Cu Transnistria în Europa fără regim de vize. Radio Europa Liberă. 21.06.2010.

147

Natalia Scurtul: „Pentru locuitorii Transnistriei, măsurile de creștere a atractivității malului drept al Nistrului sunt o noțiune abstractă".

Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri. 15 minute cu Radio Europa Liberă. Iată principalele titluri:

Republica Moldova a început negocierile pentru liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană.

Chișinăul spune că abolirea vizelor va ajuta la rezolvarea problemei transnistrene. Ce spun experții, dar și locuitorii de rând ai regiunii transnistrene despre o asemenea perspectivă, vom afla în minutele următoare.

Începem însă ca de obicei cu știrile. Colega mea, Diana Răileanu, trece în revistă principalele evenimente ale săptămânii trecute.

—————————————————————————————

Organizația neguvernamentală Promo-Lex se arată îngrijorată de numărul tot mai mare de arestări abuzive și răpiri de persoane comise de miliția transnistreană în ultima perioadă. Promo-Lex a cerut autorităților moldovene să ia atitudine față de un nou caz, al unei tinere de 20 de ani din Bender, Elena Dobrovițcaia, reținută pe 16 iunie. Președintele Promo-Lex, Ion Manole, spune că deține dovezi incontestabile că fata a fost furată și ținută ostatecă de miliția din Bender, pentru a o șantaja pe mama sa în legătură cu un dosar mai vechi referitor de un accident rutier.

Și tot săptămâna trecută, mai multe organizații neguvernamentale și-au trimis reprezentanți în fața clădirii ambasadei Rusiei din Chișinău, în semn de solidaritate cu părinții lui Ilie Cazac, un tânăr din Bender, fost angajat al fiscului, pe care autoritățile transnistrene îl acuză de spionaj. Părinții lui Cazac fac greva foamei în fața ambasadei, cerând Rusiei să-și folosească influența pentru a le elibera copilul. Ambasadorul Rusiei și-a exprimat simpatia față de părinții protestatari, dar a insistat că nu are cum să influențeze deciziile Transnistriei, despre care a spus că funcționează ca un stat de sine-stătător.

Ministrul moldovean de externe Iurie Leanca a declarat Europei Libere că este optimist că Moldova va urma calea pe care au mers pentru eliminarea vizelor țările din Balcanii de Vest. În opinia sa, europenizarea Republicii Moldova va constitui un punct de atracție pentru locuitorii din regiunea transnistreană și un stimulent pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Mai multe, în cadrul emisiunii.

Ministerul apărarii din Armenia a anunțat că 4 soldați armeni au fost omorâți în enclava Nagorno-Karabach ca „rezultat al luptelor cu grupuri azere de recunoștere înarmate”. Erevanul acuză Baku că ar încerca să împiedice astfel găsirea unei soluții în conflictului din Nagorno-Karabach. În replică, autorități azere au spus că la originea violențelor se afla faptul că forțele armene ocupă o parte a teritoriului Azerbaidjanului. Ciocnirile au urmat unei întâlniri tripartite de la Sankt-Petersburg între președinții Rusiei, Armeniei și Azerbaidjanului.

Adjunctul secretarului de stat american Robert Blake a cerut autorităților de la Bișkek să creeze condițiile pentru reîntoarcerea sutelor de mii de refugiați uzbeci, forțați să părăsească sudul Kirghistanului ca urmare a violentelor etnice dintre majoritatea kirghiză și minoritatea uzbecă. Robert Blake a promis un ajutor umanitar de 32 de milioane de dolari pentru a ajuta la normalizarea situației. Numărul refugiaților uzbeci este de aproximativ 400 de mii, dintre care 100 de mii au reușit să ajungă în Uzbekistanul vecin. Kirghistanul a ținu trei zile de doliu național pentru victimele violențelor. Autoritățile spun că numărul morților ar putea fi de 10 ori mai mare, decât estimarea oficială de 200. Noua putere a dat vina pentru violențele recente pe forțele loiale fostului președinte alungat Kurmanbek Bakiev, aflat în exil în Belarus. Bakiev respinge acuzațiile. Comunitatea internațională cere Bișkekului să întreprindă de urgență o investigație independentă asupra cauzelor violențelor.

Grupările pentru apărarea drepturilor omului în Cecenia au anunțat că femeile cecene sunt expuse unor atacuri cu vopsea pentru că nu ar umbla înveșmântate cu voalul islamic tradițional. Atacurile sunt executate de oameni în uniforma milițiilor loiale liderului pro-moscovit Ramzan Kadîrov. Potrivit mediilor de informare cel puțin 12 atacuri de acest gen au avut loc în ultimele zile. La Groznii și Gudermes au fost răspândite mesaje tipărite amenințând femeile care nu poartă îmbrăcăminte conformă codului islamic.

Președintele Rusiei Dmitri Medevedev a declarat la Forumul Economic Internațional de la Sankt-Petersburg că țara sa are nevoie urgentă de investiții străine pentru a-și putea reveni din punct de vedere economic. Medevedev a mai spus și că țara sa este hotarâtă să facă reforme economice. Premierul Vladimir Putin nu a participat la Forumul de la Sankt-Petersburg.

Președintele Statelor Unite Barack Obama a cerut într-o scrisoare deschisă adresată liderilor țărilor din Grupul celor 20, în ajunul summitului G-20 din Toronto, să colaboreze cu Statele Unite și să facă împreună eforturi pentru a-și salva și întări economiile. Între timp, liderii Uniunii Europene au căzut de acord la un summit la Bruxelles să întărească regulile bugetare și să-și coordoneze mai strâns politica economică pentru a preveni repetarea crizei datoriilor din zona euro. Ei au aprobat sancțiuni mai aspre pentru țările care nu respectă țintele deficitelor bugetare și au convenit ca guvernele să trimită Comisiei Europene bugetele naționale pentru examinare, înainte de dezbaterea lor de către parlamente. Liderii europeni au mai spus că vor propune la summitul Grupului 20 introducerea unei taxe pentru tranzacțiile financiare. Totodată, la summitul de la Bruxelles s-a dat undă verde Estoniei să devină a 17-ea țară membră a zonei euro la 1 ianuarie 2011, iar Islandei să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

—————————————————————————————

Radu Benea: Mulțumesc, Diana. Mai multe știri, analize și comentarii găsiți pe pagina noastră de Internet.

Așadar, cu doi ani în urma Ucrainei și cu cinci ani după Federația Rusă, Republica Moldova a început oficial, pe 15 iunie 2010, negocierile privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. Decalajul se pare însă nu descurajează autoritățile, care spun că în multe privințe ar fi chiar înaintea celor două țări și că discuțiile privind abolirea vizelor pentru Rusia înaintea tuturor celorlalte foste republici sovietice ar putea doar să mobilizeze Chișinăul și să accelereze ritmul reformelor. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, ministrul moldovean de externe Iurie Leancă a declarat că Chișinăul va urma calea pe care au mers Balcanii de Vest, Macedonia, bunăoară, obținând ridicarea vizelor în mai puțin de doi ani.

Iurie Leancă: „Astăzi încă e devreme să vorbim despre termeni foarte preciși, ceea ce este foarte important este că nu suntem primii care vom parcurge acest proces. Există anumite experiențe deja ale țărilor din Balcanii de Vest, este foarte important ca acest dialog privind vizele să-l punem exact în același context pe care l-au avut Macedonia, Serbia sau Muntenegru și putem să ne reperăm la viteza pe care dânșii au avut-o mișcându-se în acest sens. Noi mai avem câteva faze foarte importante de parcurs din momentul în care am demarat acest dialog care ne va permite să ajungem la un regim fără de vize pentru cetățenii Republicii Moldova, care vor vrea să se deplaseze în spațiul Shengen, în spațiul european, și în acest sens am avut discuții foarte punctuale cu colegii din Comisia Europeană informându-i ce am făcut până acum. Au fost foarte impresionați. Le-am prezentat în scris tot ce am reușit până acum, dar și pașii următori.”

Radu Benea: Experți și diplomați europeni spun că la Bruxelles s-a format un grup de țări, printre ele și Germania, care susțin că nici un stat din așa-numitul Parteneriat Estic nu ar trebui să obțină un regim de vize mai liberal, decât cel pe care Uniunea Europeană îl va oferi Rusiei. Alte țări însă, între care Polonia, România, câteva state nordice și cele baltice, susțin că Rusia nu trebuie să avanseze înaintea unor țări ca Ucraina și Moldova în domeniul vizelor.

Witold Rodkiewicz, analist la Centrul pentru Studii Estice de la Varșovia, crede că acestei dispute geopolitice se adaugă și o altă problemă, ce ar reduce considerabil din șansele obținerii de către Moldova, în viitorul apropiat, a dreptului de a călători fără vize în Europa.

Witold Rodkiewicz: „Vă puteți imagina că Uniunea Europeană va elimina vizele pentru cetățenii unei țări care nu-și controlează granița? Exclus! Cât nu se rezolvă problema transnistreană, Moldova nu are nici o șansă de europenizare”.

Radu Benea: a declarat Europei Libere expertul polonez. Șeful diplomației moldovene, Iurie Leancă, are însă o altă părere.

Iurie Leancă: „În ceea ce privește existența conflictului transnistrean și o consecință a acestui conflict, faptul că nu controlăm încă un segment important din frontiera estică a Republicii Moldova, nu este un impediment. Vă spun asta în cunoștință de cauză și cu toată responsabilitatea. Există și alte situații comparabile cu situația pe care o avem noi, dar aceste țări deja beneficiază de regim fără de vize. Este adevărat că prezența conflictului și faptul că nu controlăm noi frontiera complică puțin lucrurile, dar există soluții, precedente în acest sens, în linii mari știm ce trebuie să facem, avem o înțelegere bună în acest sens cu partenerii europeni și nu va constitui acest impediment o barieră în obținerea unui regim fără de vize”.

Radu Benea: ministrul moldovean de externe spune că la Bruxelles există și înțelegerea că problema transnistreană poate fi rezolvată mai ușor dacă malul drept al Nistrului va deveni mai atractiv pentru locuitorii regiunii transnistrene.

Iurie Leancă: „Doar odată cu modernizarea, europenizarea malului drept al Republicii Moldova se va crea un pol de atractivitate pentru concetățenii noștri care locuiesc pe malul stâng al râului Nistru. Sunt convins că și regimul fără de vize la care vom ajunge într-o perspectivă deloc îndepărtată, va juca un anumit rol în acest sens, mobilizându-i și făcându-i să înțeleagă mult mai bine pe concetățenii noștri din Transnistria care-i avantajul conviețuirii în cadrul unui stat, Republica Moldova”.

Radu Benea: a declarat Europei Libere ministrul de externe Iurie Leancă.

Expertul de la Chișinău Victor Chirilă crede că impedimentele, aparent insurmontabile, pe care le creează ne-soluționarea conflictului pot fi totuși depășite.

Victor Chirilă: „Problema transnistreană nu este un obstacol. Dacă problema transnistreană ar fi fost un obstacol, nu am fi ajuns la demararea dialogului privind eliminarea vizelor. Mai mult, ambele părți realizează că acest subiect și Transnistria și poate crea anumite incomodități. De exemplu, primul domeniu în care autoritățile noastre, împreună cu Bruxellesul, trebuie să găsească o soluție este securitatea documentelor eliberate autoritățile transnistrene, în baza cărora cetățenii noștri din Transnistria pot obține pașapoarte biometrice în Republica Moldova. De exemplu: actualmente, cetățenii noștri care locuiesc în Transnistria pot obține pașaport biometric fie în baza certificatului de naștere eliberat pe timpurile sovietice, fie în baza certificatului de naștere eliberat de actualele autorități. Deci, cum putem noi să fim siguri că acest certificat de naștere eliberat de autoritățile transnistrene este unul sigur, deci nu este unul fals? Și aici trebuie să găsim o soluție, pentru că în caz contrar ne putem aștepta ca unii cetățeni străini din Ucraina, Rusia și alte republici din spațiul CSI pot obține un certificat de naștere fals, în baza căruia pot obține un document, un pașaport biometric din Republica Moldova, care să-i permită să călătorească liber în spațiul Uniunii Europene”.

Radu Benea: o altă problemă pe care Chșinăul și Bruxellesul deja o discută, potrivit lui Victor Chirilă, este securizarea frontierei pe segmentul transnistrean. Introducerea unor măsuri sporite de combatere a migrației ilegale și a contrabandei la hotarul administrativ cu regiunea transnistreană, bunăoară a unor posturi vamale și de poliție mobile, ar putea pune în pericol măsurile de încredere între cele două maluri ale Nistrului sau ar putea nemulțumi anumiți mediatori în procesul reglementării. Și atunci, spune expertul, asemenea măsuri trebuie bine cântărite și coordonate și cu Uniunea Europeană, și cu mediatorii, și chiar cu regiunea transnistreană, care trebuie să vadă foarte limpede ce beneficii va avea de pe urma libertății de a călători fără vize în Uniunea Europeană cu pașaport moldovenesc.

Am întrebat-o pe jurnalista de la Tiraspol Natalia Scurtul, cum ar putea fi percepută în Transnistria „atractivitatea” măsurilor de încredere despre care vorbește Chișinăul, inclusiv a liberalizării regimului de vize?

Natalia Scurtul: „Pentru locuitorii Transnistriei, acești pași întreprinși cu sopul de a crea o imagine atractivă malului drept al Nistrului sunt ceva efemer și greu de sesizat. Poate că această percepție se va schimba, dacă oamenii vor simți că sunt întreprinse măsuri reale, cu impact direct asupra vieții lor cotidiene, cum ar fi spre exemplu reluarea circulației trenurilor de pasageri prin Trasnistria sau recunoașterea reciprocă a unor acte. Însă așa cum astăzi avem mai multe discuții decât fapte concrete, impresia mea este că pentru locuitorii Transnistriei aceste negocieri demarate la Luxembourg pentru liberalizarea regimului de vize reprezintă un lucru abstract și care nu-i vizează în nici un fel”.

Radu Benea: opinia Nataliei Scurtul, redactor la publicația „Profsojuznye Vesti” din Tiraspol. Am încercat să aflăm și ce cred locuitori de rând din Tiraspol și Bender despre eventualele beneficii pe care ar putea să le-o ofere perspectiva călătoriilor fără vize în Uniunea Europeană cu pașaport moldovenesc.

„Ar fi grozav desigur să călătorești fără vize. Mai puține probleme. Poți să călătorești în Europa. Este un mare avantaj. Însă eu vreau să învăț în Rusia și dacă va trebui să renunț pentru asta la cerățenia rusă, în favoarea celei moldovenești, atunci nu-mi convine”.

„Noi oricum putem să mergem fără piedici în Moldova. Nu știu. Personal, totuși aș vrea să călătoresc mai mult prin Europa, decât și Rusia”.

„Din punct de vedere politic, moral și uman suntem deja atât de departe unii de alții, încât nu ne vom reuni niciodată. Ei n-or să ne cumpere. Nu ne vom întoarce înapoi. Eu cred că deja vreo 70 la sută din populația Transnistriei are pașapoarte rusești și toți pot deja călători prin mijlocirea Rusiei. Eu cred că toate aceste măsuri din partea Chișinăului sau a Europei nu vor schimba nimic. Trenul a plecat deja, domnilor moldoveni”.

„Sunt businessman și pentru mine nu e o problemă să călătoresc cu viză sau fără viză. Cred însă că toate aceste măsuri de apropiere sunt fără rost, pentru că noi suntem diferiți. Spre exemplu, eu merg des la Chișinău. Am acolo mulți prieteni și cunoscuți, însă noi suntem diferiți. Probabil că noi suntem mai rusificați, eu cred, și am fost așa mereu, încă din vremea URSS”.

„N-ar fi rău să putem călători în Europa fără vize. Viitorul meu apropiat mi-l văd în Rusia. Dar, fiecare își are un vis și visul meu este să ajung cel puțin în America, să văd cum trăiește acolo lumea acolo, mai ales după o perioadă de ședere în Rusia și voi putea să compar și nivelul de trai și în general cum se trăiește în Statele Unite”.

Radu Benea: opinii culese la întâmplare pe străzi din Bender și Tiraspol.

Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră de astăzi. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulțumește pentru atenție și vă dorește toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.