Interviu cu Victor Chirilă: Moldova este foarte aproape de prăpastia unui stat falit politic și instituțional. Info-Prim Neo. 27.05.2013.

127

Republica Moldova este foarte aproape de prăpastia unui stat falit politic, instituțional și ignorat de principalii săi parteneri externi. Potrivit lui Victor Chirilă, director executiv al Asociației pentru Politică Externă, țara are unica șansă de a evita acest colaps prin formarea unui guvern pro-european din persoane necompromise și reacție adecvată la ultima încercare a înalților reprezentanți ai Parlamentului European de contribui la depășirea crizei politice din Moldova.

IPN: Credeți că vizita-fulger a europarlamentarilor de cel mai înalt rang Jacek Protasiewicz și Libor Roucek la Chișinău, după vizita foarte recentă și foarte specială a eurocomisarului Stefan Fule, este un semn de mare speranță sau mare deznădejde pentru cursul european al Republicii Moldova?

Victor Chirilă: Mai degrabă, este un semn că partenerii noștri din UE sunt foarte îngrijorați de evoluțiile politice din Republica Moldova, care amenință să deraieze aspirațiile noastre europene. Nu exclud ca aceasta vizită ar putea fi ultima serioasă încercare a UE de a ne ajuta să ieșim din actuala criză politică, astfel încât să finalizăm cât mai curând posibil negocierile asupra Acordului de Asociere și să obținem girul statelor membre ale UE pentru a-l parafa la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

IPN: Am citit recent un pamflet de al Dvs, întitulat „Povestea de Succes a fost petrecută pe ultimul său drum”. Chiar credeți că nu mai este nicio șansă pentru „copila minune a Parteneriatului Estic, eleva răsfățată a Europei și Povestea de Succes a Moldovei”?

Victor Chirilă: Cu părere de rău, „Copila minune a Parteneriatului Estic” nu mai este și de vină sunt toate cele trei componente ale fostei AIE, care nu au reușit să gestioneze o criză politică generată de tragica vânătoare din Pădurea Domnească. Mai rău, prin acțiunile lor iresponsabile, au gonflat-o în așa măsură, încât a ajuns să submineze credibilitatea și funcționalitatea principalelor instituții ale statului: Curtea Constituțională, Președinție, Parlament, Guvern, a întregului sistem judecătoresc. După cinci luni de dezmăț politic, Republica Moldova este foarte aproape de prăpastia unui stat falit politic, instituțional și ignorat de principalii săi parteneri externi. În prezent, foștii aliați AIE au o singura cale să evite dezastrul și să se reabiliteze în ochii societății, și anume formând, fără întârziere, un Guvern pro-european cu personalități nepătate de actualul scandal politic, cu o susținere politică fermă și cu o agendă convingătoare de reforme.

IPN: Ce este mai bine pentru reanimarea cursului european al Moldovei: formarea unei majorități parlamentare cu aceeași actori și pericolul perspectivei similare sau alegeri parlamentare anticipate?

Victor Chirilă: Personal optez pentru formarea unei majorități parlamentare cu aceeași actori nu pentru că aceștia ar fi perfecți, ci pentru că, deocamdată, alții mai buni nu avem care să continue reformele dictate de parcursul nostru european. Ca și majoritatea cetățenilor sunt conștient de imperfecțiunile și nimicnicia lor, însă, consider că este mai bine să ne mișcăm înainte, încet dar sigur, ca o broască țestoasă, decât să ne oprim ca „boii la poartă nouă”. Îmi cer scuze apriori pentru această expresie nițel dură, dar, cu regret, anume așa sunt realitățile.

IPN: Cum definiți motivele interne în compromiterea cursului european al Moldovei?

Victor Chirilă: În opinia mea, care ar putea fi subiectivă, principalele cauze care au dus la compromiterea a tot ce s-a făcut în ultimii patru ani în relațiile noastre cu UE sunt lipsa de responsabilitate față de promisiunile făcute societății, fariseismul, vanitatea și deșertăciunea politicienilor, lipsă de fairplay politic și mai ales, îndepărtarea tot mai pronunțată de nevoile oamenilor de rând sub lozinca „noi am fost aleși de popor, noi știm ce facem, noi facem responsabil, noi facem bine”.

IPN: În ce măsură a influențat factorul extern? Mă refer aici la vehiculata „mână a Moscovei”, dar și la afirmațiile, potrivit cărora dacă Bruxelles-ul nu ar fi anunțat la începutul acestui an că la summit-ul de la Vilnius Moldova nu va putea semna documentele jinduite, criza politică la Chișinău nu s-ar fi produs.

Victor Chirilă: În cazul dat, sunt de părere că nu „mâna Moscovei” se face vinovată de tot ce s-a întâmplat și continuă să se întâmple la noi în ultimele cinci luni, ci mai curând de vină este „mâna iresponsabilității” politicienilor noștri, care, în ultimul timp, se comporta ca niște politicaștri provinciali și aproape deloc pe potriva unor oameni de stat cumpătați, raționali și cu gândul la interesele statului. Un astfel de comportament iresponsabil este ușor de manipulat și exploatat din exterior, în special de Moscova. Vizita vicepremierului rus Dimtri Rogozin la Chișinău la 9 mai, conferințele eurasiatice de la Comrat și Bălți, provocările tot mai dese regizate de Tiraspol, înmulțirea, ca ciupercile după ploaie, a organizațiilor non-guvernamentale ce își propun promovarea integrării eurasiatice (conform unor informații neoficiale în ultimii trei ani au fost înregistrate aproximativ 40 de astfel de ONG), vin să confirme presupunerile noastre în acest sens.

IPN: Care ar fi scenariul real pentru asigurarea continuității în procesul de integrare europeană a Moldovei? Ce ar trebui, ar vrea și ar putea să facă pentru aceasta clasa politică, societatea, partenerii de dezvoltare?

Victor Chirilă: Crearea unui Guvern pro-european politic stabil, care ar insufla încredere cetățenilor că lucrurile în țară se pot schimba spre bine, fie și încet, dar să se schimbe, este, la această etapă, calea unică reală și, în același timp, cea mai dificilă, pentru continuarea agendei de integrare europeană a țării. Este teoretic o misiune imposibilă, însă, cum se spune la noi „practica bate gramatică”. Partenerii de dezvoltare ne pot ajuta doar dacă, în primul rând, ne ajutăm noi. Prin urmare, nu ne rămâne decât să sperăm că mintea moldoveanului cea de pe urmă se va întoarce și la politicienii noștri, care declară sus și tare ca sunt europeni. Parole, Parole, Parole, oamenii sunt sătui de astfel de declarații, vor fapte care să confirme acest lucru.

Valeriu Vasilică, IPN