării. Dvs. sunteți în favoarea participării. Care sunt argumentele?

I.L.: Nu m-am pronunțat, dar când tratăm subiecte atât de complicate cum este relația cu o țară importantă trebuie să punem emoțiile deoparte. Trebuie să ne uităm din punct de vedre al rațiunii și al intereselor de moment și de perspectivă. Oricât de dificilă este o astfel de decizie, e foarte important să ținem cont de interesele naționale.

Care este interesul național al Moldovei în acest caz?

I.L.: Principalul interes al țării este modernizarea Moldovei, iar modernizarea nu poate fi făcută prin antagonizarea partenerilor importanți ai țării. Dacă pornim de la acest obiectiv, putem să ne axăm pe ceea ce ne unește, pe elementele care pot constitui o bază pentru o relație bună. Putem discuta anumite decizii, dar acestea nu trebuie să umbrească relația cu Rusia.

S-a mai întâmplat vreodată ca Republica Moldova să nu fie reprezentată la cel mai înalt nivel la festivitățile de pe 9 mai de la Moscova?

I.L.: Nu cred. În plus, anul acesta este o cifră rotundă și poate de aceea și sensibilitățile sunt mai mari.

65 de ani de la capitularea Germaniei naziste. 9 Mai este pentru Rusia „Ziua Victoriei". Ce-ar putea pierde Republica Moldova prin neparticipare ?

I.L.: Din punct de vedere diplomatic, relația cu Federația Rusă ar putea fi ceva mai complexă; și așa avem o serie de pro­bleme. Sper că mai avem timp să medităm.

Ar putea avea implicații economice gestul președintelui Ghimpu?

I.L.: Mie mi-ar plăcea să cred că relațiile economice nu depind de relațiile politice. Statul poate însă facilita anumite relații speciale, dar tot statul poate crea impedimente.

Șeful Serviciului rus de control sanitar a declarat că Rusia și-ar putea revizui poziția moderată față de vinurile din Moldova, putând face contracte directe cu întreprinzătorii privați și eludând statul din ecuație. Vă temeți de un posibil nou embargou?

I.L.: Nu vreau să intru în detalii. E o relație complexă.

Atunci când luăm o decizie sau alta ar fi bine să evaluăm și să ne gândim foarte bine care sunt interesele noastre imediate și de perspectivă sub toate aspectele.

„Nu văd nici un motiv ­pentru care ne-am dezice de Transnistria"
Republica Moldova are o strategie solidă de apropiere de UE. Credeți că, după experiența cu Ciprul, UE va importa între granițele sale un nou conflict cum e cel din Transnistria?

I.L.: Suntem conștienți că având nerezolvat conflictul transnistrean e foarte dificil să convingem UE să accepte Moldova în rândurile sale. Dar și experiența României arată că integrarea este un proces care durează. Nu mă pot aventura să zic că e vorba despre 10 sau 15 ani, dar o dată ce Republica Moldova avanseză spre UE vor fi create și premisele rezolvării acestui conflict și nu văd nici o contradicție. Când noi vom fi mai atractivi cetățenii din Transnistria vor fi interesați să facă presiuni asupra regimului de la Tiraspol.

Aveți vreo analiză care să descrie ce s-ar întâmpla dacă Moldova ar renunța la Transnistria? Oricum, nu e un teritoriu care să fi aparținut istoric Basarabiei.

I.L.: Nu știu dacă există în istoria relațiilor internaționale vreun precedent în care un stat s-a dezis de o parte integrantă a teritoriului său. Pornim de la faptul că în 1991 Moldova a fost recunoscută în frontierele de atunci, iar Transnistria este parte componentă a republicii. Nu văd nici un motiv pentru care ne-am dezice de o parte a teritoriului nostru și de o parte a cetățenilor Republicii Moldova. Nu avem nici un drept să ne gândim la o astfel de posibilitate. Trebuie să creăm condițiile pentru reintegrare, dar o reintegrare care să nu fragilizeze și mai mult Molodva.

Uneori, când un organism e bolnav trebuie amputat.

I.L.: Prefer să am răbdare să se facă bine. Problema nu poate fi rezolvată peste noapte.

Comisia de studiere și evaluare a pagubelor produse de regimul sovietic în Republica Moldova a calculat un prejudiciu de 27,8 miliarde dolari. Chișinăul va cere ­Rusiei ca succesoare a URSS să plătească acești bani?

I.L.: Suntem în întârziere față de țările baltice cu aproape 20 de ani și acum repetăm anumite evoluții care s-au întâmplat acolo la începutul anilor ’90. Și acolo s-au calculat efectele anexării lor de către URSS, iar despăgubirile au fost plasate pe agendele bilaterale cu Federația Rusă. Nu există însă efecte ale acestor revendicări. Raportul Comisiei de la Chișinău este necesar, fiindcă, dacă nu ne cunoaștem istoria, nu putem să ne formulăm perspectivele. Este contraproductiv să începem un proces în care nu avem sorți de izbândă.

Mai discută Bucureștiul și Chișinăul despre un tratat ­bilateral?

I.L.: Pe agendă mai avem subiecte care trebuie negociate, dar trebuie să vedem cum se va numi documentul. Discuțiile care au loc la nivel de experți trebuie să continue exact în aceeași manieră.

Va fi un tratat de tip tradițional?

I.L.: Există opinii diferite. Suntem într-o lume extrem de dinamică și avem nevoie de un document care să reflecte viitorul, nu trecutul.

Cum va arăta tratatul de frontieră, de vreme ce Traian Băsescu a spus la Chișinău că nu va semna niciodată un tratat care să mai definească o dată frontiera dintre România și Republica Molodva?

I.L.: Va fi un document care se referă nu atât la frontieră, cât la regimul acesteia. Nu avem nici o disensiune în acest sens, textul este finalizat în linii mari.

Ce pot face autoritățile Republicii Moldova pentru a-l recupera pe ziaristul Ernest Vardanean, arestat în Transnistria pentru înaltă trădare?

I.L.: E un subiect important pentru noi.

Puteți face ceva?

I.L.: Nu avem la dispoziție prea multe pârghii. Cunoaștem că e un regim anticonstituțional, unde regimul de la Chișinău nu are nici o autoritate. Și nu poate influența lucrurile. Tot ce ne rămâne nouă de făcut este să luăm atitudine și să ne adresăm partenerilor noștri din formatul de negocieri 5+2.

Ați încercat să negociați prin intermediul Rusiei?

I.L.: Nu e vorba despre negocieri, premierul a vorbit cu ambasadorul Rusiei. Am luat contact cu misiunea OSCE și sperăm că rațiunea va triumfa la Tiraspol.

Oficialii de la Chișinău nu pot face nimic pentru a-l scoate pe ziaristul moldovean acuzat de înaltă trădare în Transnistria, dar, pe de altă parte, susțin că acest teritoriu este parte din Republica Moldova. Nu ar fi mai simplu să renunțați?

I.L.: E cel mai simplu să ­re­­nunți, dar ce câștigi în schimb?

Deci ați putea folosi ulterior Transnistria ca pe o piesă de negociere, de vreme ce vă întrebați ce câștigați în schimb?

I.L.: Nu putem folosi nici teritoriul, nici populația ca piesă de schimb. E dreptul nostru suveran, recunoscut prin tratate internaționale, și tot ce trebuie să facem este să reconstituim acest drept.

Mai mulți apropiați de-ai Kremlinului susțin că Transnistria ar putea juca un rol de monedă de schimb: Rusia ar putea primi acest teritoriu în schimbul acceptării reunificării Republicii Moldova cu România.

I.L.: Pe mine mă interesează doar realitățile și, dacă nu sunt mulțumit cu ele, mă interesează cum le-am putea modifica.

Când vor avea loc alegeri anticipate?

I.L.: Încă nu se știe.

E posibil ca viitoarea echipă guvernamentală să schimbe politica externă a Repblicii Moldova?

I.L.: Depinde de echipă.

„Vechiul sistem boicotează alianța de guvernare"

Marian Lupu, liderul democraților aflați în echipa guvernamentală, a amenințat deja că ar putea face în viitor o alianță cu Partidul Comuniștilor. Revenirea stângii la putere ar schimba radical politica externă?

I.L.: Revenirea ipotetică, dar nedorită, a comuniștilor ar duce din nou Republica Moldova într-o stare de semiizolare. Sper ca cetățenii moldoveni să-și dea seama că actuala coaliție poate oferi țării o perspectivă europeană.

Până la toamnă ar trebui să aibă loc alegeri anticipate sau se mai pot amâna?

I.L.: Pot fi și mai târziu. Nu există un termen-limită prevăzut în Constituție, iar Comisia de la Veneția, care este instituția cu cea mai mare autoritate în acest sens, spune că alegerile anticipate trebuie să aibă loc într-un termen rezonabil. Acest lucru cred că înseamnă un an de la alegerile precedente.

Există o serie de confruntări între partidele aflate la guvernare la Chișinău și care seamănă cu scena politică a României dintre 1996 și 2000, când a guvernat prima coaliție anticomunistă, dar care a pierdut alegerile din cauza concurenței neloiale din interior.

I.L.: E o problemă cu care ne confruntăm. Trebuie să avem înțelepciune, fiindcă am moștenit o situație dificilă; în schimb, avem o deschidere fără precedent din partea UE. Pentru a nu pierde această oportunitate, trebuie să facem reforme extrem de agresive și sper că acest context de posibile alegeri anticipate să nu disturbe lucrurile.

Nu credeți că în spatele acestor dispute din coaliția de guvernământ există, cum s-a întâmplat și în România, un sistem fidel vechiului regim și care are suficiente instrumente pentru a produce cutremure?

I.L.: Într-adevăr, nu cred că în șapte luni de zile, de când am câștigat alegerile, am putut demonta sistemul anterior. Sistemul există, are o anumită rezistență și poate există chiar și mici sabotaje.

Sunt tot felul de scheme sofisticate, create de vechiul regim, iar în final se observă că sistemul pune piedici și este interesat să pună anumite piedici între partenerii din alianță. Până acum am reușit să evităm aceste pietre subacvatice și să navigăm cu prudență. Poate mai pierdem din timp, dar contează sensul reformei.

Avem nevoie de un tratat bilateral care să reflecte viitorul, nu trecutul."

Sistemul există, are o anumită rezistență și poate există chiar și mici sabotaje."

Revenirea ipotetică, dar nedorită, a comuniștilor ar duce din nou Republica Moldova într-o stare de semiizolare."