Semnarea Acordul interguvernamental între RM și Republica Croația privind Parteneriatul European. MAEIE. 06.11.2012.

120

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iurie Leancă, a întreprins astăzi, 6 noiembrie 2012, o vizită oficială în Republica Croația, la invitația omologului croat, Vesna Pusić.

Programul vizitei a cuprins întrevederi cu Președintele Parlamentului, Josip Leko, viceprim-ministrul, Neven Mimica, și ministrul Afacerilor Externe și Europene, Vesna Pusić.

Întrevederea cu șeful diplomației croate a oferit o bună ocazie pentru efectuarea unui schimb de opinii cu privire la stadiul actual și perspectivele dezvoltării relațiilor moldo-croate, ținând cont de faptul că, astăzi, a avut loc prima vizită oficială în Croația a unui ministru moldovean de externe în istoria relațiilor bilaterale pe parcursul celor 20 de ani.

Cu acest prilej, dar și din dorința de a avansa și consolida cooperarea în domeniul integrării europene, cei doi miniștri au semnat Acordul interguvernamental între RM și Republica Croația privind Parteneriatul European, care prevede crearea unei Comisii Mixte, responsabilă de identificarea domeniilor de cooperare și elaborarea programelor concrete de implementare a prevederilor Acordului, și stipulează sprijinul Croației pentru perspectiva europeană a Republicii Moldova.

În cadrul discuțiilor, ministrul Iurie Leancă a pledat pentru dinamizarea dialogului politic bilateral, informând partea croată despre progresele Republicii Moldova în dialogul cu UE și exprimând aprecierea pentru participarea Croației în cadrul Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova. Totodată, oficialul moldovean a promovat ideea că integrarea europeană este unica cale viabilă pentru crearea unui stat cu adevărat democratic și o economic de piață funcțională.

La rândul său, ministrul Vesna Pusić a susținut că Republica Croația este un avocat ferm al procesului de extindere al Uniunii Europene, ceea ce corespunde atât intersului Republicii Croația, cât și întregii regiuni, și a exprimat sprijinul pentru acordarea unei perspective europene clare Republicii Moldova, manifestând disponibilitatea pentru împărtășirea expertizei și experienței acumulate cu partenerii moldoveni. Această experiență ar putea fi transmisă inclusiv prin intermediul Centrului de Excelență, creat pe lângă Ministerul Afacerilor Externe și Europene al Republicii Croația pentru cooperare cu țările din Europa de Sud-est și ale Parteneriatului Estic.

În context, părțile au convenit asupra importanței consolidării dialogului politic, intensificării cooperării economice și colaborării pe plan european și internațional.

Șeful diplomației moldovenești a adresat o invitație omologului său croat de a vizita Republica Moldova pe parcursul anului 2013.