Interviu cu iurie Leancă: Doar cu un sentiment de încredere poți mișca lucrurile înainte. Radio Europa Liberă. 26.09.2011.

127

In perioada 29-30 septembrie, Polonia va găzdui cel de-al doilea Summit al Parteneriatului Estic, care va reuni liderii celor 27 de state membre ai UE și ai vecinilor estici ai Uniunii, Președintele Consiliului European, Președintele Comisiei Europene, Președintele Parlamentului European, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, reprezentanți ai societății civile și ai mediului de afaceri. La doi ani de la lansare a Parteneriatului Estic, acest eveniment reprezintă un bun prilej pentru regândirea angajamentelor Uniunii Europene în vecinătatea estică, din perspectiva eficientizării acestui nou proiect european și formulării unor perspective europene mai clare pentru statele cuprinse în parteneriat. Despre asteptarile Chișinăului de la acest Summit, Europa Libera a discutat cu seful diplomatiei Iurie Leancă.

Interviul dimineții la Europa Liberă: Iurie Leancă despre prezentul și viitorul integrării europene a R. Moldova

Iurie Leancă: „Summitul Partenriatului estic din 29-30 septembrie de la Varșovia este un eveniment extrem de important și bineînțeles că avem anumite așteptări, avem anumite obiective, pe care le-am formulat. Și nu doar așteptăm, ci în sensul ăsta am depus mai multe eforturi concertate în vederea realizării acestor obiective. Bineînțeles, că nu e foarte simplu să obții în totalitate agenda pe care ți-o propui, fiindcă totuși e nevoie de consensul a 27 de țări.

În ansamblu Uniunea Europeană trece printr-o perioadă extrem de complicată, care ține de criza valutei comune și euro, de probleme grave economice financiare într-un șir de state din Uniunea Europeană, se confruntă cu acest val de instabilitate, generat de evoluțiile din Africa de Nord. Dar în pofida acestor elemente, care trebuie să recunosc, ne defavorizează pe noi, ne crează probleme suplimentare, cred că am reușit să ajungem la anumite formule, care sunt extrem de importante pentru noi și care crează un cadru propice pentru a avansa mai departe.”

Europa Liberă: Ce cer partenerii europeni în schimbul acestui credit mare, pe care îl acordă Republicii Moldova?

Iurie Leancă: „Creditul pe care-l acordă Republicii Moldova este unul meritat. Nimic nu vine pe degeaba, nimic nu vine gratuit. Și Republica Moldova în această perioadă de doi ani, și în pofida faptului că avem multe restanțe, deficiențe, pe care noi nu le ascundem, de altfel, ba din contra, le identificăm, le acceptăm, dar solicităm și asistența partenerilor noștri europeni acolo unde nu avem capacități, sau nu avem suficientă experiență.

Ceea ce așteaptă de la noi partenerii noștri europeni e să accelerăm reformele pe anumite segmente, unde cu toții cunoaștem că avem aceste restanțe, cum ar fi de exemplu reforma instituțiilor de forță, cum ar fi reforma sistemului judecătoresc, cum ar fi liberalizarea continuă a economiei Republicii Moldova, crearea unui mediu mai propice pentru atragerea investițiilor, consolidarea instituțiilor și a tuturor instituțiilor statului, nu doar a celor care se subordonează Guvernului.

Fiindcă evenimentele recente au demonstrat că un șir de instituții, din păcate, nu sunt funcționale, nu sunt viabile și bineînțeles că asupra acestor lucruri ne-au atras atenția partenerii noștri. Dar orice criză într-un fel, dacă avem suficientă înțelepciune și suficientă capacitate critică de a analiza și de a trage concluzii pertinente, ne vor permite să tragem concluzii și să ne mișcăm mai departe mult mai coerent.

Deci, eu cred și sper chiar că această criză recentă, care ține de atacurile asupra sectorului bancar din Republica Moldova ne va permite, și deja vedem că pe planul ajustării legislative s-au întreprins, anumite acțiuni din partea Guvernului. Vom continua în acelaș sens și vom avea instituții mult mai funcționale, mult mai puternice, care sunt capabile nu doar să contracareze astfel de acțiuni, dar și să le prevină, ce este cel mai important.”

Europa Liberă: Bine, dar paralel continuă și această criză politică și nealegerea șefului statului și nici perspectivele nu se văd a fi clare.

Iurie Leancă: „Criza politică e atunci când statul, instituțiile statului nu sunt capabile să-și onoreze angajamentele. Iată că totuși Guvernul avansează. Încă o dată și poate nu suficient de omogen pe toate segmentele. Dar e suficient să mă refer la două din misiuni, care sunt extrem de importantante pentru avansarea dialogului nostru cu Uniunea Europeană și cel care țin de pregătirea pentru demararea negocierilor pentru crearea zonei de liber schimb.

Iată că în două luni și în iulie și august am reușit să ne mobilizăm și să realizăm un volum de lucru destul de mare, ceea ce nu s-a reușit în precedenții patru sau cinci ani. La fel și pe domeniul care vizează liberalizarea regimului de vize. Deci două domenii, încă o dată și vitale pentru destinele Republicii Moldova și viitorul cetățenilor, unde statul prin instituțiile sale demonstrează că poate să se miște și are aceste capacități.

Spuneam că este foarte important totuși să facem o delimitare foarte clară între criza constituțională și criza politică. Criza constituțională sper că își va găsi un deznodământ prin identificarea unei soluții de alegere a președintelui Republicii Moldova. Atunci bineînțeles vom avea acea stabilitate necesară pentru a putea programa acțiunile de modernizare, de reformare a Republicii Moldova. Dar asta nu e un impediment pentru a nu promova aceste reforme.”

Europa Liberă: Oricum deocamdată se simte instabilitatea în Republica Moldova. Și dacă mai adăugăm și aceste restanțe, despre care ați amintit Dumneavoastră, să vă întreb: în baza căror principii partenerii occidentali insistă că Moldova trebuie să continue acest drum de euro integrare.

Iurie Leancă: „Partenerii în primul rând nu insistă că noi trebuie să continuăm. Partenerii sunt deschiși să fie angajați de către Republica Moldova în acest dialog, care ne va permite să avansăm pe calea de integrare eurpopeană. Această este în primul rând o mare realizare, că nu mai există reticență în mare parte a capitalelor europene. Ci există această deschidere.

Cred că am reușit să-i convingem că nu e doar în interesul Republicii Moldova, dar și în interesul Uniunii Europene să avansăm pe această cale. Ca să accelerăm această mișcare. Și cred că avem un climat destul de favorabil în acest sens.

Dacă ne uităm la situația, evoluțiile pe plan regional, Republica Moldova are acum această șansă să fie tratată într-un context absolut individual și nu într-un context regional în funcție de probleme, dar și de realizări și de performanțele noastre. Ceea ce trebuie să facem, uitați-vă acest articol 49 din Tratatul de la Lisabona, care spune că orice țară europeană poate depune cerere de aderare la Uniunea Europeană în anumite condiții, când îndeplinește anumite criterii: de instituții funcționale, de economie performantă, respectarea drepturilor omului, ș.a.m.d. Deci, iată că criteriile sunt foarte clare.

Uitați-vă la indicii de dezvoltare a Republicii Moldova, care sunt elaborați de exemplu de Freedom House, una din cele mai prestigioase instituții, care stabilește în ce măsură țara se face mai liberă, instituțiile mai funcționale, drepturile omului respectate sau nu. Republica Moldova la majoritatea capitolelor a reușit să facă un salt calitativ fără precedent, depășind toate celelalte țări și nu doar în raport cu spațiul post sovietic, dar și în contextul evoluțiilor din țările din Europa Centrală. Dar bineînțeles că cea mai mare restanță o avem la lupta cu corupția și reforma sistemului judecătoresc și a altor instituții de forță, care nu ne permit să avansăm și pe acest domeniu extrem de important.”

Europa Liberă: Domnule Leancă, dar nu arată prea mare optimism autoritățile de la Chișinău? Pentru că iată vedem acum reticența cu care sunt tratate Bulgaria și România, când vine vorba de aderare la spațiul Schengen – spun că deocamdată încetinește procesul, pentru că la hotare ar fi instabilitate.

Iurie Leancă: „Valentina, în primul rând avem nevoie de optimism. Pentru că doar în baza unui sentiment de încredere că ceea ce faci se poate finaliza cu un rezultat benefic pentru țară și pentru cetățeni, deci în baza acestei motivații poți să miști lucrurile înainte. Doi: această experiență, pe care am acumulat-o noi cei de la Chișinău în acești doi ani vorbește că cu toate aceste probleme, suntem conștienți că în unele țări din Uniunea Europeană există reticență nu față de Moldova, dar față de problema extinderii ca atare, față de angajarea într-un dialog plenar încă a unei țări care ar putea genera eventual, zic ei, un val nou de imigranți ș.a.m.d. față de necesitatea de a absorbi fonduri suplimentare comunitare pentru această țară.

Fiindcă în momentul în care noi de exemplu obținem statutul de țară candidat, în Moldova vor veni cu totul alți bani decât vin acum, mult, mult mai mari, fiindcă țara începe să fie pregătită pentru a ajunge la nivelul mediului european. Deci, cu toate aceste probleme și noi suntem perfect conștienți de ele, și le simțim plenar în dialogul nostru nu doar cu instituțiile comunitare, ci și cu anumite țări mai dificile din Uniunea Europeană.

În pofida acestor probleme, fiind conștienți perfect de dificultățile respective, acest optimism, unul moderat dar unul sigur, pornit de la înțelegerea anumitor realități, de la anumiți factori care influențează gândirea, percepția ș.a.m.d. Uitați-vă la rezoluția recentă a Parlamentului European. Această rezoluție poate am vorbit prea puțin despre ea, despre semnificația ei. Fiindcă e prima rezoluție a Parlamentului European, unde se vorbește clar despre perspectivele europene ale Republicii Moldova.

Și încă o dată să nu uităm că este vorba de o rezoluție a unui for, care, după Tratatul de la Lisabona are un rol mult mai mare, poate decisiv în creionarea perspectivelor și a abordărilor de către Uniunea Europeană în ansamblu pe o problemă sau alta. Doi: am reușit să facem această rezoluție doar pe Republica Moldova. Deci, prin acest lucru am evidențiat Republica Moldova din acest context regional turbulent, dificil ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Care mereu era la pachet.

Iurie Leancă: „Era la pachet, sigur că. Asta bineînțeles vine să ne alimenteze acest optimism, dar în mod special să ne motiveze și mai puternic pe cei, care suntem plenar angajați în acest dialog, să insistăm și mai departe. Că foarte mult depinde de noi. Noi nu trebuie să dăm nici un pretext, sau cât mai puține pretexte celor care sunt reticenți, sau au dubii, sau sunt obosiți de aceste procese. Să nu le dăm pretexte ca să spună: păi, Moldova e ca și oricare altă țară din acest spațiu și incertă, gri ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Domnule Leancă, dar acest optimism moderat vă motivează să fiți tot atât de ambițioși? Ce faceți cu depunerea cererii de candidat asociat?

Iurie Leancă: „Iată depunerea cererii se va întâmpla atunci când vom considera că toate cele 27 de țări, și în mod special actorii importanți, cei care sunt pilonii Uniunii Europene nu mai au nici un pic de rezervă nu față de Republica Moldova, încă o dată. Francezii, de exemplu, ne-au spus-o foarte clar.

Aduceți-vă aminte în luna iunie de vizita delegației Partidului Popular European, inclusiv a ministrului pentru Transporturi din Franța, unul din cei mai influenți politicieni francezi și a spus-o foarte clar, că nu are nici o problemă cu Moldova. Moldova va obține această perspectivă europeană, poate puțin mai târziu, fiindcă ține mult și de conjunctura internă din Franța.

Dar problema este că trebuie să obținem încă o dată, acceptul prin consultări intense, active, așa cum am început noi iată de la 1 septembrie. Și în momentul în care vom ajunge la înțelegerea, la concluzia că acei care sunt prietenii noștri și cei care înțeleg mult mai bine situația din regiune, că uite e gata.

Problema este că această cerere putem să venim și mîine, dar Uniunea Europeană mai are acest obicei de a pune cererea undeva în sertar și să uite de ea. În momentul în care țările importante… sau e suficient să fie și o țară care s-ar opune. Uitați-vă, Cipru vis-a-vis de cererea Turciei.

Deci noi trebuie să venim printr-un dialog activ, permanent să facem așa încât prietenii noiștri să ne susțină și în continuare, să-i motivăm pe ei să ne ajute pe noi. Și există un grup de țări, pe care un prim ministru din țările nordice, cu care am discutat acum în timpul vizitei primului ministru, l-a numit „o majoritate tacită”. Ei au vorbit despre un grup de țări, care sunt într-un fel mai puțin interesate în situația noastră.”

Europa Liberă: Sau mai indiferenți.

Iurie Leancă: „Și asta nu e indiferență. Deci grupul țărilor tacite, care nu-și manifestă plenar interesul și cele care mai au anumite rezerve. Iată, prin angajarea prietenilor, prin motivarea acelor, cum ați spus Dumneavoastră, indiferenți și prin convingerea celor care mai au rezerve, doar așa vom putea să mergem mai departe.”

Europa Liberă: Pe de o parte ziceți că cererea ar putea fi depusă chiar astăzi de către Chișinău, pe de altă parte, înțeleg totuși că Moldova nu e pregătită.

Iurie Leancă: „Vă spuneam că deocamdată, din analiza noastră, în momentul în care am depune astăzi sau mîine cererea, recepția de care s-ar bucura această cerere ar fi nu întocmai una pozitivă. Și decât să vii cu cererea, să fie pusă undeva într-un sertar, după cum spuneam, și uitată acolo, mai bine așteptăm, mai bine continuăm eforturile noastre pe plan intern, facem lobby pe plan extern și după aia, în momentul în care vedem că am reușit să dărâmăm ultimul zid berlinez, în momentul respectiv vom depune această cerere.

Eu cred, Valentina, că într-o perspectivă de un an și jumătate, doi ani maximum, cu condiția, bineînțeles, că vom avea suficientă înțelepciune aici, la noi acasă, să fim insistenți, să fim incisivi, am putea să ajungem la momentul în care vom constata că e momentul potrivit, copt de a depune această cerere.”