Interviu cu Nicu Popescu: Dimensiunea foarte practică a relațiilor dintre Rusia și Moldova. Radio Europa Liberă. 01.07.2010.

85

Nicu Popescu: „R. Moldova își dorește relații bune și stabile cu Federația Rusă și, de multe ori, aceste declarații rămân gesturi simbolice, nu întotdeauna reflectă politica Executivului din Federația Rusă.”

Duma rusa a condamnat decretul presedintelui interimar prin care ziua de 28 iunie a fost declarata Zi a ocupatiei sovietice. Declaratia referitoare la decret a fost votata in unanimitate de catre deputatii rusi, care l-au acuzat pe Mihai Ghimpu ca se pronunta impotriva unor bune relatii moldo-ruse si de incercare de a modifica istoria lumii. De asemenea, Duma de Stat sustine ca decizia presedintelui interimar afecteaza si posibilitatea solutionarii conflictului transnistrean. „Decretul lui Mihai Ghimpu nu contribuie la consolidarea societatii multietnice si intereselor acesteia, ci serveste nevoilor politice ale unor state”, se spune in declaratie. Invitatul emisiunii matinale este Nicu Popescu, consilierul pe probleme de politica externa a prim ministrului.

Europa Liberă: Dacă nu a avut șanse să fie discutat în Parlamentul de la Chișinău Decretul președintelui interimar, apoi s-a pus veridictul în Parlamentul de la Moscova. Deputații ruși au condamnat în unanimitate acest Decret. La ce să se aștepte Republica Moldova?

Nicu Popescu: „Cred că Republica Moldova își dorește relații bune și stabile cu Federația Rusă și, evident, există o practică a Dumei de stat, prin care aceasta emite anumite declarații referitoare la politica internă din alte state. Însă de multe ori aceste declarații rămân doar gesturi simbolice din partea Dumei de stat, care nu întotdeauna reflectă politica Executivului din Federația Rusă.”

Europa Liberă: Deputații ruși spun, că documentul va avea consecințe negative asupra procesului de soluționare a conflictului transnistrean.

Nicu Popescu: „Sunt sigur, că nu va fi așa. Pentru că, până la urmă, Federația Rusă este angajată într-un proces de stabilizare a relațiilor sale cu vecinii din Vest. Vedem o dinamică destul de pozitivă în relațiile Federației Ruse și cu Polonia, cu Statele Baltice și cu alte state din Europa Centrală. Și cred, că Federația Rusă de astăzi nu este acea Federație Rusă, cu care s-au obișnuit toți în știrile de acum câțiva ani.”

Europa Liberă: Apropo, acest punct de vedere al Dumneavoastră este împărtășit și de mai mulți analiști politici, care spun, că Decretul prezidențial nu ar dăuna neapărat raporturile cu Moscova. Dacă Rusia ar dori să găsească un pretext pentru a-și menține în continuare trupele sale militare pe teritoriul din Estul Moldovei, atunci nu ar avea nevoie de asta de un decret, nu?

Nicu Popescu: „Cred că există dimensiunea simbolică a relațiilor moldo-ruse și există dimensiunea practică. Trebuie să facem distincție dintre acestea.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, pentru prima dată, problema transnistreană a fost ridicată la cel mai înalt nivel al relațiilor ruso-germane și, totodată, Moscova vorbește în ultima vreme tot mai insistent despre faptul, că n-ar avea nimic împotriva includerii Uniunii Europene în misiunea de pacificare la Nistru.

Nicu Popescu: „Tocmai la acest lucru mă refeream, atunci când spuneam că există și o dimensiune foarte practică a relațiilor dintre Rusia și Uniunea Europeană, Rusia și Moldova, în condițiile în care, cu sprijinul partenerilor europeni încercăm să facem progrese spre reglementarea conflictului transnistrean.”

Europa Liberă: Dumneavoastră ziceți, că ceea ce a fost adoptat în Duma de stat a Federației Ruse nu ar trebui să aibă consecințe asupra relațiilor politice, dar mai ales economice. Dar iată, că între timp, în relațiile economice dintre Moscova și Chișinău, între timp Rusia amenință cu blocarea terminalelor pentru vinurile moldovenești. Pentru că, din câte am aflat, autoritățile pregătesc o decizie privind interzicerea unui lot de vin din Moldova. Situația creată, așa cum spun cei de la Moscova, denotă incapacitatea Guvernului Moldovei de a asigura livrări stabile de producție vinicolă în Rusia și necesită adoptarea unor măsuri suplimentare.

Nicu Popescu: „Republica Moldova poate asigura livrări stabile de vin în Federația Rusă. Și acest tip de situații, înainte de a fi discutate de politicieni, este bine să fie discutate de experți. Or, de cele mai multe ori anume experții pot soluționa acest tip de probleme.”

Europa Liberă: Dar până la urmă, decizia Rusiei, dacă va fi luată, față de vinurile moldovenești va fi una politică?

Nicu Popescu: „Nu putem specula. In această etapă este cazul ca experții să discute această situație, să o soluționeze la nivel de lucru.”

Europa Liberă: Bine, dar Dumneavoastră cunoașteți: atunci când nu s-a semnat memorandumul Kozak am avut acel embargo impus de Federația Rusă.

Nicu Popescu: „Acel embargo s-a întâmplat mult mai târziu. Și nu cred, că a adus careva efecte politice benefice nici Federației Ruse în acel caz. Și cred că, după cum spuneam, în relațiile cu mai multe state Rusia s-a distanțat de acel tip de politici coercitive, la care recurgea de multe ori.”

Europa Liberă: Am înțeles. Pe de altă parte, în altă ordine de idei, haideți să vedem și recent, fostul președinte al Moldovei, Vladimir Voronin, critica structurile europene pentru faptul, că nu se mai implică în problemele Republicii Moldova. El le-a numit „forțe tenebre”, care au adoptat o poziție anticomunistă. Ce ne puteți spune? Pentru că și alte ori ex-președintele Voronin mai spunea, că în Moldova acuma sunt consilieri din exterior, care, practic, totdeauna ar avea în gând să pună la cale o lovitură de stat.

Nicu Popescu: „Astăzi Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt angajate într-o relație foarte dinamică, obiectivul căreea este să aducă Moldova mult mai aproape de Uniunea Europeană. Și, evident, că în acest proces beneficiem de asistență, inclusiv asistența unor experți. Este un efort, care ne aduce mai aproape de Uniunea Europeană. Și, evident, există și o anumită doză de atitudine nu tocmai corectă, pentru că și domnul Voronin și guvernele anterioare au beneficiat de asistența experților străin. Și probabil și-au dorit să beneficieze de mai multă deschidere din partea Uniunii Europene, însă acest lucru nu le-a reușit întotdeauna. Deci, din această perspectivă, relația noastră cu Uniunea Europeană este foarte dinamică și această cooperare pe toate nivelele ne ajută să aducem Moldova mai aproape de Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Dar de ce, totuși, l-ar fi deranjat prezența acestor consilieri străini în Moldova pe ex-președintele Voronin?

Nicu Popescu: „Eu nu știu de ce. Și nu am de unde să știu de ce l-a deranjat. Or, știm foarte bine, că logica politicii interne probabil determină aceste atitudini. Ar fi mai corect să-l întrebați pe dumnealui, însă după cum spuneam și dumnealui a beneficiat de asistența experților străini și de aceea acest tip de comentarii nu sunt foarte corecte.”

Europa Liberă: Din câte știu, astăzi premierul Filat și ambasadorii din țările Uniunii Europene și al Statelor Unite ale Americii, acreditați la Chișinău, urmează să viziteze hotarul moldo-român. Vă veți deplasa și Dumneavoastră, împreună cu ei la Leușeni, din câte înțeleg. Scopul acestei vizite este documentarea la fața locului, privind nivelul de pregătire a Republicii Moldova la capitolul securizarea frontierelor?

Nicu Popescu: „Da. În condițiile în care Moldova a lansat dialogul privind eliminarea vizelor pentru Uniunea Europeană este foarte important ca parteneriatele dintre Moldova, instituțiile Republicii Moldova și partenerii europeni să fie cât mai intense. Or, Moldova va putea obține liberalizarea vizelor în condițiile în care va exista o încredere deplină dintre Moldova și Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă o încredere deplină?

Nicu Popescu: „O încredere a statelor Uniunii Europene în capacitatea Moldovei de a-și controla frontiera, așa încât Moldova să nu constituie o problemă din această perspectivă pentru Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Are Moldova astăzi această capacitate?

Nicu Popescu: „În Moldova există un grad foarte înalt de încredere, însă aceasta urmează a fi fortificată, inclusiv prin vizita primului ministru de astăzi, împreună cu ambasadorii la punctul de la frontieră.”

Europa Liberă: Se discută foarte mult despre acest regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Dar cea mai frecventă întrebare apare: când se va întâmpla acest lucru?

Nicu Popescu: „Cred că este cazul să discutăm nu termenii, ci pașii exacți pe care trebuie să-i facem, reformele exacte pe care trebuie să le facem. Și vizita de astăzi la frontieră este unul din aceste eforturi, care apropie Moldova de perspectivele eliminării vizelor.”

Europa Liberă: Reformele care se impun astăzi ar fi?

Nicu Popescu: „O serie de reforme tehnice, legate inclusiv introducerea pașapoartelor biometrice. Dotarea punctelor de trecere a frontierei cu echipamentul necesar pentru a citi aceste pașapoarte. Crearea unor sisteme integrate de interconexiuni cu bazele de date ale Interpolului. Deci, este vorba de sute de acțiuni tehnice. Multe din ele sunt deja implementate și implementarea acestora continuă.”

Europa Liberă: S-au făcut auzite unele voci, care spuneau că de acest regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană ar putea să beneficieze, mai repede decât Moldova, Federația Rusă.

Nicu Popescu: „Cred că din perspectiva Uniunii Europene vor beneficia acele state, care implementează mai rapid reformele. Și în acest sens cred că nu trebuie să ne uităm, sau să anticipăm anumite lucruri. Ci să ne concentrăm pe implementarea acestor reforme, care de altfel merge destul de bine.”

Europa Liberă: Dar acest subiect a devenit acum și unul electoral?

Nicu Popescu: „Prin această prismă orice subiect și orice evoluție din Republica Moldova poate fi tratată ca una electorală. Nu cred că ar trebui să abordăm acest subiect de această manieră. Or, este o prioritate absolută pentru toți cetățenii Republicii Moldova și pentru toate forțele politice. Și pentru că există acest consens nu cred că acest subiect trebuie politizat.”

Europa Liberă: Între timp, România ar urma să adere la spațiul Schengen. Atunci pentru moldoveni va avea vreun impact? Se va răsfrânge în vreun fel acest lucru?

Nicu Popescu: „Sunt sigur că nu chiar. Pe de altă parte, probabil, cetățenii Republicii Moldova vor putea călători și mai simplu în Uniunea Europeană. Or, spațiul dintre Portugalia și Prut va fi un spațiu în care nu mai e nevoie de vize separate. Și în acest sens, singurul lucru pe care ni-l dorim în cazul Republicii Moldova, în acest context, este să apropiem perspectiva eliminării vizelor, astfel încât cetățenii Republicii Moldova să poată călători fără vize în Uniunea Europeană, de la Prut până în Portugalia, cât mai curând.”

Europa Liberă: Și ultima întrebare: cele două consulate de la Bălți și Cahul sunt gata să-și înceapă activitatea?

Nicu Popescu: „Din câte știu eu, deschiderea acestora se va face pe 9 iulie, și bănuiesc că da, ele sunt gata să-și înceapă activitatea.”

Europa Liberă: Mulțumim foarte mult. Invitatul dimineții a fost Nicu Popescu, consilier pentru problemele de politică externă al primului ministru.