Interviu cu Iurie Leancă: „Moldovenii obțin o perspectivă foarte clară de a putea circula fără vize”. Radio Europa Liberă. 16.06.2010.

115

Cu începere de ieri, doamnelor și domnilor, a început numărătoarea inversă până în momentul și se crede nu prea îndepărtat și când cetățenii Republicii Moldova vor putea circula liber în spațiul Uniunii Europene. La Luxemburg, în cadrul Consiliului de Cooperare Republica Moldova și UE a fost lansat oficial dialogul privind liberalizarea regimului de vize. Ulterior, la Bruxelles a avut loc prima Reuniune a Înalților funcționari din cadrul acestui dialog. Am stat de vorbă în seara zilei de ieri cu domnul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene Iurie Leancă pe care l-am rugat să concretizeze semnificația evenimentului produs ieri.

Iurie Leancă: „Ca să înțeleagă mai bine cetățenii noștri care este semnificația evenimentului care ține de lansarea dialogului privind liberalizarea regimului de vize, pot să citez un sus-pus funcționar de la Comisia Europeană care a spus că evenimentul respectiv este un jalon foarte important și o fază calitativ nouă în relațiile dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.”

Europa Liberă: Apropo, dle ministru, Comisarul European pentru Extindere și Politică Europeană de Vecinătate Stefan Fule a declarat la lansarea dialogului că este „incredibil cât de mult a reușit să realizeze Republica Moldova în doar câteva luni sub aspectul apropierii de UE”. Cît de credibilă este, dle ministru, posibilitatea de a obține acest regim de vize într-un termen cât mai restrâns cu putință un an, doi, poate?

Iurie Leancă: „În momentul în care dvs îl citați pe dl Fule care, pe de o parte este unul dintre cei mai sus-puși funcționari europeni care se ocupă de regiunea noastră într-o manieră foarte profesionistă, dar și cu anumită dedicație personală, dacă doriți, deci credibilitatea a ceea ce spune dânsul și evaluarea pe care o face vizavi de felul cum ne-am mișcat până astăzi cred că e un punct de referință. Ceea ce a spus dânsul despre felul în care ne-am mișcat până acum este, dacă doriți, un argument foarte puternic că Guvernul va continua să se miște în acest sens cu aceeași dedicație, cu aceeași competență și responsabilitate. Astăzi încă e devreme să vorbim despre termeni foarte preciși, ceea ce este foarte important este că nu suntem primii care vom parcurge acest proces. Există anumite experiențe deja ale țărilor din Balcanii de Vest, este foarte important ca acest dialog privind vizele să-l punem exact în același context pe care l-au avut Macedonia, Serbia sau Muntenegru și putem să ne reperăm la viteza pe care dânșii au avut-o mișcându-se în acest sens. Noi mai avem câteva faze foarte importante de parcurs din momentul în care am demarat acest dialog care ne va permite să ajungem la un regim fără de vize pentru cetățenii Republicii Moldova, care vor vrea să se deplaseze în spațiul Shengen, în spațiul european, și în acest sens am avut discuții foarte punctuale cu colegii din Comisia Europeană informându-i ce am făcut până acum. Au fost foarte impresionați. Le-am prezentat în scris tot ce am reușit până acum, dar și pașii următori.”

Europa Liberă: Apropo, dle ministru, Comisia Europeană va trimite în curând o misiune de evaluare la Chișinău care ar urma să ofere recomandări foarte exacte privind pașii pe care Republica Moldova ar trebui să-i facă în continuare privind liberalizarea regimului de vize. Ce pași exact ar mai trebui să facă Republica Moldova, dle ministru?

Iurie Leancă: „De fapt, v-ați referit la această misiune care urmează să ne viziteze și ne va vizita într-o perspectivă foarte apropiată. Dânșii urmează să examineze cadrul legal dar și practicile pe care le avem noi din punct de vedere al corespunderii standardelor impuse de UE. Discuția pe care am avut-o a arătat încă o dată că, în linii mari, cunoaștem problemele dar și realizările pe care le avem astăzi. Acum două săptămâni o echipă de experți polonezi s-a aflat la noi și ne-a facut un fel de scanare a situației noastre. De ce menționez acest lucru? Pentru a demonstra că noi nu așteptăm o vizită formală și oficială. Avem o deschidere și o cooperare foarte bună cu câteva țări importante din UE care ne ajută să anticipăm anumite lucruri, astfel încât, în linii mari, știm foarte bine care sunt obiectivele. Știți că prin dispoziția premierului a fost creat acest grup de lucru pe care am onoarea să-l conduc și am avut deja două ședințe foarte eficiente de altfel și sunt foarte mulțumit de randamentul cum lucrăm cu colegii din ministere și instituțiile angajate. Ne vom mișca săptămânal sau în cel mai rău caz o dată la două săptămâni și ne axăm exact pe deficiențe. Avem un plan foarte bine pus la punct, nu ne mișcăm pe luni sau ani, dar în termeni de săptămâni și atunci când vor veni cei de la Comisia Europeană cu această misiune de evaluare, nivelul nostru de pregătire va fi mult mai avansat decât chiar unde suntem noi astăzi.”

Europa Liberă: Mișcarea spre un regim liberalizat de vize pentru Republica Moldova înseamnă și o mișcare spre soluționarea conflictului transnistrean, au sugerat în repetate rânduri oficiali moldoveni. Dumneavoastră, dle ministru, chiar credeți că deschiderea frontierelor pentru cetățenii moldoveni ar putea tăia nodul grodian al conflictului transnistrean, ca să spunem așa?

Iurie Leancă: „Ceea ce au spus reprezentanții autorităților moldovenești a fost faptul că doar odată cu modernizarea, europenizarea malului drept al Republicii Moldova se va crea un pol de atractivitate pentru concetățenii noștri care locuiesc pe malul stâng al râului Nistru. Acest element la care v-ați referit, bineînțeles că e unul foarte important în crearea acestui sistem atractiv pentru cei din Transnistria, pentru a-i face să înțeleagă că doar fiind parte a unei țări integre, cu o perspectivă foarte clară, europeană, va aduce nu doar confort dar și multe drepturi și beneficii pentru cetățenii din Republica Moldova, ar putea să fie un stimulent foarte puternic. Sunt convins că și regimul fără de vize la care vom ajunge într-o perspectivă deloc îndepărtată, va juca un anumit rol în acest sens, mobilizându-i și făcându-i să înțeleagă mult mai bine pe concetățenii noștri din Transnistria care-i avantajul conviețuirii în cadrul unui stat, Republica Moldova.”

Europa Liberă: Mulți, dle Leancă, își imaginează cu greu că UE ar putea oferi un regim liberalizat de vize pentru Republica Moldova în condițiile în care aceasta, iată, nu își poate controla o parte considerabilă din frontiera sa estică.

Iurie Leancă: „În primul rând, cred că am putea vorbi în termeni mai puțini eufemiști, ca cetățeanul din Republica Moldova să înțeleagă exact ce înseamnă regim liberalizat de vize. De fapt vorbim despre un regim fără de vize pentru cetățenii Republicii Moldova, cei care doresc să călătorească în Uniunea Europeană. În ceeea ce privește existența conflictului transnistrean și o consecință a acestui conflict, faptul că nu controlăm încă un segment important din frontiera estică a Republicii Moldova, nu este un impediment. Vă spun asta în cunoștință de cauză și cu toată responsabilitatea. Există și alte situații comparabile cu situația pe care o avem noi, dar aceste țări deja beneficiază de regim fără de vize. Este adevărat că prezența conflictului și faptul că nu controlăm noi frontiera complică puțin lucrurile, dar există soluții, precedente în acest sens, în linii mari știm ce trebuie să facem, avem o înțelegere bună în acest sens cu partenerii europeni și nu va constitui acest împiediment o barieră în obținerea unui regim fără de vize.”

Europa Liberă: Dle ministru, există opinii potrivit cărora niciun stat din Parteneriatul Estic nu poate obține un regim de vize mai liberal decât cel pe care UE îl va oferi Rusiei. Dvs cum puteți contrazice asemenea păreri?

Iurie Leancă: „Nu intenționez să contrazic pentru că nu am auzit la niciunul din partenerii și prietenii noștri europeni o astfel de abordare. Nu este una corectă și ține doar de domeniul speculației. Vreau să vă mărturisesc foarte sincer că o aud pentru prima dată.”

Europa Liberă: Republica Moldova intră foarte curând într-o perioadă destul de fierbinte electorală. Nu va fisura această situație instituțiile responsabile de aplicarea reformelor, nu va afecta acest proces de mișcare spre liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova?

Iurie Leancă: „Pe parcursul ședinței Consiliului de Coorperare de astăzi, de la Luxemburg, premierul dar și alți colegi din delegație au reiterat că motivația noastră și determinarea este de a promova, în continuare, reformele la care ne-am angajat în septembrie anul trecut. Nu va fi diminuată sau cumva afectată de faptul că, într-adevăr, în noiembrie am putea avea alegeri parlamentare și eventual prezidențiale anticipate. E adevărat că înainte de alegeri atenția jucătorilor politici va fi canalizată spre campanie și alegeri, dar ceea ce ne-am propus noi și cred că am realizat în mare parte a fost să creăm instituții ale statului care sunt axate pe niște obiective foarte clare și realizarea angajamentelor pe care și le-au asumat. Am toată motivația să cred că vor continua realizarea angajamentelor cu aceeași responsabilitate și chiar în contextul în care ne vom angaja în campania electorală.”

Europa Liberă: Pe această notă optimistă vă mulțumim foarte mult pentru acest interviu.

Iurie Leancă: „Cu multă plăcere și cred că nota optimistă este una foarte potrivită pentru ceea ce s-a întâmplat. Pentru prima dată cetățenii noștri obțin o perspectivă foarte clară de a putea circula fără vize, fără a fi tratați drept cetățeni de alt grad sau de altă categorie, dacă doriți, așa cum se mai întâmplă atunci când umilitor trebuie să facem acest proces de solicitare de vize și așa mai departe. Sunt opimist pentru că am demonstrat în această perioadă foarte scurtă că, așa cum a spus și Comisarul Fule, putem, știm ce dorim și vom reuși.”