Interviu cu Eugen Carpov: Obiectivul principal, reluarea procesului de negocieri, a fost atins. Radio Europa Liberă. 22.09.2011.

177

Europa Liberă: Domnule vicepremier, s-a făcut un pas înainte? Este un pas simbolic?

Eugen Carpov: „Nu, nu cred că e un pas simbolic din perspectiva faptului, că începând cu 2006 nu au mai avut loc negocieri oficiale. Vreau să vă comunic că astăzi runda de la Moscova s-a încheiat cu adoptarea unei declarații comune, prin care s-a stipulat expres reluarea negocierilor oficiale în procesul de negocieri asupra soluționării conflictului transnistrean.”

Europa Liberă: Discuțiile nu presupun oficializarea sau neoficializarea, dar capacitatea și voința părților de a identifica soluții. Dar aceasta deocamdată e mai greu, nu?

Eugen Carpov: „Astăzi, în cadrul acestei reuniuni toți participanții la discuții au manifestat suficientă voință pentru ca să adoptăm o decizie pozitivă. Nu a fost ușor, fiecare participant își are punctul său de vedere asupra evenimentelor pe care urmează să le avem. Dar totuși ne-am concentrat asupra unui simplu fapt și să dăm la o parte orice precondiție care ar veni în contradicție cu obiectivul primar pentru perioada actuală, care este reluarea procesului de negocieri oficiale. Acest obiectiv a fost atins.

Declarația este foarte scurtă, nu prevede nimic altceva, decât decizia de reluare a procesului de negocieri. Următoarea reuniune va avea loc în regim de negocieri oficiale și în cadrul acesteia se vor discuta principiile procesului de negocieri și agenda de lucru pentru următoarele reuniuni.”

Europa Liberă: Cum deosebim negocierile oficiale 5+2 de cele informale?

Eugen Carpov: „În cadrul negocierilor oficiale se adoptă decizii și se semnează documente, fapt care nu a avut loc începând cu 2006, când procesul de negocieri oficiale a fost întrerupt. Până acum începând cu martie 2010 noi am purtat consultări neoficiale în același format 5+2, care însă nu permiteau să fie adoptate decizii, să fie semnate documente care să permită vreo mișcare pozitivă înainte. Acum avem această posibilitate.”

Europa Liberă: Acum Guvernul trebuie să aibă propria agendă, pentru că despre rezultate e devreme să vorbim, nu?

Eugen Carpov: „Guvernul își are propria agendă și vă asigur că avem și viziunea completă asupra modului în care vom purta negocierile oficiale în timpul reuniunilor care urmează să aibă loc.”

Europa Liberă: Astăzi poziția Tiraspolului a coincis cu poziția Chișinăului?

Eugen Carpov: „Poziția Tiraspolului a coincis cu poziția Chișinăului pe problema necesității reluării negocierilor oficiale. Nici un fel de alte elemente nu au fost convenite anume pentru faptul ca să evităm aspectele în care am putea să avem divergențe. Tocmai de asta am menționat că nici un fel de precondiții pentru reluarea procesului de negocieri nu au fost acceptate.”

Europa Liberă: Ați spus că următoarea întrevedere în formatul 5+2, data căreia va fi stabilită pe parcurs, va fi dedicată principiilor și agendei negocierilor în formatul oficial pentru reglementarea problemei transnistrene. E posibil să aibă loc această întrevedere până la așa-zisele alegeri din Transnistria?

Eugen Carpov: „Nu a fost convenită data exactă a următoarei reuniuni oficiale din motiv că este un aspect tehnic. Urmează ca fiecare participant să-și verifice agenda ca să putem conveni asupra unei perioade convenabile tuturor. Dar eu am speranța că această reuniune să aibă loc până la sfârșitul anului curent, pe perioada președinției Lituaniei în cadrul OSCE.”