„Eforturile Republicii Moldova, în această perioadă din ultimii patru ani, au fost plenar recunoscute la Bruxelles”. Radio Europa Liberă. 15.11.2013.

119

Europa Liberă: Domnule premier, a surprins plăcut mai toată lumea această veste care a venit de la Bruxelles. Comisia Europeană solicită liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni. Anunțul a fost făcut de domnul Barroso la o conferință de presă pe care ați susținut-o împreună. Pot să vă întreb dacă eforturile și reformele sunt mai importante ca niciodată? Dar am să reformulez întrebarea: dacă Armenia a întors spatele, Ucraina nu a decis, să înțelegem că UE pune Moldova într-o lumină mai bună?

Iurie Leancă: „Ceea ce contează în această declarație a președintelui Barroso, reiterată ulterior, la conferința pe care am avut-o, împreună cu președintele Consiliului European, domnul Rompuy și la întâlnirea pe care am avut-o, tot pe parcursul zilei de astăzi, cu comisarul pentru Afacerile Interne, doamna Malmström, este faptul că eforturile Republicii Moldova, în această perioadă din ultimii patru ani, au fost plenar recunoscute la Bruxelles. Decizia și anunțul că noi întrunim toate condițiile care au fost reflectate în Planul de Acțiuni, condiții care nu au fost un obiectiv în sine și care ne-au permis să reformăm mai multe instituții din Republica Moldova, să asigurăm o conlucrare mult mai bună, spre beneficiul cetățeanului, ca să ne ajute să lucrăm mai eficient împotriva crimei organizate, să avem un sistem mult mai integru și mai sigur de emitere a actelor de identitate și multiple beneficii. Iată, faptul că astăzi am ajuns în această zi înseamnă că, atunci când avem voință politică, avem sprijin din afară, putem realiza lucruri foarte importante și aceste lucruri sunt recunoscute de către partenerii noștri. Deci e o zi, într-adevăr, foarte importantă, o fază pe care ne-am dorit-o cu toții. Și acum urmează ca, după summit-ul de la Vilnius, să obținem o decizie favorabilă din partea Parlamentului European și ulterior din partea Consiliului European, adică din partea țărilor membre.”

Europa Liberă: Totuși, avem această situație: România a îndeplinit angajamentele și s-a amânat, deocamdată, admiterea în spațiul Schengen. Faptul că ai îndeplinit toate condițiile nu înseamnă neapărat că obții ceea ce dorești. În cazul Moldovei, să înțelegem că a existat un factor politic care a jucat un rol, ca lucrurile să fie atât de sigure?

Iurie Leancă: „Doamnă Ursu, ceea ce s-a întâmplat astăzi este rezultatul unei analize tehnice, este rezultatul unui studiu foarte detaliat a felului cum noi am îndeplinit prima fază și a doua fază din Planul de Acțiuni. Iată decizia pe care acum urmează să o ia Parlamentul european și țările membre va fi o decizie politică. Dar o decizie care se va baza foarte și foarte mult pe această recomandare a Comisiei Europene. Să vă aduc un exemplu: vizita miniștrilor de Externe ai Țărilor Benelux, la Chișinău, ceva timp în urmă, când dânșii foarte clar au spus la conferința de presă că poziția țărilor respective va depinde de recomandarea și de poziția Comisiei Europene. Deci sigur că decizia de astăzi încă nu înseamnă că avem deja regimul fără de vize, fiindcă nu s-a finalizat procesul decizional. Dar faptul că Comisia a făcut această analiză și a luat această decizie deja este un semnal extrem de important, extrem de încurajator care ne deschide această perspectivă foarte clară să obținem regimul fără de vize.”

Europa Liberă: Domnule prim-ministru, dar totuși Bruxelles-ul încearcă să țină aproape membrii Parteneriatului Estic?

Iurie Leancă: „Stimată doamnă Ursu, Bruxelles-ul este foarte interesat ca inițiativa, lansată acum patru ani privind Parteneriatul Estic, să fie o inițiativă care să însemne, în primul rând, mai multă stabilitate în regiune, mai multă prosperitate economică, ca relațiile dintre țările membre ale Parteneriatului să fie mult mai bune. Și, în același timp, ca relația dintre țările membre și Uniunea Europeană să fie într-o fază ascendentă. Deci acest obiectiv de integrare economică, cum e definit în Parteneriatul Estic, și asociere politică este spre beneficiul Uniunii Europene, dar și spre beneficiul țărilor din regiune. Dar eu aș vrea puțin să vă deviez atenția de la contextul strict politic la discuțiile, pe care le-am avut astăzi aici, cu înalții demnitari europeni. Motivul acestei vizite a fost o conlucrare foarte eficientă, la nivel de experți, pe care am desfășurat-o, în ultima jumătate de an, să zicem, între noi, colegii de la București și colegii de la Comisia Europeană, în mod special, cei care se subordonează comisarului Oettinger. Iată astăzi am avut întâlnirea cu premierul Ponta și cu președintele Barroso, dar și cu comisarul Oettinger, pentru a discuta câteva elemente foarte punctuale: cum urmărim noi acest obiectiv de interconexiune a sistemului gazier, a sistemului de energie electrică și, bineînțeles, că am discutat și situația pe reconstrucția podurilor peste Nistru și peste Prut. Peste Prut împreună cu România și cu Uniunea Europeană, peste Nistru împreună cu Ucraina și Uniunea Europeană. Iată, nu aș dori ca, pe fundalul declarației pe vize care e una foarte importantă cumva să diminuăm și importanța acestor discuții la fel de importante pentru viitorul Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Înțeleg că întâlnirea Barroso-Leancă-Ponta a fost o premieră în această formulă care reunește, alături de șeful Comisiei Europene, șeful guvernului unui stat membru în Uniunea Europeană și a unui alt stat partener.

Iurie Leancă: „Acest element a fost menționat de președintele Barroso, că, deși este membru al Comisiei Europene, iată, deja al doilea termen, o astfel de reuniune nu prea a cunoscut, ceea ce înseamnă că suntem pe o cale sigură, fiindcă dânsul a salutat acest aranjament trilateral, sigur că, l-am salutat și noi, și aceleași cuvinte pozitive le-a menționat domnul prim-ministru Ponta.”

Europa Liberă: Care poate fi sprijinul Comisiei pentru proiectele energetice prioritare dintre România și Moldova?

Iurie Leancă: „În primul rând, vă spuneam că nu este o primă acțiune. Experții au discutat, în detalii și, datorită efortului întreprins până acum, am stabilit, în primul rând prioritățile. Acum nu mai mergem doar pe elemente din strategie, ci avem strategia formulată într-o manieră exhaustivă și știm exact care sunt toate componentele. Acesta a fost cel mai important obiectiv. Astăzi am discutat împreună cu prietenii noștri de la Bruxelles și de la București cum să asigurăm finanțarea acestor proiecte. Iar pe transporturi am convenit să procedăm la fel, așa după cum am făcut și pe interconexiuni energetice, să se vadă, iarăși, experții și după aceea, să facem și o altă întâlnire la nivel înalt. Deci acum suntem în procesul de identificare a resurselor financiare atât componenta de împrumuturi, cât și componenta de granturi. Și am stabilit și anumite termene pentru realizarea acestor proiecte atât de importante și vitale pentru Republica Moldova și cetățenii ei.”