Semnarea celor două acorduri moldo-comunitare va aduce Moldova mai aproape de UE, Schuebel. Info-Prim Neo. 04.02.2013.

118

Dacă la summitul de la Vilnius vor fi semnate cele două acorduri moldo-comunitare, Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător și Acordul de Asociere, din punct de vedere politic aceasta va aduce Moldova puțin mai aproape de Uniunea Europeană. Opinia a fost exprimată de către șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Dirk Schuebel, în cadrul unui interviu oferit postului de radio Europa Liberă.

„Componenta economică e probabil și mai importantă pentru Moldova, pentru că țara treptat va fi integrată într-o piață de 500 de milioane de consumatori”, a remarcat ambasadorul european. Potrivit lui Dirk Schuebel, aceasta va avea avantaje atât pentru partea de export, cât și de import.

„Cu acest DCFTA (Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător) multe produse pot fi exportate, care în prezent nu sunt, și anume toate acele produse care sunt de origine animalieră, cum ar fi laptele, untul, ouăle, carnea, peștele, icrele. Toate acestea vor fi posibile pentru că dvs. sunteți pe punctul de a institui o agenție eficientă pentru securitatea alimentară și această agenție va fi acreditată de Uniunea Europeană și va verifica toate aceste produse și, dacă produsele vor fi de calitate înaltă, atunci ele vor putea fi exportate în Uniunea Europeană”, a remarcat șeful Delegației UE.

Pe partea de import, spune Dirk Schuebel, multe produse din Uniunea Europeană vor putea fi cumpărate la un preț mai mic, pentru că nu vor mai exista taxe de import pentru aceste produse.

În contextul afirmațiilor unor politicieni precum că agricultura Moldovei va avea mult de pierdut în urma semnării Acordului de Liber Schimb, Dirk Schuebel s-a referit la experiența Poloniei, de la care Republica Moldova ar putea lua exemplu. „Polonia este în egală măsură cu Moldova dependentă de agricultură. Acesta este domeniul principal de care depinde țara. Agricultorii polonezi erau foarte și foarte sceptici și se temeau de această Uniune Europeană, că toate companiile aveau să falimenteze din cauza concurenței cu agricultori mai eficienți din alte state membre ale Uniunii Europene. Rezultatul este că agricultura poloneză a folosit toate posibilitățile oferite de Uniunea Europeană, foarte rapid și în favoarea lor, și-au modernizat economia, au devenit foarte profitabili și de succes”, a notat ambasadorul.

În opinia sa, nu trebuie să existe frica de concurență, pentru că aceasta cu siguranță le va ajuta consumatorilor, dar și le va ajuta și producătorilor.

Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, de care sunt legate așteptările de semnare a celor două acorduri moldo-comunitare, va avea loc în toamna acestui an, în luna noiembrie.