Statele Unite sînt un important partener strategic și comercial al Republicii Moldova. Radio Europa Liberă. 18.06.2012.

107

Europa Liberă: Mergeți peste ocean, urmează să efectuați o vizită în SUA, prin ce este importantă această țară? Doar că se consideră una dintre cei mai mari donatori pentru Republica Moldova avem programul Provocările Mileniului și altă asistență oferită de către Washington.

Marian Lupu: „De ziua de mâine în programul vizitei oficiale la Washington la invitația președintelui Congresului Statelor Unite. Un program foarte vast care prevede întrevederi cu președintele Congresului American, domnul John Boehner, întrevederi cu congresmeni și senatori, în special cu cei care au format grupul Prietenilor Republicii Moldova, așa numitul grup Caucus pentru Moldova. Vom lansa în cadrul unei ceremonii acest grup. Voi avea întrevederi la Departamentul de Stat, întrevederi cu conducerea celor două instituții NDI și IRI care ajută foarte mult Republica Moldova și partidele politice printr-un program de democratizare. Voi avea întrevederi cu diaspora moldovenească, întrevederi la nivelul conducerii Partidului Democrat din SUA, inclusiv pentru fortificarea relațiilor nu doar inter-parlamentare, dar și celor de partid. Care este importanța acestor contacte? Această importanță derivă nu doar din faptul că SUA se prezintă a fi ca unul din cei mai mari donatori pentru Republica Moldova și programe pentru dezvoltare economică, socială, probleme de asistență tehnică, ați menționat programul MCA pentru dezvoltarea infrastructurii și agriculturii mai există și multe alte motive nu mai puțin importante. Întâi de toate este o forță geopolitică și noi avem nevoie de sprijinul Statelor Unite, o teză care a fost pusă în centru atenției în cadrul vizitei vicepreședintelui american, domnului Joseph Biden, în cadrul vizitei domnului senator McCain. Deci, această vizită vine să întărească în continuare dialogul politic, să-l consolideze și vine ca o contribuție pe dimensiunea inter-parlamentară, de apropiere a dialogului politic și rezolvarea unui șir întreg de subiecte importante pentru Republica Moldova. Statele Unite sînt parte componentă și în formatul 5+2 de negocieri pe problema transnistreană, este și un partener economic și comercial cu potențial foarte mare pentru Republica Moldova. în contextul acestei vizite voi repune în discuție anularea efectelor amendamentului Jackson-Vanik în cazul Republicii Moldova să formăm premise pentru stabilirea unui regim normal de comerț ceea ce ar putea să stimuleze fluxuri de schimburi comerciale pe bilaterală.”

Europa Liberă: Dar de ce așa de greu se elimină acest impediment?

Marian Lupu: „Am stabilit la ultima mea întrevedere, înainte de plecare în Statle Unite, cu domnul Ambasador Moser aici la Chișinău că vom elimina în cadrul vizitei mele obstacolele care mai rămân în acest sens, ele nu sunt atît de grave, ele nu sunt atît de multe. În continuare, după eliminarea acestora sunt sigur că ne va reuși această misiune. Motivele care mai rămân se referă mai mult la procedurile mai grele, pur de ordin tehnic-procedural pentru promovarea acestui document și adoptarea deciziei la nivelul Parlamentului american.”

Europa Liberă: Economic, ce ar câștiga Moldova dacă ar fi eliminat acest amendament?

Marian Lupu: „Vom beneficia de posibilitatea unor tarife vamale la importul produselor moldovenești mult mai mici decît sunt astăzi și la stabilirea per ansamblu a unui regim preferențial de comerț. Ceea ce este important pentru noi în contextul sarcinii strategice de diversificare a prețurilor de export. Noi și așa avem un impediment obiectiv și acest impediment se numește distanța dintre cele două state. Însă în condițiile unui regim comercial preferențial, cheltuielile de transport ar putea să fie într-adevăr compensate substanțial prin acest nivel minimal de taxe vamale, lucru care ar duce la stabilirea de noi parteneriate la nivel de companii moldovenești și americane. Însă rezultatul final este și în dependență de insistența politicului de la Chișinău, noi trebuie să fim vizibili la Washington, trebuie să manifestăm interes pentru acest subiect, ceea ce voi face zilele viitoare.”

Europa Liberă: Mai e valabilă astăzi declarația pe care o făceau chiar cu 20 de ani în urmă demnitarii americani spunând – Chișinăul trebuie să fie cel care să știe ce vrea de la Washington ca Statele Unite să ajute Republica Moldova?

Marian Lupu: „Este o teză valabilă în cazul relațiilor noastre cu orice stat partener de peste hotare. Țara trebuie cu exactitate să știe ce dorește de la cadrul acestor relații bilaterale sau multilaterale fiindcă cu cît mai clar sunt trasate sarcinile, cu cît mai clar partenerii noștri înțeleg ce dorim noi de la ei, cu atît mai bune și mai concrete sunt rezultatele. De altfel, este bine cunoscut caracterul foarte pragmatic și foarte concret inclusiv și a diplomației americane. Discuția și în cadrul întrevederii pe care am avut-o cu vicepreședintele american Joe Biden a fost una foarte clar structurată, accentele fiind puse pe sarcini și acțiuni.”

Europa Liberă: Ați spus că dialogul politic va cuprinde și soluționarea crizei transnistrene. Printre alte probleme ce țin de regiune care vor fi, de exemplu, scutul anti-rachetă la Prut?

Marian Lupu: „Nu, n-am deprins și nu deprind să merg cu mesaje diferite în diferite capitale, fiindcă o asemenea practică de aplicare a dublelor strandarde nu aduce rezultate bune. Noi trebuie să fim sinceri în sarcinile pe care ni le stabilim. Neutralitatea Republicii Moldova este un lucru care nu se discută este poziția mea și cetățenească, dar și poziția politică ca lider de partid și ca șef de Parlament. Această neutralitate trebuie să fie consolidată. Neutralitatea țării este un element substanțial în formula generală de soluționare definitivă a problemei transnistrene, pe care motiv la Washington nu voi veni cu alte mesaje decît reconfirmarea statutului de neutralitate a țării noastre. Avem mai multe subiecte de discutat fiindcă e nevoie de suportul Statele Unite și pe cale de programe și proiecte de asistență pentru Moldova, dar și pe cale de influență politică a procesului de integrare europeană a țării noastre. Avem interese comune și în cadrul mai multor organizații europene regionale, avem subiecte care vizează, precum spuneam, dezvoltarea de relații economice, fiindcă avem rezerve și la capitolul schimburi comerciale. Avem și dorința conștientizată a noastră de a dispune de un flux de investiții directe în economia țării din partea investitorilor americani care au investit în Europa, în regiune. Ține de interesul nostru strategic să dispunem de aceste investiții și în țara noastră. Deci, e o gamă întreagă de subiecte care vizează atît dialogul politic , cît și colaborarea sectorială în domeniu economic, în domeniu social, în domeniu umanitar, în domeniul investițional.”