Martin Sieg: Moldova se poate trezi cu o surpriza din partea UE. Info-Prim Neo. 10.10.2011.

172

Republica Moldova nu ar trebui să excludă o surpriză din partea Uniunii Europene în ceea ce privește liberalizarea regimului de vize, având în vedere că la Bruxelles se consideră că Republica Moldova se mișcă foarte repede în implementarea Planului de acțiuni convenit. Despre aceasta a vorbit Martin Sieg, expert independent german, în cadrul unei ședințe a Clubului de presă al Asociației pentru Politică Externă.

„Consider că este bine că Guvernul Republicii Moldova și-a stabilit niște scopuri ambițioase. Ministerul Afacerilor Externe și al Integrării Europene face o treabă foarte bună discutând acest subiect cu UE, luând în considerație situația din multe state ale UE, inclusiv a Germaniei, și faptul cât de repede Republica Moldova a obținut aceste acțiuni”, a declarat expertul german, citat de Info-Prim Neo.

Martin Sieg a explicat că nu este vorba numai de ceea ce face Republica Moldova. Există și factori pe care Republica Moldova nu-i poate influența. Liberalizarea regimului de vize nu este un proces automatizat, care se va întâmpla odată ce se va îndeplini planul de acțiuni. La sfârșitul acestui proces va fi nevoie de o decizie politică, ceea ce va însemna o majoritate calificată a statelor membre ale UE. Un alt factor ține de procedurile tehnice care e necesar să fie respectate. „După realizarea Planului de acțiuni va fi o evaluare, apoi un raport, vor fi luate decizii și apoi ne vom mișca în faza următoare. Și acest lucru necesită timp”, a explicat Martin Sieg.

Expertul german a conchis spunând că anul 2012 este destul de ambițios în privința liberalizării regimului de vize și consideră că acest proces se va întâmpla, deoarece Guvernul din Republica Moldova face tot ce este posibil pentru a realiza acest lucru, însă nimeni nu poate garanta că acest lucru se va întâmpla în 2012 sau în 2013.