Relațiile României cu R. Moldova: Un parcurs fără precedent în 2010. Arena.md. 03.01.2011.

182

Relațiile dintre România și Republica Moldova au cunoscut o evoluție ascendentă pe parcursul anului 2010, având perspective de o dezvoltare și mai bună în anul 2011. În 2010 au fost semnate 15 acorduri între cele două state, având loc un șir de vizite și întrevederi reciproce, inclusiv la cel mai înalt nivel.

Schimbarea guvernării de la Chișinău în urma alegerilor parlamentare din 29 iulie 2009 și instalarea unui nou guvern la finele lunii septembrie au contribuit la restabilirea relațiilor, astfel că unul dintre primele decrete ale președintelui interimar Mihai Ghimpu și prima hotărâre a guvernului condus de Vlad Filat a fost abolirea regimului de vize pentru cetățenii români. La începutul lunii noiembrie 2009, premierul Vlad Filat a întreprins o vizită la București, unde a semnat Acordul privind micul trafic la frontieră, blocat de autoritățile comuniste timp de mai bine de un an.

Astfel, anul 2010 începe ‘cu dreptul’ pentru relațiile dintre București și Chișinău, iar primul eveniment de anvergură în această privință poate fi considerată vizita lui Traian Băsescu la Chișinău, la invitația președintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, la sfârșitul lui ianuarie.

Președintele român, în fruntea unei delegații care a inclus mai mulți miniștri și politicieni a avut întrevederi cu întreaga conducere de vârf de peste Prut și a întreprins o vizită și la Cahul, unde a vizitat inclusiv sediul viitorului consulat al României. Printre chestiunile importante discutate atunci, la care s-a revenit pe parcursul anului, a fost promisiunea făcută de președintele român de a acorda Republicii Moldova un grant în valoare de 100 milioane de euro, în patru rate pe parcursul a patru ani. Traian Băsescu a mai exprimat atunci sprijinul necondiționat al României pentru parcursul de integrare europeană a țării vecine și a vorbit despre amplificarea schimburilor universitare dintre cele două state.

Vizita întreprinsă de Președintele României, Traian Băsescu, la Chișinău a fost una foarte importantă, iar relația dintre cele două state s-a îmbunătățit considerabil, a declarat la scurt timp după aceasta prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat.

La 15 februarie, punctul de trecere a frontierei dintre România și Republica Moldova – Rădăuți-Lipcani, în partea de nord a frontierei dintre cele două state, a fost inaugurat în prezența premierului moldovean Vlad Filat și a ministrului român de atunci al administrației și internelor Vasile Blaga. Deschiderea podului a constituit unul din subiectele aflate pe agenda relațiilor româno-moldave în ultimii doi ani.

La 1 martie a început depunerea actelor pentru dobândirea acordului de mic trafic la frontieră, în conformitate cu Acordul semnat în noiembrie 2009.

La 27 martie, de ziua Unirii Basarabiei cu România în 1918, la Chișinău se află președintele Camereri Deputaților, Roberta Anastase, care participă împreună cu președintele parlamentului și președintele interimar al țării, Mihai Ghimpu, la unele manifestații dedicate acestui eveniment.

Iar la 30 martie, ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă, a înmânat scrisorile de acreditare președintelui interimar, la un an după ce fostul ambasador, Filip Teodorescu, a fost expulzat de către fostele autorități comuniste.

Iar la 31 martie, premierul Emil Boc a efectuat o vizită de lucru la Chișinău, unde împreună cu omologul său Vlad Filat a înmânat primele permise de mic trafic. Emil Boc a avut întrevederi cu conducerea de vârf a acestei țări, în care au fost discutate perspectivele colaborării între cele două state. România a fost, este și va fi un susținător necondiționat al drumului european al Republicii Moldova, a declarat cu acel prilej Emil Boc.

La 27-28 aprilie președintele interimar de la Chișinău, Mihai Ghimpu întreprinde o vizită în România, la invitația lui Traian Băsescu.

La 9 iulie, România a inaugurat consulatele sale la Bălți și Cahul, chestiune care a fost pe agenda relațiilor bilaterale dintre cele două state începând cu anul 2007 și care era blocată de fostele autorități de la Chișinău. Inaugurarea consulatului de la Bălți a avut loc în prezența miniștrilor de externe ai României și Republica Moldova – Teodor Baconschi și, respectiv, Iurie Leancă. Deschiderea celor două consulate românești la Bălți și Cahul reprezintă pietre de hotar ale unei noi etape a relațiilor dintre România și Republica Moldova, a declarat Teodor Baconschi, la inaugurarea consulatului de la Bălți. Iurie Leancă, a declarat la rândul său că inaugurarea celor două consulate este un eveniment definitoriu pentru relațiile dintre cele două state, care demonstrează cu pregnanță că în momentul în care a fost creat noul guvern de la Chișinău, relațiile au revenit în albia firească, bazându-se pe valori europene, relații pragmatice și interes comun.

Buna dezvoltare a relațiilor dintre cele două state a fost accentuată și în timpul inundațiilor din vara anului 2010 pe râul Prut, România fiind prima țară care a acordat ajutor Republicii Moldova, chiar dacă în acel moment se confrunta cu aceleași probleme. România a acordat ajutor umanitar și tehnic, precum și echipe de salvatori. O parte din grantul de 100 milioane de euro a fost redirecționat pentru lichidarea consecințelor inundațiilor din Republica Moldova.

La 21 iulie a fost acreditat ambasadorul Republicii Moldova la București, Iurie Reniță, după ce Chișinăul își rechemase ambasadorul în aprilie 2009.

La 29 septembrie, Teodor Baconschi întreprinde o nouă vizită la Chișinău, unde participă inclusiv la inaugurarea Institutului Cultural Român ‘Mihai Eminescu’.

Iar la 8 octombrie Republica Moldova inaugurează Consulatul său la Iași.

La 8 noiembrie, Vlad Filat a întreprins o vizită la București unde a semnat mult-discutatul Tratat dintre România și R.Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea și asistența mutuală în probleme de frontiere. Din partea României, documentul a fost semnat de către ministrul Teodor Baconschi.

Anul 2011 ar putea fi o continuare a evoluțiilor din anul curent, existând toate premisele necesare pentru aceasta, inclusiv după alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova care au readus la guvernare partidele din Alianța pentru Integrare Europeană.